Nicu Alifantis: albumul ”După melci” împlinește 35 de ani


E bun și facebook-ul la ceva, chiar dacă uneori (nota aut. Armanda Filipine, revista Braila Chirei) ne fură și fără rost… Astăzi, cantautorul Nicu Alifantis (aflați alte povești, noutăți etc. și la http://www.alifantis.ro/, pagina sa web) – brăilenii se mîndresc cu el, fiind născut în orașul de la Dunăre, la fel și grecii care l-au adăugat la loc de cinste pe lista personalităților Comunității – a postat următoarea poveste pe pagina sa fb:

dupa melci, Alifantis, album 1979            ”Aseară, m-am întâlnit, absolut întâmplător, cu Aurel Mitran. Ne-am așezat, ca două babe-n potecă la taclale și din vorbă-n vorbă, am realizat că anul acesta se împlinesc 35 de ani de când a apărut primul meu album, “După melci“. Electrecord, 1979. (Din punctul meu de vedere este cel mai bun album din tot ce-am facut până acum!). Merci frumos, Aurel. Nu cred că aș fi realizat acest lucru, pentru simplul motiv că la câte mi s-au întâmplat în toți acești ani, nici nu pot și nici nu am stare să contabilizez zilnic cele făcute. Cred că în zilele următoare, voi face un exercițiu de memorie și vă voi povesti câte ceva din toate acestea. Până atunci, vă rog să aveți un weekend minunat!”

Și pentru că e vorba de muzică, să ascultăm ceva din album

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.