Martisoare pentru doamnele in varsta, de la copii si Europe Direct Braila

* Micii artisti sunt de la gradinita din Scoala „Aurel Vlaicu” si elevi ai Scolii „Kogalniceanu” * Martisoarele si felicitarile sunt pentru batranele care locuiesc la Caminul pentru persoane varstnice „Sf. Petru si Pavel” din municipiul Braila

Martie este luna bucuriilor in Romania, traditia Martisorului fiind unul din motivele pentru care farmecul primaverii laolalta cu muguri imbobociti, cu ghiocei si branduse, cu zambete si cadouri. Este si motiv de activitati cu tinerii si copiii, cu elevii.

Astfel, prietenii de la Centrul de informare Europe Direct din statiunea Lacu Sarat ne anunta urmatoarele:

„Pentru ca a sosit primavara si intreaga natura s-a trezit la viata, cei mici plini de entuziasm si pofta de joaca au trecut si ei la treaba. Mici dar creativi, dornici sa arate celor mari cat de harnici si priceputi sunt, elevii clasei a-III-a B si a-IV-a B din Scoala Gimnaziala „Mihail Kogalniceanu” sub indrumarea doamnelor invatatoare Bancota Liliana, Nistor Alina si Iordan Doralina si copii de la Gradinita <Sfantul Nicolae> din cadrul Scolii Gimnaziale <Aurel Vlaicu> sub indrumarea doamnelor Preda Chira si a doamnei profesor invatamant prescolar Caldarus Stefana, s-au straduit sa ne arate ce pot face doua maini dibace. Astfel, cu rabdare si meticulozitate, cei mici atent supravegheati de cadrele lor didactice au creat martisoare si felicitari in care au pus mult suflet si multa pasiune.

Sunteti curiosi sa vedeti ce au facut micutii? Acum aveti sansa de a admira si a va bucura de lucrarile lor in imaginile urmatoare: expo CIED 1

expo CIED 2 expo CIED 3

Acum va lasam pe voi sa raspundeti la urmatoarea intrebare: Avem sau nu de ce sa ne bucuram si sa ne laudam <micile sperante>?

Dar lucrurile nu se opresc aici, Centrul de Informare Europe Direct Braila gazduit de Asociatia <Centrul de Informare si Dezvoltare pentru Integrare Europeana si Dezvoltare Durabila> Braila, in compania „micilor atristi”, va darui aceste martisoare domnelor din Caminul social de persoane varstnice <Sf. Apostoli Pavel si Petru> in data de 6 martie 2013, de la ora 10.00, alaturi de un scurt moment artistic pregatit de copii impreuna cu cadrele didactice, pentru a aduce si in sufletul acestor Doamne, Primavara”.

Dezbateri pentru revizuirea Constitutiei Romaniei

* Din 10 martie 2013 vor avea loc intalniri, daca exista si interes in acest sens, cu persoane si reprezentanti ai institutiilor si organizatiilor la nivel local, central

Mariana Batca – vicepresedinte al Asociatiei Pro Democratia Club Braila ne informeaza ca „in urma desemnarii in unanimitate de catre Comisia comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romaniei a profesorului Cristian Pirvulescu drept Coordonator al Forumului Constitutional, a fost demarat procesul de organizare a evenimentelor care vor avea loc in cadrul acestuia„. Dezbaterile se vor desfasura incepand cu data de 10 martie 2013 si vor fi organizate in trei module, astfel: pe Axa teritoriala – intalniri cu factorii interesati la nivel local, judetean si regional, pe Axa tematica – cu specialisti si reprezentanti ai organizatiilor societatii civile din diferite domenii, pe Axa academica – prin care se doreste ca specialiştii in drept constituţional şi in ştiinţe sociale sa aiba oportunitatea de a dezbate principalele teme legate de revizuirea Constitutiei. Echipa de organizare va realiza un raport de sinteza a dezbaterilor si propunerilor inaintate in cadrul Forumului Constitutional, acesta urmand sa stea la baza activitaţii Comisiei de revizuire a Constitutiei.

Se intentioneaza sa fie luate in calcul – in limita resurselor disponibile – rezultatele tuturor dezbaterilor privind reforma constitutionala desfasurate in Romania si nu numai cele organizate sub egida acestui forum.

Deocamdata au loc alte activitati: atragerea de sprijin financiar din partea unor donatori privati pentru acoperirea cheltuielilor logistice de organizare si desfasurare a Forumului Constitutional; dezvoltarea platformei www.forumconstitutional.ro; identificarea partenerilor care vor coordona organizarea dezbaterilor la nivel local; realizarea metodologiei de prelucrare a sintezelor dezbaterilor desfasurate in cadrul Forumului Constitutional; realizarea metodologiei de sistematizare a dezbaterilor si a propunerilor de reforma a Constitutiei.

