Dublă lansare de carte, la Arad

* Cu Lia Faur și Andrei Mocuța, la librăria Scienta * Vineri, 17 ianuarie 2014  

Sub un generic sugestiv, care îmbină fericit titlurile a două volume, librăria Scienta din Arad găzduiește vineri, 17 ianuarie 2014 o dublă lansare de carte în prezența celor doi autori. Lia Faur - evenim 17 ian 2014

                 Lia Faur – poeme pentru fluturi bolnavi, apărută la Editura Brumar în 2013

Andrei Mocuța – Nu există cuvinte magice, apărută la Editura Tracus Arte în 2013

Lia Faur este scriitor și cadru universitar. Și-a susținut doctoratul cu o teză despre avatarurile feminității în opera lui Camil Petrescu. Are și alte cărți publicate, iar ”Eșichier” – un dialog sui generis cu Șerban Foarță, volum apărut tot la Editura Brumar în 2013, a fost premiat recent de filiala USR Arad.

În volumul ”poeme pentru fluturi bolnavi”, autoarea îți construiește universul poetic cu o sensibilitate similară fragilității aripilor de fluture. Lecturînd, descoperi că exact fragilitatea de care vorbeam la fluturi se desprinde și din versuri, iar contopirea emoției cu melancolia, dragostea, tristețea, uimirea, iertarea, visul, dorul sînt tot atîtea tablouri care stau, foarte bine, pe simezele imaginare ale unui… insectar cu fluturi ALBI. De puritate, de durere, de viață în sfere aerate… eu așa văd!

Cînd eroina/ alter-ego-ul autoarei îi spune iubitului ”te-mbrac în flori de liliac/ și te număr pentru noroc” ( în poemul ”Un descîntec pe zi”) ori cînd recunoaște că ”tu și cu mine sîntem copiii lui Dumnezeu” și că ”femeie-înger aripile ți se desprind uneori de trup” (în poemul ”Copiii lui Dumnezeu”), Lia Faur cuprinde în palme, ca un copil cuminte, fluturii și doar îi admiră… Așa cum și noi admirăm poemele sale!

Lia Faur Photo3900 a      Pe Lia Faur o lecturăm și în revista Literatura de Azi ( LdA – site la http://www.literaturadeazi.ro/ – o vedeți cu logo-link permanent pe Braila Chirei) unde are rubrica săptămînală ”Mots et bagateles”. Foto (de Armanda Filipine, revista Braila Chirei, de asemenea în echipa LdA) de la lansarea oficială (24 nov. 2013) a site-ului și paginii fb Literatura de Azi, coordonate de criticul literar Daniel Cristea-Enache

Despre Andrei Mocuța nu-mi permit să scriu, neavînd la îndemînă cartea. Reproduc însă cîteva cuvinte dintr-o prezentare de pe net: ”Tanarul prozator Andrei Mocuta (Curtici) a imbogatit peisajul literar aradean prin tenacitatea scrisului sau alert, tineresc propunand insa in subtilul pojghitei de deasupra subiecte profunde, intrate in filonul secret al dramelor existentiale. Varsta tanara e nefireasca acestui gen care se lasa greu abia spre anii maturitatii tarzii (…)”.

Nu ne rămîne decît să-i descoperim, lecturăndu-i, pe acești doi autori. Pentru că merită!

Şcoala Populară “V. Lungu” Brăila, în Ziua Culturii naționale

* În program: recitaluri de poezie și muzică; lansarea primului număr al revistei ”Casa artelor”

Ziua Culturii naționale și aniversarea a 164 ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, 15 ianuarie 2014, au fost punctate la Şcoala Populară de Artă “Vespasian Lungu” din Brăila cu un program artistic, muzică şi poezie în interpretarea unor elevi de la clase de profil ale școlii populare (care a împlinit șase decenii de existență). A fost, evident, poezie de Mihai Eminescu, muzică clasică, dar și blues, jazz cu formația “Moonlight Shadow” (foto). Componență: Cornelia Buzoianu – voce, Crin Grigore – chitară  ( este și profesor la Şcoala Populară), Cristian Cazan – chitară. Moonlight Shadow, cornelia buzoianu 15 ian 2014

romeo bunea si mircea carbunaru, 15 ian 2014.jpg 2          De asemenea, așa cum am anunțat – http://brailachirei.wordpress.com/2014/01/13/ziua-culturii-nationale-la-scoala-populara-vespasian-lungu-braila/ – a fost lansat primul număr al revistei “Casa Artelor”. Romeo George Bunea (în stînga foto) – directorul Școlii ”V. Lungu” a făcut  prezentările împreună cu Mircea Cărbunaru (membru fondator Cenaclul ”Sfera”, consilier superior la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret) – concepție garfică, tehnoredactare.

