Ședință extraordinară CJ Brăila

* Marți, 14 ianuarie 2014, de la ora 14.00 

  100_8266            Consilierii județeni sînt convocați la o sedință extraordinară a Consiliului Judetean (CJ) Braila în data de 14 ianuarie 2014, de la ora 12.00 la sala mare de ședințe a Palatului  Administrativ brăilean.

   ORDINE DE ZI

                      1. Proiect de hotarare privind repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale si din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de functionare si/sau de capital, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala si pentru proiecte de infrastructura care necesita cofinantare locala pe anul 2014 si estimari pe anii 2015-2017

Uniunea Europeană încearcă reglementarea situației de locuire

* Speranța este ca noul ghid practic referitor la „testul privind reședința obișnuită” să ajute autoritățile statelor membre în plata prestațiilor de asigurări sociale cetățenilor UE care circulă peste granițe * Libera circulație rămîne unul dintre cele mai agreabile drepturi ale cetățenilor UE   

Comisia Europeană a publicat un ghid practic referitor la „testul privind reședința obișnuită” prin care să ajute statele membre să aplice normele UE în materie de coordonare a sistemelor de securitate socială pentru cetățenii UE care s-au mutat recent în alt stat membru. Noul ghid oferă mai multă claritate în privința „testului privind reședința obișnuită” realizat de UE și va facilita aplicarea acestuia în practică de către autoritățile statelor membre. social_agenda2008_ro

Ghidul, elaborat în colaborare cu statele membre, clarifică conceptele separate de „reședință obișnuită” și „ședere temporară” sau „ședere”. Aceste definiții, prevăzute în dreptul UE [Regulamentul (CE) nr. 883/2004, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012], sunt necesare pentru a stabili care stat membru este responsabil de plata prestațiilor de asigurări sociale cetățenilor UE care circulă dintr-un stat membru în altul. În temeiul dreptului UE, poate exista numai un singur loc de reședință obișnuită și, prin urmare, un singur stat membru responsabil de plata prestațiilor de asigurări sociale bazate pe locul de reședință.  Deoarece libera circulație este unul dintre drepturile, nu doar agreate, ci și uzitate din ce în ce mai des. ghidul devine o utilitate reală.

Ghidul reamintește criteriile specifice de care trebuie să se țină seama la stabilirea locului de „reședință obișnuită” al unei persoane, cum ar fi situația familială și legăturile de familie, durata și continuitatea prezenței sale în statul membru în cauză, situația locului de muncă (în special locul în care se desfășoară de obicei activitatea respectivă, stabilitatea activității și durata contractului de muncă), exercitarea unei activități neremunerate, în cazul studenților – sursa veniturilor acestora, caracterul permanent sau nu al situației locative a unei persoane, statul membru în care plătește taxe persoana în cauză, motivele mutării, intențiile persoanei bazate pe toate circumstanțele și susținute de dovezi concrete. Ghidul va fi tradus în următoarele săptămîni și va fi postat la http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=868http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=868 

În temeiul dreptului UE, poate exista numai un singur loc de reședință obișnuită și, prin urmare, un singur stat membru responsabil de plata prestațiilor de asigurări sociale bazate pe locul de reședință.

Angajații și lucrătorii care desfășoară o activitate independentă au dreptul să beneficieze de sistemul de securitate socială din țara în care lucrează, iar persoanele inactive (de exemplu, pensionarii, studenții) au dreptul să beneficieze de acesta în statul membru în care sunt „rezidenți în mod obișnuit”. Stabilirea statului membru de „reședință obișnuită” al unei persoane este importantă și pentru lucrătorii care își desfășoară activitatea în mai mult de un stat membru.

Ziua Culturii naționale, la Școala Populară ”Vespasian Lungu” Brăila

* Program artistic cu tineri cursanți la clase de profil * Lansarea publicației ”Casa artelor”

afis Sc Pop V Lungu, 15 ian          Data de 15 ianuarie – aniversarea poetului Mihai Eminescu, aleasă ca Ziua Culturii naționale în România postdecembristă – este punctată la Școala Populară de Arte ”Vaspasian Lungu”  Brăila cu un program tematic.

În plus, se va lansa numărul 1 al revistei ”Casa artelor” – conceptie grafica si tehnoredactare Mircea Cărbunaru (membru fondator al fostului cenaclu SF ”Sfera” de la Brăila, actualmente consilier superior la Direcția Județeană de Sport și Tineret). Revista cuprinde materiale ilustrative pentru activitatea claselor active în Școala ”V. Lungu” și palmaresul național al cursanților; de asemenea, sînt prezentate și  concursurile susținute la Școala Populară – între care țin să menționez Concursul național de pictură și grafică ”Vespasian Lungu” ajuns în 2013 la ediția XVIII, Concursul pentru pian ”Virtuozii”, ediția a V-a – în juriu cu pianista Ioana Maria Lupașcu.

