Salon Feminaserv, locul unde frumusețea înseamnă sănătate


* Municipiul Brăila se poate mîndri cu echipa salonului de înfrumusețare condus de Profira Gagu * Aici, clienții sînt tratați ca la cabinetul medical, tratamentul fiind cu perseverență aplicat pînă la vindecarea/ eliminarea neajunsurilor * Produsele utlizate sînt cele mai competitive, moderne și de calitate, iar echipa își respectă profesia străduindu-se în permanență să-și ridice nivelul de competențe   

 

001a         Ne interesăm de starea noastră de frumusețe în egală măsură, ba uneori cu asupra de măsură, la fel cum ne arătăm îngrijorarea/ atenția asupra stării de sănătate. De altfel, felul cum arată corpul – pielea, părul, tenul, musculara, dantura  – este și el un element, important, în status-ul nostru personal și social. De aceea este important să ne alegem cu grijă produsele/ firmele în materie de estetică personală. Frizerul și coaforul, manichiurista, esteticianul… sînt și ei în această listă a celor care oferă servicii absolut necesare și ideal ar fi să ne devină parteneri. Faptul că folosim, acasă, o vopsea de păr – spre exemplu – care ne-ar putea deteriora, chiar distruge, podoaba capilară ori o cremă care ne va distruge tenul și pielea nu e doar o greșeală, ci o crimă împotriva propriei persoane; și atunci de ce să facem economie la sănătatea și aspectul nostru fizic?  014

008            Așa că, din acest considerente, vă propun firma Femina Serv – municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu 14 (tel. 0239/ 612949), care lucrează numai cu produse și aparatura ultra-performante, care face parte dintre primele societăți cu capital privat din ultimele două decenii și are ca manager un specialist cu experiență de 35 ani în cosmetică, ani dedicați înfrumusețării Clientului – mă refer la doamna Profira Gagu, cea care nu te lasă să pleci din ”prăvălie” pînă nu e sigură că ai înțeles ce anume ai de făcut astfel încît aspectul tău fizic să capete conturul dorit de tine, client. Tot Profira Gagu ne-a oferit și sfaturile din capitolul ”lecții de frumusețe” (pe care vă învit să le lecturați la http://brailachirei.wordpress.com/category/lectii-de-frumusete/ acele materiale semnate Profira Gagu)

Echipa Feminaserv participă periodic la seminarii și congrese naționale și internaționale, produsele utilizate sînt de fiecare dată numai cele competitive, de înaltă calitate și netoxice.

Slăbire rapidă, masaj endodermal, combaterea semnelor de îmbătrînire

         002        De asemenea, firma este și beneficiară a unui proiect cu finanțare europeană  prin care se dezvoltă o frumoasă și benefică școală autorizată de  cosmetică, frizerie, coafură, manichiură și pedichiură (Școala de MESERII), dar și de modernizare a salonului cu aparatură de ultimă generație. Spre exemplu, cu un asemenea aparat (Eximia Concept), echipa profesionistă de la Feminaserv realizează tratamente corporale și faciale: ULTRAPORAȚIE (efect de slăbire rapidă, efecte secundare benefice – penetrarea în profunzime a produselor cosmetice utilizate) cu ultrasunete cavitaționale și mezoterapie fără ac; ENDOLIFT (efect anti-celulitic vizibil) – masaj endodermal de suprafață sau de profunzime cu efect de remodelare a corpului, drenaj limfatic eficient, dislocarea și defribrozarea nodulilor de celulită, îmbunătățirea circulației darmice și hipodermice, oxigenare rapidă și vascularizarea țesutului adipos, accelerarea procesului de slăbire, arderea grăsimilor, combaterea semnelor de ten îmbătrînit, redarea fermității și tonusului tenului matur.

Epilare definitivă

011            Cu un alt aparat performant de ultimă generație, care folosește lumina intens pulsată pentru epilare definitivă, tratatea acneei și a petelor de pigmentare. Echipa de la Feminaserv ne ajută să îndepărtăm definitv inclusiv firele blonde de păr.  Acest lucru se datorează gradului mare de penetrabilitate a luminii intens pulsate.

Calitate la standarde de înalt profesionalism

Celelalte servicii – tuns, coafat, cosmetică, pensat și vopsit sprîncene, manichiură și pedichiură etc. sînt și ele la înalt nivel de performanță, cu produse de calitate la nivel înalt de exigență. Prețurile sînt, însă, pentru toate buzunarele și, repet, ideal ar fi să ne gîndim mai mult la noi și mai puțin la cît costă sănătatea. Nu trebuie să uităm că un corp neîngrijit este oglinda unui suflet neatent (la sine!) iar un corp aparent îngrijit (cu produse ieftine și servicii de calitate îndoielnică) reflectă același dezinteres față de sine… Nu cred că asta ne dorim, stimați cititori și dragi prieteni! De aceea, vă propun calitatea și profesionalismul echipei de la Feminaserv! N.aut. Nu e reclamă. E purul adevăr. O cunosc pe Profira Gagu de la începuturi și oferea, atunci și acum, pentru oricare client, sfaturi de mare rigoare pentru probleme ce păreau adevărate enigme; în timp, am descoperit ceea ce vă spun aici – nu oricine este maestru și nu orice ”halat/ ecuson/ diplomă” acordă și atributele pe care le dorim la acestea. După o singură vizită în salon veți deveni clienți fideli, prieteni ai echipei care știe să zîmbească, din inimă, pentru că oferă – repet – calitate și degajă încredere!

015

3 comentarii

  1. Buna dimineata!va rog frumos imi spuneti daca faceti cursuri de manichiura si programul cursului.multumesc.

    • Informatii se ofera la sediul firmei: str. Mihai Eminescu nr. 14

  2. […] 0239/ 612949… ar trebui sa folositi la maximum tot ceea ce va ofera echipa! Mai multe si la https://brailachirei.wordpress.com/2014/03/26/salon-feminaserv-locul-unde-frumusetea-inseamna-sanata&#8230😉 am trecut sa o salut pe Profira Gagu. Poate ca multi ati trecut pe acolo, dar va invit sa o […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.