La Muzeul Brailei, povesti adevarate din “Aventura arheologiei’ in 2012

* Stanica Pandrea si Ionel Candea au prezentat detalii de la sapaturile efectuate in municipiu si judet * Evenimentul a marcat Ziua municipiului in 2013, respectiv cei 645 ani de la prima atestare documentara a Brailei 

100_7904 Sub semnul unui titlu atractiv – “Aventura arheologiei”, asa cum de altfel a si fost povestea intamplarilor arheologilor braileni din anul trecut, 2012, s-a desfasurat la sediul central al Muzeului Brailei duminica, 20 ianuarie 2013, o intalnire cu public. Data marcheaza si implinirea a fix 645 ani de la prima atestare documentara a urbei brailene, intr-un document semnata de voievodul Vladislav Vlaicu al Tarii Romanesti, act din 20 ianuarie 1368 prin care se stipulau anume facilitati in exercitarea comertului de catre negustorii brasoveni la cetatea si portul Brailei.

Din tainele meseriei de arheolog, abc-ul profesiei

Pentru a fi cat mai clar, Stanica Pandrea – arheologul sef al sectiei de profil din Muzeul Brailei care a deschis seria povestilor – a tinut sa ofere si cateva detalii din abc-ul meseriei, inclusiv cu referire la aspectele legislative. Acestea din urma au fost subliniate si pentru ca, asa cum de fapt a si precizat vorbitorul, exista destui investitori si proprietari care nu inteleg necesitatea efectuarii descarcarii de sarcina arheologica pe terenurile unde se efectueaza lucrari de constructive si reparatie, foraje, drumuri, diverse tipuri de lucrari ce necesita sapaturi etc. Practic, legea se refera la protejarea patrimoniala a zonei culturale si de civilizatie romaneasca – fara de care popoarele nu au nici o legitimitate in lume! – astfel incat orice vestigii arheologice nedescoperite, obiecte stravechi sau mai recente, dar importante din punct de vedere istoric, sa nu fie distruse in timpul acelor lucrari. 100_7910

Utilizand imagini de la fata locului, Stanica Pandrea a povestit cum s-au descoperit in judet, acolo unde mai multe firme se pregatesc sa dezvolte afaceri in domeniul energiei eoliene, movile – care sunt de fapt tumuli, morminte stravechi. La ce foloseste arheologului aceste descoperiri, s-ar putea intreba cititorul care a uitat lectiile de istorie antica si medievala, spre exemplu? Ei bine, astfel istoricul – in realitate, echipa de lucru, acum nu se mai lucreaza decat in grup, fiecare membru avand specializarea sa ( fiind necesari si muncitorii care ajuta la sapaturi, si conservatorii) – poate sa descrie, uneori in detaliu, cam care era viata semenilor la o anumita epoca.

In spatiile destinate parcurilor eoliene, arheologii au marcat cu ajutorul GPS-ului, pe harta, noutatile notabile si apoi le-au incarcat pe harta Google Earth. Dupa microsondaje, s-a putut vedea unde este realmente nevoie de sapaturi si cercetare amanuntita. Daca s-a putut, firma investitoare a modificat traseul sapaturilor epntr conducte sau instalatii electrice, asa ca vestigiile arheologice si marturiile asupra istoriei au scapat de distrugere. Dar nu se intampla mereu astfel; uneori, de fapt de ceel mai multe ori, arheologii fac rapid sapatura, cerceteaza si nu pot prezeva, aduna ce se poate, fotografiaza, filmeaza, catalogheaza si apoi locul este redat vietii normale, ca si cum nimic nu ar fi fost descoperit acolo – ramane doar un nume de localitate, de forma de relief sau apa pe toate cele descoperite si povestite intr-o carte, expuse la muzeu.

Diagnoza arheologica, un act necesar intreprinzatorilor si proprietarilor 

100_7912 Dupa toate aceste operatiuni, se ofera diagnoza arheologica fara de care nu poate lucra nici un investitor care doreste sa excaveze ori sa construiasca pe suprafete mai mare de 2.000 metri patrati. Chiar daca unii nu sunt de accord cu aceasta cerere, expres formulata de Directia pentru Cultura si patrimoniu sau de Muzeu, legea este explicita ina cest sens si nu se poate eluda. In plus, arheologii fac cu mare daruire aceste cercetari care le ofera sansa sa descopere noi “personaje”” in viitoarele lor povesti arheologice.

