Noi cum am dialoga despre UE? Ce am cere? Ce nu ne place?

* Astazi – 14 noiembrie 2013, la Marsilia a avut loc al 37-lea dialog cu cetățenii în prezența doamnei Viviane Reding – vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru justiție – și a doamnei Christiane Taubira – „Garde des sceaux” (Păstrător al Sigiliilor) și ministru francez al justiției

      dialog UE      „Europa se află la o răscruce de drumuri. Lunile și anii următori, pe parcursul cărora multe voci se vor pronunța în favoarea unei evoluții către o uniune politică, către o federație de state naționale sau către Statele Unite ale Europei, vor fi decisivi pentru viitorul Europei. În plus, continuarea procesului de integrare europeană trebuie să meargă mână în mână cu procesul de consolidare a legitimității democratice a Uniunii. Prin urmare, este mai important ca oricând ca cetățenii să aibă posibilitatea de a se exprima”, se precizeaza pe pagina web a Reprezentantei Comisiei Europene un Romania in materialul referitor la dialogurile cetatenesti initiate din ianuarie a acestui an, când Comisia Europeană a lansat Anul european al cetățenilor (2013). Al 37-lea dialog s-a consumat in aceasta seara, 14 noiembrie 2013, la Marsilia unde s-au mai organizat alte noua reuniuni in luna octombrie. Au putut fi urmarite in direct pe internet si pe contul Twitter. 

           „Aud că francezii își pun multe întrebări cu privire la direcția în care se îndreaptă Uniunea Europeană și, în special, cu privire la modalitatea de a găsi un just echilibru între obiectivele economice și aspirațiile sociale. Care este poziția pe care o adoptă UE față de politica în domeniul migrației? Ce viitor vor avea tinerii noștri? Alegerile europene din 2014 vor reprezenta o ocazie pentru cetățeni de a se exprima. Mi se pare încurajator faptul că 60% din francezi își declară interesul față de alegerile europene. Sper ca în urma acestei întâlniri procentul celor pe care pot conta să se ridice la 100%”, a declarat Viviane Reding. „Sunt foarte fericită că doamna Taubira este alături de mine în acest demers al cărui scop este ascultarea cetățenilor, prezentarea Europei pe înțelesul tuturor și dezbaterea cu privire la viitorul ei. Prin această inițiativă trimitem un semnal puternic: a fi cetățean european înseamnă a depune un efort de echipă”.

          Atat Viviane Reding – vicepresedinte CE, comisar european pentru justitie – cat si Christiane Taubira – „Garde des sceaux” (Păstrător al Sigiliilor) și ministru francez al justiției – au dialogat cu cei interesati de Viitorul Europei, drepturile cetățenilor și ieșirea din criza economică – temele acestei intalniri. dialog UE 1

           Punctele de vedere exprimate de cetățeni în cursul dialogurilor vor ghida Comisia în elaborarea proiectelor sale. Unul dintre principalele obiective constă în pregătirea terenului pentru alegerile europene din 2014. La 8 mai 2013, Comisia Europeană a publicat deja al doilea raport privind cetățenia UE (vizualizare la http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-410_ro.htm), cu douăsprezece noi acțiuni concrete menite să soluționeze problemele cu care continuă să se confrunte cetățenii europeni (IP/13/410  – accesibil la http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-410_ro.htm – și MEMO/13/409 – accesibil la http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-409_fr.htm). Acest raport al Comisiei se întemeiază pe o amplă consultare online lansată în mai 2012 (IP/12/461 – accesibil la http://europa.eu/rapid/press-release_IP-12-461_ro.htm) și pe întrebările adresate, sugestiile formulate în cadrul dialogurilor purtate cu cetățenii UE privind drepturile și viitorul lor.

        N.aut. (Armanda Filipine, revista de cultura si infromatie „Braila Chirei”) Oare noi ce am fi comentat, solicitat daca dialogul s-ar fi desafsurat in Romania? Am fi spus ca suntem nemultumiti de oamenii politici care nu creioneaza proiecte serioase pentru modernizarea agriculturii si industriei, ca nu ne place mediul  rural lispit de apa curenta si de aceea lipsit de toalete si canalizare, ca ne-am saturat de coruptia generalizata ori de faptul ca legile nu se respecta etc. 