La evenimente au participat și Dragoș Adrian Neagu – director Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, Zamfir Bălan – director adjunct la Muzeul Brăilei, din partea Consiliului Județean – vicepreședintele Ovidiu Nechita, secretarul Nicu Filote.

Foto de la organizatori

Aniversarea Eminescu, în casa memorială ”Perpessicius”

* Elevi de la Liceul Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” au animat Casa memorială a celui mai mare descoperitor de Eminescu în chiar ziua aniversară a poetului, 15 ianuarie – deopotrivă și Ziua națională a culturii în România

Casa Perpessicius, 15 ian 2014        Miercuri, 15 ianuarie 2014 – aniversarea poetului Mihai Eminescu și Ziua națională a culturii române, la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” din Brăila, strada Cetăţii nr. 70, a avut loc o manifestare dedicată împlinirii a 164 ani de la naşterea a marelui poet (așa  cum am spus la http://brailachirei.wordpress.com/2014/01/14/eminescu-in-casa-lui-perpessicius/). Casa Perpessicius, 15 ian 2014 d

Despre opera și viața lui Mihai Eminesu au vorbit, de această dată tinerii: elevi de la Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila au prezentat un amplu material în format PPS unde au avut grijă să vorbească despre cele mai importante momente ale unei biografii exemplare. Tot tinerii liceeni au recitat poeme și au lecturat fragmente din epistolarul Eminescu – Veronica Micle.

„Numai poetul” au numit organizatorii întâlnirea cultural-artistică cu elevii brăileni la care s-au adăugat și profesorii Constantin Gherghinoiu – directorul liceului, scriitor, Marioara Novac. De asemenea, a fost prezentă și Constanța Abălașei-Donosă – artist plastic, poetă (în această perioadă are o expoziție Eminescu la Biblioteca de Arte din Chișinău unde a donat grafică personală inspirată din biografia emionesciană), colegi muzeografi – Gabi Cloșcă, Ghena Pricop.

028       Din program a făcut parte și vernisajul expoziţiei „Eminescu în casa lui Perpessicius”. Sînt prezentate obiecte din colecțiile casei memoriale – coordonatorul fiind Elena Ilie, muzeograf Secţia Arheologie, Istorie şi Memoriale (în foto alăturată pe care am făcut-o special pentru cititorii ”Braila Chirei”).

Muzeul Brăilei și Muzeul Literaturii Iași, aniversînd pe Eminescu

* Expoziţie „Eminescu, prin Iaşiul de ieri şi de azi…” * Lansare de carte: „Poezii” de Eminescu, ediţie Istros ilustrată cu desene de Leonard Salmen * Conferință cu dr. Valentin Coșereanu

expo Eminescu              Așa cum am anunțat – la http://brailachirei.wordpress.com/2014/01/13/mihai-eminescu-aniversat-la-muzeul-brailei/ –  Ziua Culturii naționale, 15 ianuarie, aniversarea poetului Mihai Eminescu, a fost organizată în 2014 de Muzeul Brăilei şi Muzeul Literaturii Române Iaşi. Evenimentele au fost onorate și de un public numeros, care a urmărit cu interes – elevii ar fi putut să fie, și ei, mult mai atenți – ceea ce inițiatorii au considerat oportun pentru moment. expo Eminescu.jpg 2

               Vernisarea expoziţiei „Eminescu, prin Iaşiul de ieri şi de azi…” – principal organizator, Muzeul Literaturii Române Iaşi – a beneficiat, în holul de la parterul sediului instituției muzeale brăilene, de prezentarea realizată de dr. Anca Maria Buzea de la Iași. Oficiile de gazdă au fost oferite de prof. univ. dr. Ionel Cândea – managerul Muzeului Brăilei.