Pînă la eveniment, vă invit la o audiție specială, evident, cu prietena Ioana Maria Lupașcu – aici, avînd un partener care dansează flamenco, Lucas Molina

PDL Brăila vrea repartiție justă a sumelor de echilibrare pentru județ

* Alexandru Nazare: ”Îi cer lui Gheorghe Bunea Stancu să renunţe la practica alocării din pix a sumelor de echilibrare pentru localităţile judeţului”

Preşedintele PDL Brăila – Alexandru Nazare – îi cere public preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, să nu promoveze în actuala formă proiectul prin care se alocă sumele pentru echilibrarea bugetelor localităţilor din judeţ, având în vedere că aceste alocări sunt „excesiv de politizate”. Preşedintele PDL Brăila consideră că localităţile conduse de primari ai opoziţiei nu trebuie discriminate prin alocări ridicole, cetăţenii acestor localităţi fiind astfel pedepsiţi pentru că nu votat reprezentanţi ai USL. 100_7932

Proiectul de alocare a sumelor pentru echilibrare din cotele defalcate pe care Gheorghe Bunea Stancu doreşte să îl promoveze în şedinţa CJ Brăila din 14 ianuarie 2014, este inacceptabil şi batjocoritor faţă de cetăţenii judeţului Brăila care nu au votat primari ai USL la ultimele alegeri locale. Se creează practic două categorii de cetăţeni ai Brăilei, unii de mâna întâi, cei care locuiesc în localităţi conduse de primari USL, şi alţii de mâna a doua, cei care locuiesc în localităţi conduse de primari ai opoziţiei, în principali ai PDL. Acest mod clientelar de alocare a fondurilor aduce Brăila mai aproape de feudalism decât de standardele europene. Deşi toate localităţile judeţului Brăila ar trebui să se dezvolte în mod egal, dezvoltarea acestor localităţi este condiţionată de apartenenţa politiăa a primarului de localitate, sumele fiind reglate “din pix” de preşedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu, pe principiul “eşti la PDL, dăm mai puţin sau deloc”, ”eşti la USL, poftim banii”. Cum altfel am putea judeca când vedem diferenţele uriaşe între localităţi, cum ar fi : Surdila Greci – alocare 67 mii lei faţă de Movila Miresii – alocare 200 mii lei. Ne întrebăm: oare cetăţenii din Surdila Greci sunt numai pe 30% brăileni? De ce nu se doreşte dezvoltarea unitară a judeţului? Prin aceste practici, vedem cu toţii că administraţia USL-ista a judeţului nu este interesată de dezvoltarea uniformă şi durabilă a Brăili, deşi preşedintele CJ afirmă ori de câte ori are prilejul “că la CJ se face administraţie, nu politică”. Aceste alocări bugetare reprezintă sume de echilibrare, provenite fiind din cota de 20% din sumele defalcate TVA, respectiv 20% din cota de impozit pe venit. Ori sumele acestea au fost gândite tocmai să echilibreze bugetele pentru dezvoltare, iar prin această împărţire discreţionară se crează un şi mai mare dezechilibru. Mai mult, tendinţa se menţine şi pentru proiecţiile anilor viitori, respectiv 2015-2017, unde diferenţa este şi mai mare. De exemplu, Viziru, cea mai mare comună din judeţ, primeşte în 2015 14 mii lei, faţă de Dudeşti 310 mii lei; în 2016 Viziru primeşte 14 mii lei, faţă de Dudeşti 321 mii lei, iar în 2017 Viziru primeşte 15 mii lei faţă de Dudeşti 328 mii lei, asta numai din cei 20% cota impozitului pe profit. Acest mod de administrare „din pix” şi pe criterii politice a judeţului trebuie să înceteze odată pentru totdeauna şi la Brăila. Sper ca şeful CJ să renunţe la această practică de împărţire a sărăciei pe bază de carnet de partid, cu atât mai mult cu cât are o obligaţie morală faţă de toţi cetăţenii judeţului după ce Brăila a ajuns pe ruşinosul loc 37 din 41 în rândul judeţelor României în privinţa alocărilor bugetare din cotele defalcate”, afirmă Alexandru Nazare.