 

Autoritățile locale, direct responsabile de consolidarea clădirilor cu risc seismic

* Propunere legislativa in acest sens in Parlamentul Romaniei; propunator – deputatul Alexandru Nazare, liderul PDL Braila

Deputatul Alexandru Nazare – preşedintele Organizaţiei Judeţene PDL Brăila, a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care propune ca autorităţile locale să preia parţial sau integral finanţarea lucrărilor de consolidare în vederea reducerii riscului seismic pentru locuinţele aflate în proprietate privată, precum şi posibilitatea de a accesa credite cu dobânda subvenţionată de către beneficiari. 100_1196

Din 2000 şi până în prezent nu s-a executat nicio expertiză tehnică la clădirile cu probleme din Brăila. Sunt sute de blocuri în oraş construite înainte de 1977 și doar unul a fost consolidat în ultimii 20 de ani. Pe lângă aceasta, din sutele de clădiri vechi din centrul istoric al municipiului, numai opt case au beneficiat de consolidări făcute profesionist.  Aşadar, nici nu e nevoie de un ”mare seism” pentru ca sute de clădiri din Brăila să fie afectate. Cine e de vină? Cine ar putea fi făcut responsabil pentru pierderile în cazul unui asemenea dezastru? Observăm că în ultima perioadă se găsesc bani pentru orice, numai pentru siguranţa cetăţenilor nu. Toată lumea ridică din umeri și vina este aruncată de la autorități locale, la Guvern, la proprietari și înapoi. De aceea, împreună cu colegii de la PDL, am depus o iniţiativă legislativă prin care am propus ca autorităţile locale să fie direct responsabilizate pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Acestea vor putea prelua parţial sau integral finanţarea lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic pentru locuinţele aflate în proprietate privată. Practic, nu ne-am mai lovi de bariere financiare, iar autorităţile locale ar putea să gestioneze problema, astfel că viaţa oamenilor nu ar mai fi pusă în pericol. Am prevăzut prin acest proiect și sprijin pentru proprietarii acestor imobile care să beneficieze de o dobândă subvenționată de stat la creditele accesate în vederea reducerii riscului seismic prin consolidare. Sper că prin aprobarea acestei inițiative clădirile de patrimoniu din Brăila își vor recăpăta strălucirea de odinioară. Am încredere că voi găsi sprijin și la  colegii parlamentari din Brăila pentru promovarea acestui demers legislativ. Numai aşa, vom putea evita ca Brăila să ajungă o dărâmătură în eventualitatea unui seism precum cel din 1977”, precizeaza deputatul care spera sa existe intelegere – si ntelepciune – In Parlamanet pentru adoptarea masurilor in acest sens.

 

Festival International al Teatrului de Animatie, editia a IX-a la Bucuresti

* Organizator principal – Teatrul „Tandarica” * Amplu program in perioada 14 – 24 noiembrie 2013 * Trupe din Anglia, China, Germania, Polonia, Romani si nu numai

afis Animatie 2013           Copiii din Bucuresti dar nu numai ei, si nu doar public din capitala Romaniei, cu totii au sansa participarii la un regal al Thaliei in perioada 14 – 24 noiembrie 2013. Aceasta deoarece are loc editia cu numarul 9 a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie „BUCURII PENTRU COPII. SPECTACOLE DE COLECŢIE”.

Organizatori sunt Teatrul de Animaţie „ŢĂNDĂRICĂ” împreună cu Primăria municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului București, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, ASSITEJ România și UNIMA România.

Programul este generos, asa cum suntem anuntati pe pagina web a Teatrului „Tandarica” – pentru detalii accesati http://www.scribd.com/doc/183809232/FESTIVAL-2013 unde veti descoperi ca participa teatre din Bucuresti, din tara, din Anglia, China, Germania, Polonia etc. Vor fi si ateliere, dialoguri, lansari de carte etc. teatru