volum Poezii         Lansare de carte cu „Poezii” de Mihai Eminescu a adus în fața publicului o ediţie ilustrată cu desene de Leonard Salmen, publicată la Editura Istros, a muzeului brăilean. A prezentat noua ediție dr. Zamfir Bălan – director adjunct al Muzeului Brăilei.

muzeu 15 ian 2014               Nu în ultimul rînd, conferinţa cu titlul „Rămân ce-am fost pururea” susținută de dr. Valentin Coşereanu a fost, și ea, moderată de Ionel Cândea, cel care recită cu plăcere versuri din Eminescu ilustrîndu-și ideile cu nemuritoarele strofe ale poetului nepereche. Cosereanu, Candea, Z Balan 15 ian 2014.jpg 2

Din partea autorităților, și a Consiliului Județean (CJ) care are în subordine la nivel local activitatea administrativă de la muzeu, a fost prezent Ovidiu Nechita – vicepreşedinte CJ.

                  Foto – Muzeul Brăilei

                   Expoziția paote fi vizitată zilele acestea, iar cartea se poate achiziționa de la muzeul brăilean.

Lansare cu vin fiert și cuișoare… de fachir

* Cartea este revelația anului editorial francez: „Extraordinara cǎlǎtorie a unui Fachir rǎmas blocat într-un dulap Ikea” 

editura Baroque Books and Arts            Librăria Humanitas de la Cișmigiu a lansat „Extraordinara cǎlǎtorie a unui Fachir rǎmas blocat într-un dulap Ikea” de Romain Puértolas în chiar Ziua Culturii naționale. Așa cum arată afișul, a fost un eveniment deosebit, cu… vin fiert și cuișoare ”de fachir”.

Cartea merită lecturată, măcar pentru a vedea de ce s-au grăbit francezii s-o cumpere în număr mare în 2013 chiar dacă autorul era un necunoscut. Se pare că specialiștii au o explicație: editura Le Dilettante are o pasiune pentru cǎrţi originale…

Oricum, ne bucurăm pentru toți cei care s-au întîlnit cu editorii români, de la Baroque Books and Arts, și cu prezentatorii: Alexandra Rusu, Virginia Costeschi și  binecunoscutul redactor muzical Marius Constantinescu.

La Muzeul Brăilei, aniversare eminesciană specială

Restituiri: volumul ”Poezii” de Mihai Eminescu cu desene de Leonard Salmen (primul ilustrator al marelui poet), publicat de Editura (muzeală) Istros * În ”Analele Brăilei”, nr. 13 (serie nouă, an XIII, 2013) lansat la 15 ianuarie 2014, un text al lui Valeriu Coșereanu închinat poetului național  

Cei care participă la evenimentele de la Muzeul Brăilei organizate de instituție știu deja că ele au o rigoare științifică, dincolo de rolul de mediere a actului cultural înspre public. Și de cele mai multe ori, cum s-a întîmplat și în data de 15 ianuarie 2014 – Ziua Culturii naționale (detalii program pe site-ul muzeal dar și la  http://brailachirei.wordpress.com/2014/01/13/mihai-eminescu-aniversat-la-muzeul-brailei/), evenimentele au și caracter de unicitate, de premieră, așa cum de altfel stă bine unei situații cu aer spectacular.

Fiind data nașterii marelui poet Mihai Eminescu, statura sa creativă și personalitatea sa de contestat au fost în centrul atenției organizatorilor. Sprijinul Muzeului Literaturii de la Iași, unde se află Valeriu Coșereanu – recunoscut eminescolog – a fost de bun augur.

Photo4072          În prezența unui public cald, s-a lansat volumul ”Poezii” de Mihai Eminescu avînd reproduse primele ilustrații pentru creația poetului, cele ale lui Leonard Salmen. Tiparul este executat prin grija Muzeului Brăilei, la Editura Istros, a instituției.  În prefață, coordonatorul ediției – Valeriu Coșereanu – povestește incredibila descoperire a acestor desene: Photo4073

           ”… în primăvara lui 1983 am fost angajat muzeograf la Ipotești; am găsit restrînsul fond documentar în cea mai mare dezordine (…) documente rarissime (…) Printre acestea se află și astăzi, la Ipotești, în fondul Bibliotecii Naționale de Poezie,  și o sumă de cărți poștale după desenele lui Salmen, tipărite în parte de frații șaraga, parte la Socec Comp”.

