Olimpiada de romana, opinii de la catedra


* Prof. dr. Ana Coman ne ofera o viziune de la catedra a competitiei unde se intalnesc tinerii studiosi care incearca, si chiar reusesc, sa nu faca de ras limba natiunii si nici gramatica sa cu toate regulile in vigoare

Dupa deja ati observat, stimati prieteni cititori, avem din cand in cand in revista de cultura si informatie „Braila Chirei” interventii ale unor persoane cu voce autorizata, in incercarea de a da greutate opiniilor si de a demonstra – hm! daca mai era nevoie… – ca a fi cel mai bun nu este doar o dorinta in van, ca modelele trebuie sa fie cautate printre oamenii care stiu mai mult si mai bine, ca scara de valori se cuvine a fi cea unde sus sta cel care este Model iar nu cel care a urcat pe ocolite, starnind valuri si aducand miesme urat mirositoare in casa scarilor… In fine, nu va mai plictisesc cu argumentele pentru Omul de bun simt le cunoaste, adesea instinctiv,  asa ca va invit sa urmariti textul de mai jos in care prof. dr. Ana Coman – acum in cancelaria de la Colegiul National „Murgoci’ din municipiul Braila  unde am avut bucuria sa fiu la randul meu eleva –  ne prezinta cateva puncte de vedere despre OLIMPIADA, acest loc deloc comun unde isi dau intalnire tinerii care viseaza – si cel mai adesea reusesc – sa fie Elite, unde se intalnesc tinerii studiosi care incearca sa nu faca de ras limba natiunii si nici gramatica sa cu toate regulile in vigoare.  Ana Coman, 11 nov 2010 lansare vol doctorat la Biblio Br 100_0751

„A venit vremea olimpiadelor! 

Calendarul vieţii şcolare propune pe la sfârşitul lui ianuarie, în fiecare an, formule de competiţie  clasicizate,  olimpiadele şcolare, ce se asociază concursurilor începute odată cu septembrie.

Experienţe autentice, olimpiadele selectează valorile, în raport cu simetria dictată de regulamente, de vreo decizie locală, dar şi de aderenţa elevului la studiu, tânărului,  construită în timp real, prin efort sau intuiţie. Abilităţile, competenţele sunt  evaluate la nivel de performanţă, deschizându-se astfel un posibil traiect al devenirii personale.

În relaţia cu profesorul, cu şcoala, elevul încheie un fel de contract, după traversarea etapelor locale sau judeţene. Graniţa dintre o etapă şi alta generează uneori ample polemici între dascăli, declanşând o nouă organizare a spiritului. Selecţia, dacă este riguroasă, confirmă valorile, dacă nu, aduce  agonia eşecului, atât pentru elev, cât şi pentru profesor. Mai trăim încă iluzia că un barem poate rezolva această situaţie, că un evaluator este demn şi moral faţă de sine, în primul rând, apoi faţă de elev.  Orgoliile nu ar trebui să se primeze.  Dar…

Dialectica profesor – elev calificat la etapa naţională/ internaţională se schimbă, munca se intensifică, validându-se astfel un adevăr  ştiut: numai prin efort suplimentar grefat pe angajare totală şi valorizare personală se poate atinge acolo, la competiţia finală. Din acel punct profesorul propune elevului programe de izolare intelectuală pentru a scrie, a rezolva, a experimenta teme aproape nerealizabile în 24 de ore. Aceasta este calea…

Premiile obţinute la faza naţională confirmă un demers didactic eficient, o educaţie de  calitate  ce reprezintă o comunitate: cea a unui judeţ. În timp se construieşte şi o mentalitate a recunoaşterii, a respectului pentru muncă, chiar dacă rezultatele nu se întâlnesc întotdeauna cu aspiraţiile noastre. Acesta cred că este dimensiunea adevărată a competiţiilor, indiferent de rangul lor.

Sfărşitul de ianuarie să aducă tuturor celor care aleg confruntarea cu sine bucuria împlinirii! 

Olimpiada de limbă, comunicare şi literatura română, faza pe localitate, 26 ianuarie, 2013, la Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci, Brăila

Emoţie, freamăt, suspin, încredere şi speranţă. Subiectele au fost aduse, directoarea şcolii, d-na prof. Dana Oprescu le urează succes elevilor, încrezătoare în forţa lor creatoare şi fiind convinsă de responsabilitatea cu care profesorii s-au implicat în pregătirea concurenţilor. Reflecţie şi inspiraţie, linişte şi eleganţă, fără ambiguităţi perturbatoare, elevii calificaţi la faza locală, în număr de 141, gimnaziu: 72, liceu: 69, scriu, după ce au primit şi necesarele recomandări,  gândindu-se că fiecare dintre ei dau proba formării competenţelor de exprimare scrisă, în trei domenii ale disciplinei: limba şi literatura română, Lectură, Elemente de construcţie a comunicării şi Practica raţională şi funcţională a limbii.  

Rezultatele evaluărilor vor fi cunoscute până la data de 8 februarie, următoarea faza, cea judeţeană,  având loc pe 23 februarie, 2013″ – text de prof. dr. Ana Coman

Foto din arhiva „Brailei Chirei”: prof. dr. Ana Coman din 11 noiembrie 2010, oferind autografe pe cartea realixata dupa lucrarea sa de doctorat, despre opera si biografia lui Gellu Naum,  la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati’ din Braila

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.