Foto: consilieri PDL – și deputatul Alexandru Nazare la ședința CJ din decembrie 2013, susținută la Teatrul ”Maria Filotti”, sala oglinzilor.

Mihai Eminescu, aniversat la Muzeul Brăilei

* Evenimente la sediul din centrul brăilean și la Casa memorială ”Perpessicius” 

Afis           Muzeul Brăilei, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române Iaşi, organizează miercuri, 15 ianuarie 2014, ora 11, în sala de festivităţi a Muzeului Brăilei (Piaţa Traian  nr. 3), o serie de manifestări dedicate poetului Mihai Eminescu sub genericul ”Rămîn ce-am fost pururea”. Moderator: Ionel Cândea – directorul muzeului gazdă.

Foto (în dreapta) de la un eveniment similar, la instituția muzeală brăileană, cu invitat Valentin Coşereanu

              Deja ne-am obișnuit cu aceste manifestări, de fiecare dată interesante, vii, cu discuții antrenante și care aduc, sper că și la alți participanți, dorința de a lectura pe Eminescu – poezie, publicistică, povești etc. 100_4542

           Program: vernisajul expoziţiei „Eminescu, prin Iaşiul de ieri şi de azi…” prezentată de Anca Maria Buzea de la Muzeul Literaturii Române Iaşi; lansarea cărţii ”Poezii” de Mihai Eminescu, ediţie ilustrată cu desene de Leonard Salmen – prezintă Zamfir Bălan, director adjunct la Muzeul Brăilei; conferinţa „Rămân ce-am fost pururea” cu eminescologul Valentin Coşereanu.

Întîlnire de suflet în Casa memorială ”Perpessicius”

Aniversarea eminesciană are loc, ca în fiecare an, și la Casa memorială ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” unde Elena Ilie – coordonatorul – și colegii au pregătit un moment de suflet, cu împărtășire de gînduri la acre și-au anunțat deja prezența elevi de la Liceul Pedagogic ”D. P. Perpessicius” Brăila cu prof. Marioara Novac și, cu siguranță, scriitorul și prietenul Constantin Gherghinoiu – directorul liceului. De asemenea, a fost amenajată si expozitia ”Eminescu în casa lui Perpessicius”, cu obiecte din colectia muzeală – în care a locuit Dumitru Panaitescu, brăileanul care ar merita mult mai mult decît se face acum pentru memoria sa pentru că, nu-i așa, dacă nu ar fi trudit domnia sa la manuscrisele eminesciene cine știe dacă astăzi Eminescu ar fi fost privit ca Poetul național iar ziua sa aniversară este Ziua Culturii Române. Foto (dreapta): Dumitru S. Panaitescu, preluare de pe site Muzeul Literaturii București perpessicius, mlr

foto (de Armanda Filipine) de la o întîlnire anterioară, din colecția revistei ”Brăila Chirei” – cu Elena Ilie și elevi brăileni elena1

expo-porni-luceafarul, Braila Aa   Director general al Bibliotecii Academiei Române, al Muzeului Literaturii din capitalei (din 1957) pe care l-a înființat, ca și la revista ”Manuscriptum” înființată tot de sine, Dumitru S. Panaitescu este omul care și-a lăsat amprenta cel mai mult pe numele Eminescu. Ediția operelor complete, chiar dacă nu a reușit să le ducă la sfîrșit în timpul vieții, i se datorează. În primul război (1916) a rămas invalid de mîna dreaptă, iar lucrul intens au dus la pierderea vederii în ultima parte a vieții.

foto (de Armanda Filipine) – din expoziție cu obiecte cuprinse în colecțiile Casei memoriale ”Perpessicius”

Un nou bust Eminescu, la Piatra Neamț

* Inaugurare în 14 ianuarie 2014, în prezența lui Nicolae Manolescu

afis ia bust Eminescu          Pe esplanada din fața Bibliotecii Județene ”G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț are loc festivitatea de inaugurare a unui bust eminescian.

Lucrarea aparține artistului Lucian Tudorache și a fost realizată cu  sprijinul Asociației Culturale Conta – președinte, poetul Adrian Alui Gheorghe – în parteneriat cu Primăria și Consiliul Județean Neamț, SC Rifil SA.

La dezvelirea bustului, care este programată pentru 14 ianuarie 2014 – preziua aniversării poetului Mihai Eminescu – sînt așteptați academicianul Nicolae Manolescu – președinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), ambasadorul României la UNESCO, academicianul Valeriu D. Cotea, Gabriel Chifu – vicepreședinte USR , Cassian Maria Spiridon – președintele filialei Iași a USR.