Manon Van Den Water – doctor in teatru, presedinte de onoare al juriului, despre eveniment:  „Este o deosebită onoare să fiu invitată ca lector și președinte de juriu la cea de a IX-a ediţie a festivalului Teatrului Ţăndărică. România are o mare reputaţie în arta animaţiei, dar scopul festivalului este, și acela, de a privi în afara graniţelor sale pentrua vedea ce tradiţii și inovaţii există în alte ţări și de a introduce o mare varietate destiluri și concepte. Cu toate acestea, ŢĂNDĂRICĂ rămâne credincios misiunii sale dea oferi o gamă largă de producţii pentru copii și adulţi și să-i educe pe tinerii creatori să experimenteze noi idei artistice. Ideile pot răsări în tot felul de moduri. Pot veni dininspiraţia derivată din spectacolele cu stiluri neobișnuite sau din mijloace artistice inovatoare. Pot veni din prelegerile care explorează noi perspective. Din ateliere despre tradiţiile culturale care sunt pentru mulţi noi și incitante. Pot veni din discuţiile cu cei tineri sau bătrâni, din contacte și conexiuni care nu ar fi avut loc dacă nu amfi fost cu toţii aici. În lumea noastră din ce în ce mai globalizată, am gasit noi căide a acţiona și interacţiona și am obţinut noi perspective ale diversităţii culturale din societatea noastră. Dar, străvechea artă a teatrului și a spectacolului, a jocului șia creativităţii, a experimentului și creării de spectacole a rezistat timp de secole și,cu siguranţă, nu va fi niciodată înlocuită. Ba dimpotrivă, va fi mereu îmbogăţită prin participare mutală și schimburi. Această dragoste pentru artă este ceea ce avem încomun, și ceea ce ne aduce împreună. Aștept cu nerăbdare schimburile dintre noi!

Ion Parhon – critic de teatru, presedintele juriului despre festival: „Iată-ne în miezul toamnei când, parcă spre a ne alunga temerile de o iarnă grea, la Ţăndărică răsună ecourile unei bucurii fără frontiere, vestindu-ne că a început marele Festival internaţional de teatru pentru cei mici, și nu numai pentru ei, pus în această ediţie sub semnul afirmării excelenţei în arta animaţiei. Stau mărturie acestei afirmaţii numeroase spectacole, conferinţe, ateliere, lansări de carte, expoziţii și dezbateri cuparticiparea directorilor de teatre, menite să ofere confruntări atractive, performanţe seducătoare și motive temeinice de interes și de admiraţie. Dincolo de toate acestea,organizatorii nădăjduiesc să ofere nu numai prilejurile bucuriei celui mai entuziast public, dar și repere fructuoase pentru perfecţionarea măiestriei profesionale a tuturor slujitorilor acestei arte atât de vechi și atât de tânără prin eterna ei „renaștere” de la o generaţie la alta. În caruselul plin de vioiciune și fantezie al manifestărilor, alături de apreciaţi reprezentanţi din ţara noastră, vom afla prestigioși ambasadori ai animaţiei și ai învăţământului artistic de pe meleagurile europene, asiatice și americane, reuniţi într-un bogat dialog intercultural dedicat definirii unor tendinţe actuale și unor expresii cu putere de referinţă pentru excelenţa în viaţa teatrului de animaţie. Sper că și aplauzele furtunoase ale copiilor și surâsul înnobilat de nostalgie al însoţitorilor acestora, dar și opiniile specialiștilor vor confirma succesul unei ediţii de mare altitudine valorică, pe măsura eforturilor generoase ale organizatorilor și a încrederii minunaţilor oameni de suflet, de spirit și de bună voinţă care alcătuiesc Teatrul Tandarica”.

Premiera la TMF: „Casa” de Evgheni Grişkoveţ

* In 15 si 16 noiembrie 2013, sala mare, de la ora 18.00 si de la ora 17.00

afis          Teatrul „Maria Filotti” (TMF) din Brăila ne aşteaptă cu mare plăcere la premiera oficială a spectacolului „Casa” de Evgheni Grişkoveţ, regizat de Sânziana Stoican, în zilele de 15 noiembrie 2013, de la ora 18.00 si sambata, 16 noiembrie 2013, de la ora 17.00. Invitatia – din partea managerului Lucian Sabados – poate fi lecturata si pe site-ul TMF (contact direct din revista „Braila Chirei”, click pe foto dramaticul brailean) dar si pe pagina Facebook a institutiei

DISTRIBUŢIA: Alin Florea – Igor; Ramona Gângă – Iulia/Vetrova; Corina Georgiana Bors – Uliana; Liviu Pintileasa – prieten al lui Igor; Emilian Oprea – prieten al lui Igor; Valentin Terente – prieten al lui Igor; Liliana Ghiţă – Bunica lui Igor / Valentina Nikolaevna; Marius Exarhu/Dan Moldoveanu – Bunicul lui Igor / Anatoli Vasilievici.