Datorita complexitatii activitatilor, a timpului disponibil scurt, dar si a mijloacelor financiare restranse aflate la dispozitia organizatorilor facem un apel catre toate persoanele fizice, organizatiile sau institutiile interesate sa sustina activitatile din cadrul Forumului Constitutional prin intermediul unor donatii sau sponsorizari. Contul bancar al Asociatiei Pro Democratia este RO81BACX0000000595972000, UniCredit Tiriac Bank, Sucursala Izvor.

Organizatiile, institutiile, societatile comerciale si persoanele fizice care inteleg importanta participarii lor la acest efort si a contributiei lor efective la organizarea dezbaterilor sunt invitate sa contacteze organziatorii pentru a afla cum pot sa sustina demersul mentionat. Pentru informatii suplimentare, la e-mail todor.arpad@apd.ro persoana de contact este Todor Arpad – coordonator executiv al Forumului Constitutional.

Constitutia Romaniei

Ultima forma a Constitutiei Romaniei a fost publicata in 2003, la 31 octombrie, in Monitorul oficial http://www.constitutia.ro/const.htm

Pentru mai mult ajutor, va ofer si o formuala de tip WORD aici Constitutia Romaniei, 2003 – click pe document pentru detalii

Pe site-ul firmei de avocatura Rogoveanu la http://www.rogoveanu.ro/constitutia.html gasiti toate formele in care s-au uzitat termenii cosmtitutionali in tara noastra, in anii 1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991 si, evident, cea mai recenta data – 2003.

 

Economia in deriva? Insolventele se tin lant in Romania

* Domeniile cele mai afectate sunt sectoarele Comert cu amanuntul, Tranzactii imobiliare, Hoteluri si restaurante

Pe http://www.dailybusiness.ro/ avem cateva date care ar trebui sa ne faca sa regandim din temelii dinamica economiei si industriei in Romania. De ce? Pentru ca motorul unei tari nu sta in cresteri de taxe si impozite, stimati guvernanti, ci in ajutorul real pentru intreprinzatori. money

Ce ne spune acest material? Ca firma Coface Romania a analizat la nivel individual, pe parcursul anului 201, un numar de peste 30.000 firme, reprezentand peste jumatate din cifra de afaceri a tuturor firmelor active la nivel national. Iar estimarea este dramatica: numarul real al procedurilor de insolventa nou deschise in anul 201 variaza intre 25.000 – 25.500, cresterea fiind – fata de anul 2011 – intre 17% si 18%.

Astfel, din datele studiului Coface reiese ca cele mai mari cresteri de insolvente nou deschise in 2012, comparativ cu aceeasi perioada a lui 2011, s-au inregistrat in sectoarele Comert cu amanuntul ( crstere de 62%), Tranzactii imobiliare ( crestere de 38%), Hoteluri si restaurante (crestere de 48%), alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor ( crestere de 35%) si Transporturi ( crestere a insolventelor de 25%).

Singurele sectoare care au inregistrat scaderi ale insolventelor in anul 2012, comparativ cu anul anterior sunt: Posta & Telecomunicatii (-19%) si Productia si furnizarea de energie electrica si termica, apa si gaze (-14%). Adica, acele sectoare care au beneficiat de „ajutorul’ si implicarea statului – sau neimplicarea unora dintre cei care trebuiau sa verifice neregulile… a se vedea scandalurile cu asa-zisii „baietii destepti” din domeniul energetic…

Astfel, pe fondul erodarii sustenabilitatii firmelor din cauza efectelor crizei financiare din ultimii trei ani, a constrangerilor ridicate de finantare si a deteriorarii disciplinei de plata la nivelul intregii economii, firmele reprezinta un grad de vulnerabilitate mai ridicat la expunerea fata de socuri externe sau interne, presiunile pe lichiditate fiind in crestere„, afirma realizatorii materialului, o sugestie care atentioneaza – sper – si pe cei ar trebui sa ia masuri pentru ca lucrurile din domeniul economic sa ia alta turnura in Romania.

Sedinta extraordinara CJ Braila

Consilierii judeteni sunt convocati pentru o sedinta extraordinara a Consiliului Judetean (CJ) Braila in data de 5 martie 2013, de la ora 15.00, in Sala Mare de sedinte a Palatului  Administrativ.

Ordinea de zi propusa este urmatoarea:

1. Proiect de hotarare privind repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale si din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de functionare si/sau de capital, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala si pentru proiecte de infrastructura care necesita cofinantare locala pe anul 2013 si estimari pe anii 2014-2016; 2. Proiect de hotarare privind repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugata destinate finantarii cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale pe anul 2013 si estimari pe anii 2014-2016; 3. Proiect de hotarare privind alegerea unui vicepresedinte al Consiliului Judetean Braila