Noi tumuli desoperiti in judetul Braila

In anul 2012, in judet arheologii au urmat activitatea firmelor din zonele cu viitoare eoliene, la Scortaru Nou in zona luncii Buzaului, la Urleasca pe raul Ianca, la Gropeni si la Insuratei pe unul din malurile Calmatuiului. Asa cum am vizionat pe hartile prezentate, numai initiatii pot descoperi unde ar putea fi in teren movilele, tumulii, deci mormintele.  Norocul a fost, a explicat Stanica Pandrea – n.aut. Fostul meu coleg de liceu, la “Murgoci”, de atunci se cunostea pasiunea sa pentru istorie – ca in unele situatii s-a lucrat pe pamantul pregatit pentru aratura de toamna si dupa ploi, astfel ca s-a putut vedea mai clar unde este o ridicatura: “La ses, mai peste tot unde e o movila este si un mormant ori un grup de morminte, stramosii asa isi ingropau mortii, in locuri vizibile. Daca ar fi fost vegetatie, vizibilitatea ar fi fost imposibila”. 100_7915

Toate detaliile, de altfel, au fost gustate din plin de cei mai tineri membri ai publicului – unul dintre ei fiind fiul Elenei Hrimiuc, directorul Gradinitei nr. 11 din municipiul Braila, prezenta si ea la eveniment la fel ca si Lucian Tilea – fostul viceprimar, om de afaceri (cateva date aveti la http://brailachirei.wordpress.com/2012/03/15/gastronomie-pasiune-si-multiculturalism-la-crama-terente-in-municipiul-braila/ despre unul din proiectele sale ) dar si realizatorul emisiunii saptamanale (la TV Galati) “Pasionat de viata” unde Ionel Candea – directorul Muzeului Brailei – si Stanica Pandea sunt invitati periodic.

Manastirea Maxineni, o adevarata bijuterie arhitectonica, recladita din temelii cu banii CJ Braila

100_7923 Alte prezentari au fost realizate de directorul Muzeului Brailei – Ionel Candea, ajutat la computer de arheologul Costin Croitoru – care a efectuat si el sapaturi in judet impreuna cu colega Mirela Vernescu: una despre sapaturile din oras si alta despre descoperirile de la Maxineni, in preajma Manastirii voievodale a lui Matei Basarab care s-a reconstruit (cu fonduri oferite de Consiliul Judetean Braila, sub directa indrumare a unei echipe de specialisti in frunte cu arhitectul Calin Hoinarescu – vezi la http://brailachirei.wordpress.com/2009/10/04/manastirea-voievodala-maxineni-%E2%80%93-semne-de-renastere/ si s-a ridicat, ca in poveste, in splendida ei maretie, asa cum au desenat arhitectii dupa toate detaliile oferite de cercetarile arheologice – a fost reasezata pe locul de la inceput, se reface si catapeteasma – initial rrealizata din zidarie etc.

Am vizionat imagini cu sapaturi mai adanci de 4 metri, diferite descoperiri – de la sticle de bere model Muler, fabrica activand in Braila pana dupa primul razboi mondial, monede poloneze, turcesti, ghiulele de piatra si metal, cafle, oale (cioburi) smaltuite, podoabe de si cu sticla – unele de un mare rafinament, oseminte. De interes, si de cercetat in continuare – dupa cum a subliniat Ionel Candea, s-au dovedit a fi mormintele de copii descoperite in fosta curte a manastirii Maxineni, a caror maini nu au fost asezate pe piept in pozitia astazi unoscuta, ci cu bratele la clavicula, ceea ce aduce cu formula de ingropaciune a Bogomililor – “dar este de cercetat cum s-a putut asa ceva in imediata apropiere a unei biserici, bogomilii fiind niste razvratiti”, a tinut sa precizeze Ionel Candea.