Regia: Sânziana Stoican. Scenografia: Valentin Vârlan

Sânziana Stoican este o artistă deosebită, care până acum a montat cu succes şi pe alte scene ale ţării, spectacole precum “Amărăştenii” de Zadoch Zemach la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, “Ce zile frumoase!” de Samuel Beckett la UNTEATRU Bucureşti sau “Trei femei înalte” de Edward Albee la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov. Sânziana Stoican propune un text de o extraordinară actualitate, specific dramaturgiei ruse, un excelent amestec între comic şi dramatic, aşa cum este şi viaţa sub toate aspectele ei!

„Casa” rusului Evghenii Griskovet este un text pentru toate categoriile socio-profesionale şi de vârstă, un spectacol în care se vor regăsi şi cei maturi şi în mod special cei tineri. Putem spune că este o adevărată Saga de familie. Scenografia spectacolului este semnată de Valentin Vârlan, un tânăr arhitect, care, ca mulţi colegi de breaslă s-a îndreptat către teatru şi propune cu acest proiect, un concept modern de convenţie scenică, o excelentă tehnică în stil minimalist, sugerată prin elemente de decor. O scenografie inteligentă, clară, care potenţează ideile regizorale.

 

La Braila, Karaoke Star – vedeta pentru o zi

* Concurs pentru amatori, cu premii, organizat de CJ si Primaria municipiului Braila in 14 si 15 noiembrie 2013

       
        Sala de spectacole de la Casa Tineretului Braila gazduieste o noua editie a competitiei „Karaoke – vedeta pentru o zi”.
        Publicul este asteptat joi, 14 noiembrie si vineri, 15 noiembrie 2013, de la ora 18.00 anunta Camelia Gusatu – director Directia Cultura, Invatamant, Sport si Turism la Primarie.  Organizatorii, Consiliul Judetean (CJ) si Primaria municipiului Braila, au pregatiti si un bogat fond de premierre.
KAraOKe 2013 nov

Greva japoneza a elevilor, in sprijinul profesorilor

* Elevii au purtat banderole albe în semn de protest pentru subfinațarea sistemului educațional, iar în unele județe au luat parte la marșuri și acțiuni de protest alături de studenți, după orele de curs 

In ton cu anuntul Consiliului Național al Elevilor (CNE), elevii au desfășurat ieri, 13 noiembrie 2013, o greva japoneza. Au purtat banderole albe în semn de protest pentru subfinațarea sistemului educațional, iar în unele județe au luat parte la marșuri și acțiuni de protest alături de studenți, după orele de curs.
Educația reprezintă o investiție, nu un cost, fiind cea mai importantă resursă pentru societate. Criza economică, nivelul scăzut de trai, creșterea ratei șomajului în rândul tinerilor, situația clasei politice la nivelul țării reprezintă doar o parte dintre consecințele neadaptării sistemului educațional la nevoile socio-economice actuale. CNE, structura reprezentativă a elevilor la nivel național, trage un semnal de alarmă în privința subfinanțării învățământului românesc și solicită Guvernului alocarea a 6% din PIB pentru educație”, se precizeaza intr-un comunicat transmis de Cristian Girneata – secretar Departamentul Relatii Externe al CNE.

greva-elevi-naveta-mai-2013-1      Iulia Flavia Miron – președintele CNE – declară referitor la acest demers: „Elevii sunt beneficiarii direcți ai sistemului educațional, cei care se supun normelor prevăzute de Legea Educației Naționale, în timp ce Guvernul nu își respectă propriile asumări și angajamante față de aceștia și de sistemul educațional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educație.Educația este considerată ca fiind o prioritate națională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar creșterea finanțării pentru educație reprezintă calea spre dezvoltarea unei societăți puternice”.