Photo4074        Și tot in prefață, Coșereanu aduce alt argument care confirmă valoarea restituirii care aduce și un aer de epocă binevenit: ”Petre Popescu-Gogan, despre aceste cartoline – Salmen este un caz aparte de încăpățînare în fața șevaletului  cu poezia într-o mînă și cu cărbunele în alta. Leonard Salmen intră în istorie pentru performanța de a fi ilustrat toate poeziile lui Eminescu publicate în epocă. Fiecare poem a fost fragmentat și ilustrat, astfel ăncît să devină Floare albastră 1, 2, 3… Toate. Apoi fiecare număr are o variantă pentru interior, tablou pentru împodobirea pereților, alta pentru exterior – o carte poștală ilustrată însoțită de respectiva poezie, pentru corespondență”.

cei trei si cartea, Muzeu        Amfitrionii evenimentului au fost Ionel Cândea – managerul Muzeului Brăilei, care a recitat și de această dată din poetul național (cum o face de fiecare dată, subliniindu-și ideile, confirmînd că vocea marii poezii își păstrează valabilitatea), Zamfir Bălan – director adjunct, în prezența lui Valeriu Coșereanu care a susținut o conferință. Foto (de la dreapta Z. Bălan, V. Coșereanu, I. Cândea) Muzeul Brăilei, 15 ian. 2014 Analele Brailei, nr 13

O altă conferință a lui Coșereanu a fost publicată în revista „Analele Brăilei” (coperta ]n dreapta), ultimul număr pe 2013, lansat tot în 15 ianuarie 2014. Textul este intitulat ”Eminescu – teoretizările gazetarului”. Volumele (”Poezii” costă 27 lei, ”Analele Brăilei” – 30 lei) pot fi comandate la Editura Istros, amănunte pe site-ului muzeului brăilean.

Cum sprijinim tinerii? Un semnal de la PDL

* Alexandru Nazare, PDL: ”România riscă să piardă alte 400 de milioane de euro din fonduri europene”

Deputatul Alexandru Nazare, coordonator al portofoliului fonduri europene în Guvernul Alernativă al PDL, trage un semnal de alarmă asupra iresponsabilității cu care USL gestionează problema combaterii șomajului în rândul tinerilor.

Uniunea Europeană dă României 400 de milioane din fonduri europene pentru a sprijini tinerii, dar guvernul USL nu spune dacă are de gând să facă ceva cu acești bani. Sunt trei regiuni din România unde șomajul în rândul tinerilor a ajuns la cote alarmante: Centru – 31.7%, Sud – Est – 31,3% și Sud Muntenia – 30.2%. Uniunea Europeană alocă 400 de milioane de euro pentru a găsi soluții care să sprijine acești tineri să își găsească un loc de muncă sau să își deschidă o mică afacere. La sfârșitul anului trecut Guvernul USL ne anunța triumfalist că a aflat cum vrea să utilizeze acești bani, dar, ca și în cazul Acordului de Parteneriat, consultarea publică este un moft. Cum poți să faci un plan pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor fără să ai o consultare cu mediul de afaceri, cu organizațiile de tineret, cu reprezentanții sistemului educațional? Ne vom trezi iarăși că cei de la Comisia Europeană concluzionează că nu au ce evalua pentru că nu știm ce ne propunem și cum vrem să ne atingem obiectivele. Îi cer premierului Ponta ca la ședința de guvern dedicată fondurilor europene, prima după mai bine de un an de zile, să facă public acest Plan pentru Implementarea Garanției pentru Tineret”, precizează liderul organizației Județene PDL Brăila.

Elevi ai Scolii „Mihu Dragomir” Braila, serbind pe Eminescu

* Activitati cu ISJ, CCD, Biblioteca „Istrati” si DGASPC Braila si elevi din ciclul primar

DSCN0150      Elevii Şcolii Gimnaziale ”Mihu Dragomir” din municipiul Brăila au sărbătorit, miercuri, 15 ianuarie 2014 – cei 164 ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Activitățile au fost înscrise în amplul proiect educativ realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Casa Corpului Didactic (CCD), Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Brăila sub deviza sub deviza ”Lumea minunată a cărţilor”.