„Braila 645”, ziarul unic cu toate paginile interesante

O parte dintre aceste povesti, poate nu atat de spectaculos, dar cu un aparat documentat si cu foto sunt prezentate in ziarul unic “Braila 645’, lansat vineri, 18 ianuarie 2013 la sediul muzeal in cinstea Zilei municipiului, la aniversarea celor peste sase secole de atestare documentara. Publicatia poate fi vizualizata in format PDF pe pagina web a Muzeului Brailei – http://www.muzeulbrailei.ro/; tot aici pot fi consulate cartile aparute la Editura Istros , a muzeului, si site-urile Centrului Diversitatii Culturale cu cele doua proiecte despre minoritati, ambele finantate AFCN, care au dat la iveala marturii interesante despre traditiile si convietuirea la Braila, in mod pasnic si foarte profitabil pentru locuirea urbana, a grecilor, evreilor, rusilor lipoveni, turcilor, bulgarilor alaturi de majoritarii romani.

N.aut. A fost o duminica minuanta! Pacat ca nu ati fost prezenti, v-ati fi trezit, ca si mine, ca va pare rau ca nu ati fost macar o data martori la sapaturile arheologice si la descoperirea atat comori ale istoriei! Dar nu e tarziu. Poate ca la evenimentele viitoare veti fi acolo… la Muzeul Brailei!

Expozitie despre fabrica de ciment „Cantacuzino” la Biblioteca „Istrati’ Braila

* La vernisaj au fost prezenti si cativa dintre brailenii care au lucrat zeci de ani in fabrica, unul dintre ei oferind o serie de documente cu titlu de donatie bibliotecii gazda

La Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” din municipiul Braila, sediul din Calea Calarasilor, s-a vernisat luni, 21 ianuarie 2013, o expozitie sub genericul “Fabrica de ciment J. G. Cantacuzino/ Stanca  – 125 de ani de la infiintare“. Am amintit acest aspect si la invitatia – de la http://brailachirei.wordpress.com/2013/01/21/marturii-despre-istoria-recenta-la-biblioteca-istrati-expozitie-despre-fabrica-de-ciment-stanca/ – pe care v-am adresat-o pe „Braila Chirei” impreuna cu organizatorii, biblioteca gazda si Arhivele Statului Filiala Braila.page-16

100_7935 Ion Volcu – şef secţia Colecţii Speciale a Bibliotecii „Istrati” – si Cristian Filip – consilier la Arhivelor Naţionale de la Braila – au prezentat exponatele si date relevante, interesante, din istoricul fostei fabrici (n.aut. Nu pot sa nu repet, acum doar amintire… De aceea, sincere felicitari organizatorilor pentru acest memento!).

page-3 Fabrica de ciment a fost ridicata în 1888, initiativa apartinand, in 1887, inginerul Jean Cantacuzino care facuse studii la Paris. Sediul firmei era la Bucuresti, dar fabrica s-a construit la Braila din ratiuni economice pure – transportul pe apa, fluviul Dunarea, fiind un enorm avantaj. Dupa cum a precizat Cristian Filip, care a studiat documentele din arhiva institutiei – si  pregatit un material ce va fi publicat in revista bibliotecii, multa vreme Fabrica „J. G. Cantacuzino” a fost singura ce deservea teritoriul romanesc cu ciment după reţeta englezească a cimentului Portland, considerat cel mai bun.

page1421 La cativa ani, firma si-a format un capital social in valoare de 430.000 lei, ceea ce echivala cu orice valuta europeana a vremii, leul romanesc fiind cotat la paritate cu francul francez spre exemplu si avand acoperire in aur. Documentul care atesta acest aspect din activitatea firmei se afla in expozitia de la biblioteca. Aici apar si cei care au subsris, fiind inscrise si sumele de bani varsate. Si daca la inceputuri, fabrica a fost o societate în comandită simplă, apoi, în 1910, s-a transformat în societate anonimă pe acţiuni.