Principalele revendicări ale elevilor sunt: dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ (Există numeroase cazuri  în care școlile nu au autorizație sanitară de funcționare și nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă școli cu toalete în curte și fară apă potabilă. De asemenea, în unele situații, condițiile termice în cadrul unităților de învățământ sunt asigurate de sobe vechi și degradate. Potrivit standardelor europene, pentru a asigura un mediu de învățare adecvat, unitățile de învățământ trebuie să aibă în dotare laboratoare, biblioteci, baze sportive, săli de clasă dotate corespunzător, dar și spații destinate activităților extra-curriculare. În România însă, investiția în dotarea și baza materială a școlilor, care să asigure un proces de predare și învățare modern, atractiv pentru elevi, reprezintă un deziderat mult prea greu de atins); decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetiști (CNE consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu și solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale. Suma maximă decontată pentru un abonament lunar emis pentru distanţa de 50 km valorează 120 lei. În multe cazuri, abonamentul elevilor nu va fi decontat integral, ceea ce determină, în continuare, o creştere a ratei abandonului şcolar, în condiţiile în care există familii cu venituri mici care nu pot cofinanţa cheltuielile de transport); adaptarea învățământului tehnologic la cerințele agenților economici  (Școlile tehnologice nu pregătesc elevii pentru piața muncii și nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. . În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii solicită ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii); creșterea alocațiilor (Valoarea cuantumului alocației pentru elevi nu a mai crescut din anul 2009, chiar dacă au crescut atât cheltuielile legate de prețul biletelor de transport de exemplu, cât și cheltuielile legate de rechizite și materiale de studiu. Deși au existat mai multe propuneri legislative în acest sens în ultimii ani, acestea nu au fost adoptate. În prezent valoarea alocației este de 42 de lei -aproape 10 euro, valoare de 35 de ori mai mică decât în statele Uniunii Europene care este în medie de 210 euro, conform expunerii de motive a uneia din aceste propuneri legislative); Manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a (Învățământul de stat este gratuit, așa spune Constituția dar și Legea Educației Naționale. Conform legii, elevii din învățământul de stat beneficiază de manuale gratuite, însă, acest lucru nu se întâmplă. Datorită faptului că elevii nu au manuale gratuite, există o presiune imensă pe părinți pentru a procura manuale și culegeri); Revizuirea curriculumului școlar și a conținuturilor manualelor școlar (Actuala programă școlară este învechită, ineficientă și neatractivă. Din acest motiv, majoritatea elevilor tratează cu superficialitate procesul educațional deoarece nu corespunde intereselor lor. Prin actualizarea programei școlare la noile nevoi socio-economice, prin schimbarea paradigmei de predare, elevii vor fi mult mai interesați de actul de predare-învățare).

Foto preluata de pe stiri.covasnamedia.ro

Lansari de carte la Biblioteca Judeteana Braila

   nevazutele carari       La Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” din municipiul Braila are loc joi,  14 noiembrie 2013,  de la ora 17.oo, lansarea cărţii „Nevăzutele cărări” de Florin Meşca. Asa cum ne dezvaluie Laura Caplea – purtător de cuvânt al institutiei gazda, cartea este un jurnal de călătorie în India, o călătorie stranie prin care autorul îşi redescoperă locul şi sensul în lume.

         Ieri, 13 noiembrie 2013, s-a lansat o alta carte: „Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu” scrisă de comandor (r) Alexandru Popa. ultimul zbor

Cartea, care este una document, relatează momentul transportului soţilor Ceauşescu la Târgovişte, acolo unde au fost judecaţi şi împuşcaţi. Cartea abundă în informaţii inedite despre regimul comunist, aşa cum l-a perceput autorul. Subiectul prezintă interes pentru toate vârstele, aducând în discuţie câteva momente importante, unele în premieră, din perioada evenimentelor din decembrie 1989„, precizeaza Laura Caplea.


 

La Scoala „Caragiale” Braila; lectie, cu jandarmii

 * Activitatea face parte din Campania „Jandarmeria pe intelesul tuturor”

P1130194     Ca urmare a parteneriatelor educaţionale încheiate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila cu instituţiile de învăţământ preuniversitar, jandarmii brăileni desfăşoară în această perioadă acţiuni educativ-preventive pentru elevi în Campania „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”. Etapa I este intitulata „Stop violenţei şi discriminării în şcoli!” .

Astfel, miercuri, 13 noiembrie 2013, cadre ale Jandarmeriei Brăila s-au întâlnit cu elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, la Şcoala Gimnaziala „I. L Caragiale”.

În cadrul acestor întâlniri, jandarmii poartă discuţii libere cu elevii, principalele mesaje transmise având drept scop promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delicvenţei juvenile şi cunoaşterea legislaţiei pe linie de ordine publică. Totodată, este evidenţiată preocuparea instituţiei noastre pentru asigurarea unui climat de normalitate pentru elevi şi cadre didactice„, se precizeaza in comunicatul IJJ transmis cu acest prilej.