Proiectul – cordonat de prof. înv. primar Tulumis Violeta şi Robitu Ana Maria -se adresează elevilor din clasele I – IV şi îşi propune ”să readucă cartea şi biblioteca în atenţia copiilor, stârnindu-le interesul pentru lectură”, așa cum este exprimat principalul obiectiv în documente.

Astfel, elevii claselor primare sub îndrumarea cadrelor didactice – prof. înv. primar Mocanu Adina, Dănăilă Lenuţa, Grigore  Ştefania, Raita Mihaela – şi d-na bibliotecară Rusu Tudoriţa – au prezentat un montaj literar cu aspecte din viaţa şi opera marelui poet, poezii în limba română şi engleză, precum şi un recital vocal. DSCN0166

Organizaţi pe ateliere de lucru, elevii au realizat lucrări artistico-plastice inspirate din versurile poetului, acestea fiind apoi expuse sub genericul “Luceafărul poeziei româneşti” la sediul CCD Brăila.

Toţi elevii participanţi la eveniment au fost recompensaţi cu premii; au primit, de asemenea, ecusoane tematice.

N. aut (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie „Braila Chirei”) Mai multe imagini gasiti in albumul https://www.facebook.com/media/set/?set=a.601833249909268.1073741923.196618800430717&type=1  pe pagina facebook a revistei Braila Chirei

DSCN0144     ”Elevii şcolii noastre au fost foarte deschişi şi dornici să participle la această activitate. Sperăm ca acest gen de activităţi să devină o frumoasă tradiţie aniversară a poetului” a subliniat despre eveninmente prof. Popa Octavia – directorul şcolii.

O altă activitate dedicată aniversării eminesciene se derulează în această săptămînă . Elevii ciclului gimnazial, coordonaţi de d-nele profesoare Durbacă Valentina, Teşcan Daniela şi Turcu Mihaela participă la lucrările proiectului “Imaginea copilăriei în literatura română şi universală”, alături de coelgi din alte şcoli partenere: Şcoala Gimnazială”Mihail Kogălniceanu”, Şcoala Gimnazială “I. L.Caragiale”, Şcoala Gimnazială”A.S.Puşkin”şi Şcoala Gimnazială Dudeşti.

Nota autorului: este benefic ca astfel de activitati au loc la clasele mai mici; acum copiii au mintea deschisa si „nefardata” in culorile fade ale obisnuintei, banalului si asa-zise-lor „oamenilor mari” acre, adesea, le inoculeaza idei… subversive (de genul „De ce sa mai citesti atita? Invata din cartea de scoala si… gata!”) Daca elevii invata sa citeasca, zilnic, o poezie si/ sau cateva capitole dintr-un roman, pagini din nuvele, ei vor avea cu adevarat o educatie pentru Viata. Ca sa nu mai spun de mersul periodic la teatru, la biblioteca, in spatiile de expozitii etc.

Eminescu – Luceafărul, serbat la Școala ”Sadoveanu” Brăila

Elevii claselor II A, VI A şi cei de la grupa pregătitoare de la Şcoala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu“ Brăila au avut lecție specială de Ziua Culturii naționale – 15 ianuarie.

 Nota red. (Armanda Filipine, revista Braila Chirei) Cred că pentru ei a fost o bucurie să asiste, ba și să fie personaje principale într-un eveniment care le-a schimbat orarul și i-a transformat în actori, în spectatori.  IMG_0142

Coordonatori au fost profesoarele Urse Lucica, Ion Violeta, Ionescu Magda şi Tudose Mariana; au pregătit scurte momente artistice dedicate implinirii a 164 de ani de la naşterea poetui Mihai Eminescu.

IMG_0149     Vizionînd un material despre viaţa şi activitatea celui pe care îl numim Poetul național, pe fond muzical asigurat de piese interpretate de Ion şi Doina Aldea Teodorovici, elevii au aflat că Mihai Eminescu are toate datele peentru a fi considerat Luceafărul poeziei române.