A fost una din cele mai atractive firme de gen, se spune chiar ca ar fi fost cea mai importanta din sud-estul Europei. Se producea foarte mult si pentru export. Evident ca inginerii societatii au realizat si marci proprii de ciment, cu toate ca adesea – n.aut. Ca si acum, de fapt – clientii aveau impresia ca cimentul cu marca starina este mai bun. Marca „Traian”, una proprie, se producea in 300 de tone de ciment pe zi, ceea ce dovedeste cat de mare era cererea si ce capacitate de productie avea firma.

Faptul ca a fost o societate foaret importanta in epoca o dovedeste si faptul ca la Expoziţia universală de la Paris din 1900, unde a fost prezentat sub forma de expozitie, fabrica brăileană a primit Medalie de argint. Albumul cu imagini de la aceasta expozitie este expus, sub forma de imagini, la biblioteca braileana – n.aut. Si din care va ofer aici imagini, primite prin amabilitatea lui Ion Volcu. De asemenea, sunt si aspecte de la vernisajul din 21 ianuarie – mai multe sunt si pe pagina facebook a revistei de cultura si informatie „Braila Chirei’ la  https://www.facebook.com/media/set/?set=a.406076209484974.99352.196618800430717&type=1

Marea criza economică din prima parte a secolului trecut a condus si la schimbari in actionariatul fabricii de ciment „Cantacuzino”, peste 50 la suta din acţiuni fiind oferite spre vanzare. Actiunile au fost cumpărate de o firmă belgiană. De la una dintre participantele la vernisaj am aflat si alte informatii interesante: si inginerul Anghel Saligny a lucrat pentru fabrica de la Braila, construind silozuri extrem de inalte.

În 1948, regimul comunist a naţionalizat fabrica la fel cum a facut si alte mari proprietati, fie ca erau cladiri de locuit, uzine etc. Numele ei a devenit „Stânca”, asa cum o stim majoritatea dintre noi, iar în 1981 si-a schimbat pana si obiectul de activitate: incep sa se produca aici materiale refractare. Zece ani mai târziu s-a constituit Societatea Comercială „Stânca” SA, care a dat faliment în 1992. Toate constructiile au fost demolate în 2006, facandu-se loc hypermarketului „PIC” care din nefericire a dat si el faliment.

100_7956 La vernisaj au participat si cativa braileni ale caror amintiri personale sunt strans legate de Fabrica „Stanca’: Mihaela Midanskaia –  a lucrat 22 ani acolo, Gheorghe Paraschiv – 32 ani la fabrica, Costica Burlacu – din 1958 pana in 1991 cand s-a pensionat, Floarea Milea Popa – sotul a lucrat la fabrica, a donat bibliotecii documente de epoca.

Expozitia poate fi vizionata in urmatoarele zile, la fel si continutul casetelor tematice.

N.aut. Fabrica de ciment ramane un reper in istoria industriala a Brailei. A marcat existenat unor intregi generatii de braileni, familii intregi avand unde lucra; adesea, fiii isi urmau tatii in meserii care aveau cautare la fabrica de ciment… Mai mult, dupa evenimentele din decembrie 1989, se vorbea la un moment dat, o idee in acest sens avansand Niculina Moisescu pe vremea cand era vicepresedinte la Consiliul Judetean, dar a ramas fara urmari, ca zona sa devina un punct de atractie muzeala exact pe tema industrializarii. Ar fi fost interesant, ar fi avut atnara generatie cu ce sa compare modernitatea, am fi fost si noi in randul lumii civilizate cu pastrarea patrimoniului p[entru ca nu distrusesera comunistii chiar tot in fabrica… Dar asa e cel ,ai adesea in Romania postcomunista, unii se „straduie” – si reusesc – sa strice ceea ce altii au cladit generatii la rand…

Proiectul „Forme de reprezentare a literaturii”, la Colegiul „Murgoci’ Braila

* Initiatorul si evaluatorul, prof. dr. Ana Coman, reuseste sa ii atraga pe elevi catre literatura adevarata prin formule ceva mai „umane” de educatie decat cele extrase din simpla si banala (actuala) programa scolara

Avem mai jos o poveste, adevarat, scrisa chiar de initiatorul de organizatorul evenimentelor din miezul ei – prof. dr. Ana Coman. Fara let cuvinte, va las asa deslusiti talcul unui demers didactic placut, prietenos si plin de dragoste pentru copii, pentru Scoala, pentru Literatura. Sper sa fie un exempolu si pentru alti pedagogi/ profesori.

