Tabara internationala in Olanda, prin Cluburi Rotary


* Eleva Ecaterina Damian de la Colegiul National “Gh. Munteanu-Murgoci” este singura braileanca participanta, benificiara a sprijinului din partea Clubului Rotary Braila

Rotary     Timp de două săptămâni, în trei orașe din regiunea de sud-vest a Olandei, adolescenți din întreaga lume au participat la o tabără interculturală. Evenimentul, organizat de trei cluburi Rotary olandeze, a permis tinerilor să aprofundeze cunoștințe despre cultura și civilizatia țării gazdă, dar și să își dezvolte abilități de comunicare și lucru în echipe interculturale.

Ovidiu Dimofte – membru al Clubului Rotary Brăila, patronul firmei Estima Motors SRL Brăila (dealer Toyota), membru si in Asociatia „Sempre Fidelis Murgoci” este cel care a susținut-o pentru participare pe eleva Ecaterina Damian de la Colegiul National “Gh. Munteanu-Murgoci”. “Interacțiunea cu oameni aparținând altor țări și culturi îmbinată cu experiența călătoriei într-o țară mult diferită poate aduce multe beneficii și unui profesionist adult, iar cu atât mai mult unui adolescent. Am făcut această recomandare având convingerea că Ecaterina merită să valorifice această oportunitate, convingere de altfel confirmată de faptul ca ne-a reprezentat foarte bine, contribuind la calitatea discuțiilor și la programul taberei”, a declarat omul de afaceri.

Activitățile din fiecare zi a evenimentului au fost diverse și complementare, incluzând teme culturale, sportiv-tradiționale, dar și cursuri practice diverse. În primele zile participanții au descoperit în orașul Tilburg lumea pictorului Van Gogh, iar în următoarele au fost invitați să cunoască pitorescul Olandei prin plimbări cu bicicleta în zone cu mori de vânt în preajma orasului Waalwijk. A doua săptămână a avut un desfășurător complex incluzând de la lecții de navigat cu barca, până la vizita la parc acvatic și jocuri de orientare în orașul Rotterdam. Aflată în vacanța dinaintea clasei a XII-a, singura româncă participantă la acest eveniment, Ecaterina descrie experiența pe un ton pozitiv și detaliază aspecte care arată că a fost foarte constructivă participarea: “Important a fost că am cunoscut oameni cu care încă vorbesc, mi-am dat seama cât de “mare” e lumea, chiar dacă poate suna banal. Realizez ca sunt mai deschisă, mai tolerantă și (re)acționez mai repede în diferite situații legate de interacțiune umană”. Faptul că a reușit să ducă în acest mediu internațional și divers povestea tradițiilor și culturii românești i-au adus Ecaterinei o mulțumire care a eclipsat programul încărcat al evenimentului. Învatarea prin cunoașterea oamenilor și locurilor mai puțin apropiate, este deci, un proces deosebit de util și cine are o astfel de oportunitate trebuie să o valorifice. Rotary International organizează anual evenimente pentru adolescenți și tineri, sub egida YEP (Youth Exchange Program). Districtul 2241 Romania și Republica Moldova oferă an de an acest program tinerilor merituoși, participarea făcându-se în baza recomandărilor efectuate de membrii cluburilor Rotary din district. În acest an au fost oferite peste 90 de tabere, cu diverese tematici, în țări europene, dar și de pe alte continente. Detalii suplimentare la http://www.rotary2241.org/ro/yep/tabere/

Urmărim să oferim șanse de învățare în cadrul acestor manifestări tinerilor care au potențial și de care suntem siguri că sunt peste media participanților. Avem la Brăila foarte mulți copii bine pregătiți și talentați, iar Clubul Rotary urmărește permanent să îi identifice și să îi susțină”, a afirmat Ovidiu Dimofte.

Rotary International

      Rotary International e prima organizație creată pentru a servi, compusă din peste 33.000 de cluburi în mai mult de 200 de țări și arii geografice, ai cărei peste 1.2 milioane de membri formează o rețea globală de lideri de comunități, de profesiuni sau de afaceri, care își dedică timpul și talentele servirii comunității lor si celor aflați în nevoie din întreaga lume, în spiritul valorilor etice înalte si al bunei întelegeri. Rotary unește oamenii indiferent de rasă, credință și convingeri politice, într-o atmosferă de cooperare. Rotary a luat ființă pe 23 februarie 1905, odată cu formarea clubului Rotary din Chicago, Illonois, S.U.A.. în calitatea sa de primă organizație de ajutorare din lume, Rotary a fost fondat de către avocatul Paul P. Harris.

Clubul Rotary Brăila 

     Clubul Rotary Brăila, înființat în 1997 și condus în prezent de Marian Gruia, a realizat multe proiecte adresate comunității locale și a participat la proiecte și acțiuni districtuale și internaționale. Fiind o organizație non-profit, Clubul Rotary Brăila, funcționează și își realizează obiectivele pe baza sprijinului, a donațiilor și sponsorizărilor oferite de către persoane particulare sau firme din Brăila. La acest efort contribuie din plin și membrii clubului, reprezentanți ai mediului de afaceri local sau profesioniști din diverse domenii.

Un gând despre „Tabara internationala in Olanda, prin Cluburi Rotary”

  1. Felicitari Clubului Rotary Braila, sustinatorilor care fac posibile asemenea acorduri de parteneriat, modalitati practice de educare si elevare, cu efecte pe termen lung in formarea de caractere. Oameni cu vointa de a face bine unor copii merituosi si norocosi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.