Mai mult, copiii au recitat poezii din opera eminesciană, și au admirat expoziţie de carte de la biblioteca şcolii şi expoziţia cu lucrari inspirate din poeme indrăgite de ei.

La Biblioteca Metropolitană, arc poetic Eminescu – Poe

* Eveniment inclus în a X-a ediţie a “Zilelor Hesperus” * In memoriam  Traian T. Coşovei şi Mircea Nedelciu

eminescu, poe       În 16 ianuarie 2014, Biblioteca Metropolitană din Bucureşti a programat evenimentul ”Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allen Poe”.

Gîndit ca o punte de legătură, este organizat în intervalul dintre zilele de naştere ale celor doi mai poeţi – Eminescu (15 ianuarie) şi Poe (19 ianuarie).

Este, de asemenea, primul dintr-o serie care va avea loc pe parcursul întregului an, în a X-a ediţie a “Zilelor Hesperus”. În amintirea poetului Traian T. Coşovei şi a prozatorului Mircea Nedelciu.

La eveniment este prezentat şi mesajul noului preşedinte al Asociaţiei de Studii ‘Poe’ din Statele Unite.

La Muzeul Rodin, expoziția ”La lumière de l’antique”

* Poate fi vizitată pînă pe 16 februarie 2014 

rodinantique1            Muzeul Rodin (79, rue de Varenne – 75007 Paris; Métro: Varenne (linia 13) sau Invalides (linia 13, linia 8)
R.E.R: Invalides – linia C) prezintă în această perioadă expoziția ”La lumière de l’antique” – nu traduc titlul în limba română pentru a nu-i știrbi din farmec, oricum se înțelege despre ce e vorba. Expoziția a fost organizată la inițiativa Pascale Picard, curator patrimonial. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Muzeul Arles care a prezentat ceva similar în septembrie 2013 ca parte a programului ”Marseille-Provence 2013, capitala europeană a culturii. Mai multe despre expoziție și evenimente la muzeu găsiți și la http://www.musee-rodin.fr/  Rodin 1910 Photo A. Harlingue

Antichitatea reprezintă o pasiune și un punct de interes în viața lui Rodin (foto mai sus de A. Harlingue, 1910) . Din primii ani de creație și până la moarte, munca sa a avut legătură și cu antichitatea dar și cu lumina, ca iluminare – aceasta este ideea centrală a curatorului.

Auguste Rodin, Pallas au Parthénon, 1896, Photo  Christian Baraja        În plus, creația lui Rodin cuprinde o mulțime de lucrări a căror inspirație este, clar, perioada antică a sculpturii. Evident, că multe sînt copii după lucrări celebre – semnate Michelangelo ș.a. Mai mult, Rodin a admirat foarte mult modelele antice și s-a înconjurat de o colecție de mai mult de șase mii de vechi. A cumparat de la anticari, mai cu seamă între 1893 și 1917, sute de fragmente grecești din diferite perioade, etrusce și romane, din marmură și bronz, vaze, figurine din teracotă etc.

Foto stînga:  ”Pallas au Parthénon” – Auguste Rodin, 1896. Foto : Christian Baraja

Un film de prezentare a expoziției, la

Pentru 45 euro, comandați și aveți acasă un splendid catalog al expoziției. Apărut la Editura Gallimard sub coordonarea aceluiași Pascale Picard. Prefașa de Jean-Noël Guérini, Claude Sintes și Catherine Chevillot. Texte de Antoinette Le Normand-Romain, Pascale Picard, Jean-Luc Martinez, Martine Denoyelle, Emmanuel Schwartz, François Blanchetière, Ludovic Laugier, Christina Buley-Uribe, Violaine Jeammet, Sophie Schvalberg, Bénédicte Garnier, Néguine Mathieux, hélène Pinet, Patrick Blanc și Patricia Jouquet. Format : 22 x 28 cm, 408 pagini color

Notă: Constatin Brîncuși, o dată ajuns la Paris, a refuzat să lucreze ca practician/ ucenic în atelierul lui Rodin. Au rămas celebre cuvintele sale rostite pe acest subiect: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres”  – ”La umbra marilor copaci nu crește nimic”.