Măști europene la… Masca

* Festival internațional la București, în zilele 23 și 24 noiembrie 2013 – ediția a IX-a * Inițiator și gazdă, Teatrul Masca – director Mihai Mălaimare * Invitat Special: Teatrul ”I. L. Caragiale Satiricus” Chișinău

     afis-7           A noua ediție a Festivalului Internațional ”Măști europene la… Masca” se desfășoară în aceste zile la București. Mai precis, în 23 și 24 noiembrie 2013 sunt programate trei spectacole: ”Cerere în căsătorie”, ”Made în Moldova”, ”Carmen”. 

Invitatul special al manifestării este Teatrul Național ”I. L. Caragiale Satiricus”  – fondat în 1990 de Alexandru Grecu – din Chișinău, Republica Moldova.

Actorul Mihai Mălaimare – directorul teatrului organizator – mărturisește: Măşti Europene la … Masca înseamnă anul acesta Republica Moldova şi Teatrul Naţional ”I.L Caragiale Satiricus” din Chişinău. Un teatru înfiinţat cam în aceeaşi perioadă cu al nostru, un teatru care îşi reface construcţia,  o trupă care pune un accent cât se poate de serios pe antrenamantul zilnic, în sfârşit un teatru cu care este foarte posibil să dezvoltăm un proiect pe termen lung. Vor fi trei spectacole, vor fi clipe de întâlnire între cele două companii, vor fi probabil mulţi spectatori şi va mai fi atmosfera specifică acestui festival aflat deja la a IX a ediţie, unic în felul său, bogat în descoperiri reciproce şi amintiri comune. “Măşti Europene la…Masca” vorbeşte în acest an limba română şi aduce publicului românesc efortul inovator al unuia dintre cele mai puternice teatre moldoveneşti.

Proiect educațional al Școlii ”Fănuș Neagu”, la Biblioteca Județeană Brăila

* Proiectul „Dimensiunea creştină a literaturii şi istoriei româneşti” este în al doilea an de derulare * Pe 22 noiembrie 2013, elevi de la VI C au întocmit fișe de lectură la bibliotecă, în sediul nou

Şcoala Gimnazială ”Fănuş Neagu” – director prof. Emilia Meiroșu – din municipiul Brăila derulează cu Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila – director Dragoș Adrian Neagu – proiectul de parteneriat educaţional interdisciplinar, „Dimensiunea creştină a literaturii şi istoriei româneşti”. Obiectivul principal este formarea elevilor în sensul cunoaşterii şi promovării valorilor creştine, literare şi istorice ce caracterizează identitatea noastră naţională şi o definesc în spaţiul cultural european actual: ”Pornind de la realitatea că odată cu formarea poporului român a avut loc şi încreştinarea lui, era firesc ca întreaga cultură şi spiritualitate românească să fie străbătută de un profund fior creştin, fapt şi mai vizibil într-una din componentele de bază ale culturii, anume limba şi literatura română, în cadrul căreia descoperim foarte bine conturată o componentă religioasă, de care se leagă nume mari nu doar de poeţi şi scriitori, ci şi de clerici şi domnitori iubitori de cultură. În acelaşi timp, creştinismul românesc a contribuit la crearea multor valori spirituale ale poporului, preocupându-se pentru păstrarea şi dezvoltarea lor continuă, iar unii domnitori ai ţărilor Române au susţinut lucrarea bisericească şi culturală, fiind ei înșiși iubitori de Dumnezeu, de ţară şi de neam”. Din această perspectivă, coordonatorul – prof. (de religie) Gabriela Caragață – are grijă ca disciplinele Limba și literatura română, Istoria și Religia să nu fie abordate din perspectivă interdisciplinară. la Biblio, scoala Fanus N

Pentru că și-au propus ca temă ”Consultarea lucrărilor de literatură și istorie cu conținut religios”, tinerii implicați în proiect au mers la Biblioteca ”Istrati”. Pe 22 noiembrie 2013, cîțiva elevi de la VI–a C, Școala ”Fănuș Neagu” și coordonatorul proiectului Gabriela Caragață, au desfășurat o activitate tematică. Ghid le-a fost Camelia Popescu – bibliotecar. Au vizitat noului sediu al bibliotecii din Piața Poligon nr. 4, admirînd sala de lectură, sala ”Fănuș Neagu” etc. Evident că și-au îndreptat atenția către lucrări de literatură și istorie cu conținut religios din creația semnată Gala Galaction, Ioan Slavici, Neagoe Basarab. Au realizând fișe de lectură și sinteze și evidențiind semnificațiile religioase ale textelor.

