Echipele Fondului Monetar International si Comisiei Europene, declaratii dupa vizita la Bucuresti

* Vizita se incheie in 5 noiembrie 2013, dupa doua saptamani de evaluare a situatiei Romaniei: o prima evaluare a programului economic stabilit prin Acordul Stand-By

Echipele Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene s-au aflat în vizită la Bucureşti în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie 2013, pentru discuţii privind prima evaluare a programului economic sprijinit de FMI prin Acordul Stand-By, precum şi actualizarea situaţiei programului preventiv cu Uniunea Europeană privind balanţa de plăţi. S-a ajuns la un acord la nivel tehnic. Dupa cum ne anunta Roxana Morea – consilier PR la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania (RCER), declaratiile sustin acordul mentionat.

Mai jos aveti date postate si pe pagina web a RCER. Daca cititi printre randuri, descoperiti si ceea ce nu merge in Romania si oficialii FMI si CE au vazut (deficit, crestere scazuta a economiei, probleme in sistemul bancar si in cel sanitar, venituri mici la buget si tendinta viitoare similara, privatizari defectuoase etc). europa-logo_lg

Programul rămâne, în linii mari, în direcţia cea bună. Toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie 2013 au fost îndeplinite şi s-au făcut progrese pe calea atingerii majorităţii criteriilor structurale. 

Creşterea reală a produsului intern brut în 2013 s-a consolidat pe fondul unei producţii agricole puternice şi evoluţiei robuste a exporturilor, această creştere fiind acum estimată la 2.2%. Totuşi, cererea internă rămâne la un nivel redus, contribuind astfel la ajustarea contului curent la 1,2% din PIB. Creşterea reală a produsului intern brut este prevăzută să rămână constantă în anul 2014, la nivelul de 2,2%, factorii determinanţi ai creşterii deplasându-se treptat dinspre exporturile nete către cererea internă şi, mai ales către investiţii, acestea din urmă crescând pe măsura accelerării absorbţiei fondurilor Uniunii Europene. Inflaţia a revenit în intervalul ţintit de Banca Naţională în luna septembrie, reflectând în mare parte scăderea preţurilor la produsele alimentare,  nivelul anticipat al inflaţiei la finele anului 2013 fiind de aproximativ 2%. În ciuda deteriorării persistente a calităţii activelor, sectorul bancar şi-a păstrat flexibilitatea şi rezerve suficiente, asigurând provizioanele pentru acoperirea pierderilor provenite din împrumuturi.

                 Autorităţile au continuat procesul de ajustare fiscală şi s-au încadrat în ţinta de deficit fiscal stabilită pentru luna septembrie, acoperind prin restricţii de cheltuieli nerealizările de venituri. Ţinta pentru finele anului este acum fixată la 2,5% din PIB (în creştere cu 0,2% în termeni cash) pentru acoperirea necesităţilor mai mari de co-finanţare aferente unei absorbţii mai rapide a fondurilor Uniunii Europene. Pentru anul următor, autorităţile şi-au propus să continue reducerea treptată a deficitului, în conformitate cu îndeplinirea obiectivului bugetar pe termen mediu (OTM) de a avea un deficit structural (conform metodologiei ESA) de 1% în anul 2015, lăsând în acelaşi timp loc pentru majorarea în continuare a cheltuielilor aferente co-finanţării.

Eforturile de reformă structurală dau rezultate bune în unele domenii. Succesul ofertei publice iniţiale lansate pentru vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile Romgaz reprezintă o tranzacţie cu valoare de reper în sectorul întreprinderilor de stat şi pe pieţele de capital din România. Cu toate acestea, lipsa finalizării în cazul privatizării majoritare a companiei CFR Marfă a fost un obstacol, însă guvernul îşi menţine angajamentul de a continua procesul de privatizare, sprijinind între timp restructurarea companiei. Pregătirile pentru reformele din sectorul sanitar progresează, agenda liberalizării preţurilor la energie se încadrează în parametri şi s-au făcut paşi înainte pentru întărirea managementului financiar public, cum ar fi prioritizarea investiţiilor.

 

Dimitrie Cantemir – 340 ani de la nastere, omagiat in Conferintele „Analele Brailei’

* Evenimentul s-a derulat la Muzeul Brailei, gazda traditionala a Conferintelor „Analele Brailei”, in data de 30 octombrie 2013 * In prezenta directorului Ionel Candea si a unui public atent, a conferentiat acad. Alexandru Zub

Candea, Zub 30 oct 2013 - Cantemir, conf Analele        La împlinirea a 340 de ani de la nașterea cărturarului Dimitrie Cantemir – primul român membru al Academiei de Științe din Berlin, la Muzeul Brailei a avut loc un eveniment care puncteaza nu doar aniversarea in sine ci mai cu seama importanta ilustrului om de cultura – om de stat, istoric, geograf, muzician desavarsit (n.aut. Ne-a povestit, in mai multe randuri, la muzeul brailean domnul Mihai Maxim – – Opeste doua decenii de directorat la Institutul Cultural Roman din Istanbu, de cercetari asidue in arhivele Marii Porti Otomane  – cat de apreciat este in aceasta calitate in Turcia, unde arhivele pastreaza importanta sa opera muzicala, dar si unde se canta fara contenire piesele sale). 

Astfel, miercuri, 30 octombrie 2013, la Casa Memorială „Panait Istrati” din municipiul Braila (sectie a Muzeului Brailei, in Grădina Publică), academicianul Alexandru Zub a susţinut conferinţa „Dimitrie Cantemir – periplu istoriografic”, inclusa in amplul program traditional – al deja celebrelor – Conferințelor „Analelor Brăilei”.
Moderatorul interesantei activitati a fost prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei.

Un album foto de la eveniment gasiti la https://www.facebook.com/muzeul.brailei/media_set?set=a.543599302380976.1073741937.100001927345294&type=1 pe pagina Facebook a muzeului brailean, foto de Marian Ghiveci, de unde preiau si pentru acest material (in imagine, Ionel Candea si Al. Zub – in picioare). De asemenea, urmarind revista „Analele Brailei” (Editura Istros, a Muzeului Brailei), in numerele viitoare veti descoperi, in format tiparit, conferinta prezentata.