In perioada 25 la 28 iunie 2013 au loc evenimente de lansare a unei campanii de informare privind drepturile pasagerilor in Uniunea Europeana (UE) la Bruxelles, Atena-Pireu și Sofia; la Varșovia va avea loc o zi de informare privind drepturile pasagerilor curselor aeriene.
Comisarul Siim Kallas – vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu mobilitatea și transporturile, a declarat referitor la acest eveniment: „Pentru milioane de europeni, vacanțele sunt o perioadă în care se bucură de o binemeritată odihnă, iar marea majoritate a acestora se va deplasa fără nicio problemă. Uneori, însă, pot apărea probleme. Pentru prima dată în această vară, turiștii pot călători în Europa – de la Londra la Lisabona sau Ljubljana – știind că drepturile lor ca pasageri sunt apărate în temeiul legislației UE, oriunde și oricum călătoresc. Dar este necesar ca pasagerii să își cunoască drepturile pentru a putea face uz de ele. Această campanie le va pune la dispoziție mai multe informații”.
Vicepreședintele Kallas lanseaza oficial noua campanie în gara Bruxelles Zuid/Midi la 26 iunie, la ora 15:00, la standul Centrului European pentru Consumatori (în fața punctului de informare pentru curse interne), și apoi va avea o întâlnire cu părți interesate și jurnaliști, în Salon de District (terminalul 22). Pe durata întregii zile, pasagerii vor fi invitați să răspundă la un scurt chestionar și vor putea câștiga gadgeturi.
În cadrul unei noi campanii care va dura doi ani, afișe care nu pot rămâne neobservate vor fi afișate în aeroporturi, porturi, gări și autogări din întreaga Europă, iar broșuri și informații online vor fi disponibile în toate limbile oficiale ale UE. Această nouă campanie se bazează pe cea existentă și se va concentra în principal pe creșterea gradului de conștientizare a noilor drepturi ale pasagerilor curselor maritime (http://ec.europa.eu/transport/passenger-rights/en/29-other-modes-2.html) și drepturi ale pasagerilor curselor de autobuze si autocare (http://ec.europa.eu/transport/passenger-rights/en/29-other-modes-3.html).
Campania a fost initiata deoarece s-a dovedit ca exista destui europeni care nu isi cunosc drepturile in calitate de pasageri. Intr-un studiu recent a fost relevat faptul ca 59% din cetățenii UE care folosesc transportul aerian nu își cunosc drepturile atunci când călătoresc, 34% le cunosc și 7% nu le cunosc; 66% din cetățenii UE nu își cunosc drepturile contractuale la cumpărarea unui bilet de transport și 34% le cunosc; unul din șase europeni suferă de un handicap. Dincolo de această cifră, tendința generală de îmbătrânire a populației europene va duce la o creștere constantă a numărului de pasageri care au nevoie de asistență specifică din cauza unui handicap sau a mobilității reduse; unul dintre obiectivele legislației privind drepturile pasagerilor este de a permite persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă să dispună de aceleași posibilități de călătorie ca și ceilalți cetățeni.
UE este prima regiune din lume cu un set cuprinzător de drepturi ale pasagerilor pentru toate modurile de transport (aerian, feroviar, maritim, autobuz și autocar). Cetățenii trebuie să știe mai multe despre drepturile de care dispun în prezent în temeiul legislației UE.
Pagina de internet a campaniei http://ec.europa.eu/transport/passenger-rights/index.html este disponibilă în toate limbile oficiale ale UE . Pentru mai multe informații, a se vedea materialul de la http://ec.europa.eu/transport/passengers/index_en.htm
Totodata, o aplicație mobilă care acoperă toate modurile de transport este disponibilă pentru patru platforme mobile: Apple iPhone și iPad, Google Android, RIM Blackberry și Microsoft Windows Phone 7. Aplicația este disponibilă în 22 de limbi ale UE Pentru fiecare problemă potențială, aplicația explică drepturile pasagerilor și indică pe cine trebuie să contactați pentru a depune o reclamație. Puteți descărca aplicația smartphone pentru drepturile pasagerilor (http://ec.europa.eu/transport/passenger-rights/en/mobile.html), disponibilă pentru toate platformele.