Proiectul (despre el sînt amănunte pe site-ul Bibliotecii ”Istrati”, pe pagina facebook a instituției dar și la http://semnesicuvinte.blogspot.ro/) se află în al doilea an. În primul an de proiect, elevii au fost implicați în activități de cunoaștere și aprofundare a elementelor creștine din poezia românească, iar anul școlar 2013-2014 are în program studiul prozei românești de inspirație creștină.

Programul ”Europa creativă”, din ianuarie 2014

Cultura – cinematografia, televiziunea, muzica, literatura, artele spectacolului, patrimoniul și sectoarele conexe din Europa vor beneficia de mai mult sprijin în cadrul noului program al Comisiei Europene „Europa Creativă”, aprobat în 19 noiembrie 2013 de Parlamentul European. Cu un buget de 1,46 miliarde euro pentru următorii șapte ani – înseamnând cu 9 % peste nivelurile actuale – programul va stimula sectoarele culturale și creative, care reprezintă o sursă majoră de locuri de muncă și de creștere economică. „Europa Creativă” va oferi finanțare pentru cel puțin 250 000 de artiști și de profesioniști din domeniul culturii, 2 000 de cinematografe, 800 de filme și 4 500 de traduceri de cărți. De asemenea, programul va lansa un nou mecanism de garantare financiară care va permite întreprinderilor mici din domeniul culturii și creației să obțină credite bancare în valoare de până la 750 de milioane euro.  creative-europe-leaflet_en

„Europa Creativă” se bazează pe experiența și pe succesul programelor Cultura și MEDIA care au sprijinit sectorul cultural și cel al audiovizualului timp de peste 20 de ani. Noul program include un subprogram „Cultura”, destinat să sprijine artele spectacolului, artele plastice, patrimoniul și alte sectoare, precum și un subprogram MEDIA, care va finanța cinematografia și sectorul audiovizualului. Programul „Europa Creativă” va fi adoptat definitiv de Consiliu (28 de state membre) în săptămânile următoare și va intra în vigoare în ianuarie 2014.

Androulla Vassiliou – comisar european pentru Educație, cultură, multilingvism și tineret: „Această investiție este o veste excelentă atât pentru industria europeană a filmului, pentru cultură și arte, cât și pentru public. «Europa Creativă» va permite sectoarelor noastre culturale dinamice să creeze noi locuri de muncă și să contribuie mai eficient la economia UE. Prin intermediul programului, mii de artiști talentați vor putea avea acces la noi categorii de public din Europa și din întreaga lume și se va promova totodată diversitatea culturală și lingvistică. Pe lângă nivelul considerabil al subvențiilor acordate, mecanismul nostru de garantare va facilita accesul la finanțare pentru sute de întreprinderi mici”.

          * * * 

                       Programul UE „Europa creativă” (http://ec.europa.eu/culture/creative-europe/index_en.htm) va intra în vigoare în ianuarie 2014 și se va derula pe durata a 7 ani. Bugetul de 1,46 miliarde de euro va fi utilizat pentru a promova diversitatea culturală și lingvistică a Europei și pentru a ajuta sectorul artei și creației să se adapteze la era digitală și la globalizare. Artiștii vor avea noi oportunități pe plan internațional, vor putea pătrunde pe piețe noi și se vor putea adresa unui public mai larg. Programul „Europa creativă” îi va ajuta pe artiști și pe profesioniștii din domeniul culturii să-și difuzeze creațiile peste granițe. Vor fi finanțate următoarele inițiative: 250 000 de artiști vor fi sprijiniți pentru a-și putea face cunoscute creațiile peste granițe; filmele europene vor rula în sute de săli de cinema și vor putea fi vizionate în cadrul festivalurilor din Europa, datorită finanțării de care vor beneficia pentru a fi produse, promovate și distribuite; vor fi traduse 4 500 de cărți și alte opere literare, permițându-le autorilor să pătrundă și pe alte piețe și să aibă acces la un public mai larg; mii de organizații și profesioniști din domeniul culturii vor dobândi noi competențe care-i vor ajuta să lucreze pe plan internațional; întreprinderile mici din domeniul culturii și creației vor putea accesa credite bancare în valoare de până la 750 de milioane de euro. Proiectele de lungă dată precum ”Capitalele europene ale culturii”, ””Marca patrimoniului european” și ”Zilele europene ale patrimoniului” vor fi continuate, la fel ca și cele cinci premii ale UE pentru patrimoniul cultural, arhitectură contemporană, literatură, muzică și film. Sectoarele culturii ș creației joacă un rol major în economia europeană, reprezentând circa 4,5% din PIB-ul UE și asigurând locuri de muncă pentru un număr de peste 8 milioane de persoane. Investițiile în aceste sectoare vor contribui la crearea de noi locuri de muncă și la favorizarea creșterii economice. Multe întreprinderi mici vor fi ajutate să acceseze mai ușor fonduri, să-și dezvolte competențele de care au nevoie în era digitală și să-și consolideze capacitatea de a-și desfășura activitatea la nivel european.