DSC07973

Proiectul şcolar tematic  – o formă estetică de evaluare didactică alternativă la  limba şi literatura română

Opţiunea pentru practica unui demers didactic fundamentat pe evaluarea alternativă a pătruns rapid în conştiinţa profesorilor, a celor preocupaţi să depăşească structurile formale ale unui sistem care nu încurajează spiritul creativ, diferenţele şi înnoirea. În mare măsură evaluarea didactică se rezumă la înregistrarea răspunsurilor orale sau scrise ale elevilor şi notarea acestora, subiectivismul fiind susţinut de o multitudine de factori, de la cei dependenţi de imaginea profesorului exigent şi autoritar sau mai puţin exigent, plăcut  şi agreat, la cei care determină acţiunile părinţilor de a suplimenta studiul. DSC07983

Prin evaluarea alternativă se abandonează o formă ce conducea la uniformizare, la exagerare în privinţa volumului de cunoştinţe, în detrimentul formării de competenţe.  Nu-i eronat să spunem că proiectele şcolare tematice creează un nou stil de învăţare, constituind o idee pozitivă ce conduce la anularea mimetismul în procesul didactic.

DSC07985 Bine plasat în dinamica  şcolii, relaţionat cu obiectivele disciplinelor de învăţământ, proiectul şcolar tematic experimentează capacitatea profesorului şi a elevului  de a recupera idei, viziuni, valori câştigate prin lectură critică sau prin studiul artelor. Şcolarii sunt pregătiţi să stabilească legături între domeniile culturii, la care, astăzi au acces facil, să judece o realitate fabricată de un text literar şi dintr-o altă perspectivă, fără a face concesii principiului fidelităţii faţă de acesta. Produsele realizate de elevi duc spre o fermă concluzie: evaluarea didactică alternativă este un compartiment deschis spiritului, un instrument de valorizare a talentului şi creativităţii tinerilor, o modalitate de a da personalitate şcolii.

Formele de reprezentare a literaturii sunt multiple. Elevii sunt atraşi de film, de grafică, de muzică. Experienţa didactică mi-a permis lărgirea ideii de evaluare alternativă, considerând că răspunsul la dilemele sau interogaţiile generate de o operă literară îl pot găsi alături de elevii mei printr-o serie de proiecte tematice. Astfel, alături de  elevii claselor a X-a C şi  a X-a D, din cadrul Colegiului Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci, Brăila, am iniţiat şi realizat un proiect intitulat Forme de reprezentare a literaturii, selectând elemente din speciile epice studiate, basmul cult, povestirea, romanul, nuvela fantastică, ce au fost convertit în benzi desenate, jocuri, albume de grafică, proiecţii 3 D, imagini mitologice sau scrieri epistolare. DSC07995

Pentru coerenţa acţiunilor şi pentru asigurarea  unităţii tematice, eleva Anca Niţu, din clasa a X-a C, a realizat un film, scenariul ei luând  forma unei expoziţii care dezvăluie etapele parcurse de-a lungul derulării proiectelor: stabilirea echipelor, a temelor, precizarea obiectivelor, opţiunile pentru materialele de lucru, timpul alocat, discuţii, evaluare, puncte de vedere. Entuziasmul a caracterizat  munca în echipă, tehnicile utilizate fiind relevante sub aspectul pasiunilor elevilor. Sincronizarea mişcărilor la nivelul celor două clase face parte din ecuaţia evaluării alternative, convenţiile respectate reflectându-se în acribia cu care s-a lucrat, în responsabilitatea cuvântului scris sau schiţat.

Am înţeles din acest exerciţiu de evaluare alternativă că pentru a învăţa continuu, pentru a construi  autentice experienţe de cunoaştere, profesorii depind de o instanţă  imposibil de ignorat, cea a elevilor, personalităţi mereu altele, cu interese bazate pe abolirea ambiguităţilor din realitatea descurajatoare.

                                                                           Prof. dr. Ana Coman