Clubul Interact, daruri către Asociaţia de Dezvoltare a Liceului „Gh. K. Constantinescu” Brăila


* Suma strînsă la tîrgul de binefacere „Dăruind, vei dobândi” – peste 800 lei – va fi folosită pentru sprijinirea unor elevi care provin din mediul rural

              Tîrgul de binefacere „Dăruind, vei dobândi”, organizat în holul Teatrului „Maria Filotti” (TMF) în 21 noiembrie 2013 de Clubul Interact Brăila s-a finalizat cu strângerea de fonduri în valoare de 890 de lei, sumă care a fost donată Asociaţiei de Dezvoltare a Liceului Tehnologic „Gh. K. Constantinescu”. bani

Manifestarea a avut loc și cu sprijinul seniorilor Clubului Rotary Brăila, a Inspectoratul şcolar Judeţean şi a TMF gazdă. La târg a participat un număr mare de elevi de la liceele din oraşul Brăila, de înțeles dat fiind că invitația a venit de la colegi de-ai lor membri ai Clubului Interact.

Tîrgul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru a susţine studiile, plata cheltuielilor de cazare, masa şi bursele pentru 27 de elevi din mediul rural. Acesta este al doilea proiect dintre cele pe care şi le-au propus membri clubulului Interact Brăila, care a constat în strângerea de cărţi, bijuterii, obiecte lucrate manual, fotografii şi desene cu scopul de a fi vândute la târg pentru a obţine fonduri pentru cei 27 de elevi”, precizează în materialul informativ universitarul Adrian Mihail Goață – responsabil de comunicare la Rotary Brăila (structura seniorială, Clubul Interact fiind cea a tinerilor).

Bianca Iamandi – preşedinte Club Interact, elevă la Colegiul Național ”Gh. Munteanu-Murgoci”: „Ideea acestui proiect ne-a fost sugerată de membrii clubului Rotary, care ne-au atras atenţia asupra faptului că tot mai mulţi copii din mediul rural preferă să renunţe la studiile liceale pentru că familiile acestora nu îşi permit să îi întreţină la studii în oraş. Astfel, ne-am gândit la organizarea unui târg caritabil, ale cărui fonduri strânse să îi vină în ajutor Asociaţiei de Dezvoltare a Liceului Tehnologic „Gh. K. Constantinescu”, ce se străduie să sprijine studiile, cazarea, masa şi bursele pentru cei 27 de elevi din clasa a IX-a de la specializarea agricultură. Am fost uimiţi când am aflat că unii dintre aceşti copii, ce provin din satele din Insula Mare a Brăilei, au vizitat pentru prima oară oraşul cu ocazia înscrierii de la începutul anului şcolar. Acest detaliu ne-a motivat şi mai mult să susţinem cauza caritabilă şi să facem tot posibilul să iasă lucrurile cât mai bine”.

Inițiatorii se declară mulţumiţi de rezultatele acestui proiect şi îl pregătesc pe cel de-al treilea, ce va avea loc în preajma Sărbătorilor de iarnă.

Reclame

Un comentariu

  1. […]     Tinerii din Clubul „Interact” Brăila (ex. https://brailachirei.wordpress.com/2013/12/05/clubul-interact-daruri-catre-asociatia-de-dezvoltare-a…/, https://brailachirei.wordpress.com/2014/03/28/infiintare-oficiala-a-clubului-interact-braila-tineri-rotarieni/, https://brailachirei.wordpress.com/2016/06/23/literact-proiect-despre-darnicie-si-carte-cu-interact-rotary-club-pentru-scoala-caragiale-braila/), alături de Rotary Club Brăila – sub al cărui patronaj funcţionează, au derulat a II-a ediția a Proiectului regional „Interdance”, în 17 decembrie 2017 la sala Școlii de dans „Elegance” unde au participat peste 70 de elevi şi studenţi. Sub îndrumarea coregrafului Daniel Ganea, artist cunoscut pentru succesul pe care îl are alături de trupa „D-STRICT”, tinerii au învățat să danseze street dance într-o atmosferă de prietenie, plină de veselie și bună dispoziție.  Cei prezenți s-au bucurat și de o reprezentație de excepție a trupei „D-STRICT”. […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.