Master Classes de la Brăila, la TVR 2 în reluare

* Astăzi, 23 noiembrie 2013, o nouă emisiune despre întâlnirea cu tineri soliști a sopranei Mariana Nicolesco în orașul natal al sopranei Hariclea Darclee în cinstea căreia are loc Festivalul Internațional de Canto ce îi poartă numele

100_5216 abc       Tradiţionalele Cursuri de Măiestrie Artistică ”Master Classes” oferite de soprana Mariana Nicolesco între o ediţie şi alta a Festivalului-Concurs Internaţional de Canto ”Hariclea Darclée” la Brăila fac obiectul a patru pasionante emisiuni de televiziune pe care putem urmări pe TVR 2 în fiecare sâmbătă a lunii noiembrie, începând cu ora 17.00.

În această săptămână, sămbătă – 23 noiembrie 2013, publicul are ocazia să urmărească Concertul de gală. Ca de fiecare dată la Festivalul ”Darclée” şi la Cursurile de Măiestrie Artistică ”Master Classes”Concertul de Gală este un eveniment extraordinar şi un adevărat maraton liric în care strălucesc tinerii interpreţi.

Găsiți amănunte despre eveniment la https://brailachirei.wordpress.com/2013/08/05/cursurile-master-classes-braila-2013-reala-bucurie-si-succes-deplin/

la https://brailachirei.wordpress.com/2013/08/02/la-casa-goanga-din-braila-eveniment-in-master-classes/

la https://brailachirei.wordpress.com/2013/07/30/cursurile-de-maiestrie-master-classes-la-deschidere/ si nu numai.

 

„Ești student european. Cunoaște-ți drepturile!”, eveniment la FIB cu Europe Direct Brăila

b CIED 22 nov 2013      Facultatea de Inginerie Braila (FIB) – Universitatea „Dunarea de Jos” Galati a fost partenerul si gazda evenimentului „Esti student european. Cunoaste-ti drepturile!”, activitate organizata de Asociatia „Centrul de Informare si Documentare pentru Integrare Europeana si Dezvoltare Durabila” (CIDIEDD – director Simona Basuc) Braila prin Centrul Europe Direct (CIED) Braila.

Actiunea a avut ca scop informarea si constientizarea tinerilor studenti cu privire la drepturile si oportunitatile oferite de Uniunea Europeana. Metoda aleasa pentru desfasurarea acestui eveniment a fost ”Biblioteca Vie”. Cei care au prezentat drepturile tinerilor studenti in UE au fost Cristian Simionescu – decanul FIB si Daniela Zeca – director executiv al Centrului de Documentare Europeana din cadrul FIB.

c CIED 22 nov 2013      „Cartile vii” cu care studentii au interactionat au fost Mihaela Zina Mirica – consilier EURES la AJOFM Braila, Adriana Vadeanu – presedinte ANMRF ”Louis Pasteur” Braila – Club ”Voltin” si cu doua tinere studente voluntare SEV din Italia si Armenia gazduite de ”Voltin”, Eduard Gabriel Niculita – presedinte Centrul de Tineret ”Tinklub” Braila si cu un voluntar SEV din Portugalia, Alexandra Busuioc – student Erasmus, un voluntar SEV din Portugalia gazduit de Asociatia Pro Democratia – Club Braila. a CIED 22 nov 2013

In holul FIB a avut loc o adevarata sedinta de tip brainstorming, Adriana Marchidanu – coordonator CIED – fiind unul dintre consilierii de grup – cum se observa si din imagine (foto de la eveniment din arhiva CIED – mai multe imagini la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.583532611720172.1073741944.119585758114862&type=3 pe pagina facebook a CIED)