Concurs antidrog „Necenzurat’, la Braila

* Au participat elevi de la Scoala „Ion Creanga” din municipiu * S-au desfasurat 12 lectii tematice in semestrul al doilea al anul scolar 2012 – 2013

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Braila si Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Brăila au implementat, în semestru II al acestui an şcolar, Proiectul naţional de prevenire a consumului de droguri denumit generic “Necenzurat”, la două clase de a VI-a din Şcoala Gimnaziala “Ion Creangă”din municipiu.

antidrog Iun 083    În Brăila, ca de altfel şi în toate judeţele tării, proiectul a fost pilotat la două clase gimnaziale, înainte de extinderea lui la toate unităţile de învăţământ din ţară. Formatorii judeţeni responsabili de proiect au fost reprezentanţii celor două instituţii, respectiv psiholog Olga Condrat – coordonator CPECA – şi prof. consilier Rodica Manuela Datcu de la CJRAE. Ambele doamne au sustinut la sediul central al Agentiei Nationale Antidrog cursuri de formare in acest sens.

Proiectul „Necenzurat” s-a bucurat de aprecierea beneficiarilor direcţi – cele două clase de a VI-a – datorită structurii sale bazată pe interactivitate, stimularea creativităţii, jocuri de rol, tehnici de activare a grupurilor socile, comunicare, autocunoaştere, oglinda socială, invitaţii la reflecţie, dezvoltarea atitudinii critice la adresa consumului etc.

Pe parcursul celor 12 lecţii care s-au desfăşurat în cadrul orelor de dirigenţie, fiecare elev participant a avut un caiet special  – instrument de lucru al proiectului, în care a completat la finalul fiecărei ore cerinţele menţionate, care au rolul de a fixa cunoştinţele dobândite la lecţia respectivă. Proiectul a oferit şansa exprimării creative prin lucrările pe care le-au realizat în cadrul lecţiilor, a intercunoaşterii mai eficiente, a depăşirii unor bariere de comunicare interpersonale, a creat premisele unei comunicări assertive între ei şi a rezolvării unor probleme legate de presiunea grupului, factorul de risc de primă mărime în consumul de droguri. Programul <Necenzurat> are la bază modelul comprehensiv al influenţei sociale. Cele mai recente cercetări şi publicaţii în domeniu recunosc faptul că pentru cei mai mulţi adolescenţi consumul de droguri este parte a unui stil de viaţă. Acesta înseamnă că există o importantă influenţă socială asupra consumului de alcool, tutun sau al altor droguri. În acest sens, noile intervenţii de prevenire a consumului de droguri  au la bază exersarea comportamentelor ce întăresc atitudinile şi abilităţile de  a rezista presiunilor sociale pentru a consuma droguri. Sustenabilitatea proiectului va fi asigurată de formarea a 20 cadre didactice şi psihologi şcolari în fiecare judeţ care vor continua implementarea proiectului la clasele de gimnaziu. Odată cu începerea noului an şcolar proiectul va fi extins la noi clase  de gimnaziu, astefel încât să poată beneficia câţi mai mulţi adolescenţi de acest modul de prevenire prin formare de abilităţi. Considerăm că o educaţie timpurie consistentă cu privire la capacitarea copilului cu abilităţi practice care vor permite dezvoltarea unor atitudini de viaţă sănătoasă, va fi un factor de protecţie eficient care va stopa alunecare pe panta toxicomaniei„, afirma Olga Condrat despre proiect.

Tarnosirea Capelei „Sf Apostoli Petru si Pavel”, la PMT Tichilesti

* Evenimentul a avut loc in prezenta IPS dr. Casian Craciun – Arhiepiscopul Dunarii de Jos, in 20 iunie 2013

Dupa cum ne informeaza subcomisar Jenie-Gianina Craciun – directorul Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti, 20 iunie 2013, a fost târnosită capela închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din PMT Tichilesti de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian Crăciun – Arhiepiscopul Dunării de Jos. Capela este parte componentă a clădirii noului penitenciar şi este dotata cu icoane si vitralii iar iconostasul şi mobilierul este din lemn de stejar, având ornamente florale şi motive biblice.

Cu acest prilej, după slujba de  sfinţire a capelei, toţi credincioşii, cadre ale penitenciarului, invitaţi şi persoane private de libertate, au avut acces în Sfântul Altar pentru a se putea închina şi săruta Altarul şi Sfânta Evanghelie”, precizeaza inspector principal Sebastian Moldoveanu.

Prin buna colaborare între conducerea instituţiei şi parohia Nasterea Domnului, toţi cei privaţi de libertate au beneficiat de o masă de prânz cu meniu îmbunătăţit.