Sahul, in programa scolara din septembrie 2014

* In sfarsit, o veste buna de la Ministerul Educatiei Nationale, unde au fost consultari cu Federatia Romana de Sah pentru disciplina opţională „Educaţie prin şah”

100_5537 sah copii         Astazi, 31 martie 2014, pe site-ul Ministerului Educatiei Nationale a fost postata o stire care ne da speranta ca macar in acest punct cienva s-a gandit serios la copii.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin de ministru, Programele şcolare pentru disciplina opţională „Educaţie prin şah”, anul I şi anul al II-lea de studiu. Acestea intră în curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul primar şi vor putea fi folosite începând cu anul şcolar 2014-2015. Elevii vor avea ocazia să se familiarizeze cu tabla de şah, cu regulile de joc şi să decodifice semnificaţia semnelor convenţionale utilizate în partida de şah. Exerciţiile de interpretare, observaţia, simularea unor situaţii de joc, calculul unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu. Programele au fost realizate în urma consultărilor cu specialiştii din cadrul Federaţiei Române de Şah”, este vestea.

Nota aut. Este imbucurator ca macar la aceste ore copiii si tinerii vor invata ceva care le va dezvolta mintea si el va ordona gandirea. Este adevarat ca si invatatul in sine, daca este temeinic si la toate obicetele, ajuta simtitor la pastrarea sanatatii mintii, la dezvoltarea personalitatii si la realizarea unei abze solide pentru viitor… dar cum putini mai gandesc astfel, sper ca macar orele de sah sa aiba loc intr-un climat propice pentru ca tinerii sa fie atrasi de acest splendid sport al mintii. Foto din arhiva revistei Braila Chirei din 2012, de la evenimentul de profil Memorialul Albulet desfasurat la Braila pe doau sectiuni, pentru adulti maestrii ai sportului si pentru copii

Centrul Europe Direct Braila a ales castigatorul la recentul concurs

* Acesta este Vali Petre si este asteptata vineri, 4 aprilie 2014, la sediul organizatiei din statiunea Lacu Sarat * Concursul s-a desfasurat pe facebook si a avut ca tema „Ce reprezinta pentru voi Uniunea Europeana?”

 

Centrul de Informare Europe Direct (CIED) Braila a lansat zilele trecute un concurs – am scris despre el la http://brailachirei.wordpress.com/2014/03/25/concurs-ce-reprezinta-pentru-voi-cetatenia-europeana-la-europe-direct-braila/

castigator concurs CIED           Competitia s-a finalizat. A fost desemnat premiantul, prin tragere la sorti. In imagine, Mihaela Mitea – coordonator CIED Braila – cu numele finalistului

Câștigătorul concursului „Ce reprezintă pentru voi Uniunea Europeana!” este doamna Vali Petre pe care o așteptăm vineri, 4 aprilie 2014, în intervalul orar 13.00 – 16.00 la sediul Centrul Europe Direct Braila, vila Lăcrămioara, aleea Centrală, stațiunea Lacu Sărat, județul Brăila. Multumim tuturor participanților pentru implicare și pentru gândurile pozitive transmise către noi! Vă așteptăm și în luna aprilie cu un alt concurs pe teme europene. O primăvară însorită!”, precizeaza echipa Centrului Europe Direct Brăila.

 

Salon Internațional de fotografie artistică Danubius ”Best of CF”, ediția a II-a la Brăila

*Pe simezele Galeriilor de Artă sunt expuse 100 dintre fotografiile premiate * Organizat de Clubul Voltin al ANMRF ”Louis Pasteur”, filiala Brăila, evenimentul a beneficiat de sprijinul Rotary Club Brăila, Consiliului Județean prin Centrul de Creație, Bibliotecii Județene ”Istrati”

108        În Galeriile de Artă din municipiul Brăila se află expoziția Salonului Internațional de fotografie artistică Danubius ”Best of CF”, eveniment inițiat de Tarquinius Vădeanu (membru AFIAP, Art. AAFR) de la Clubul Voltin al ANMRF ”Louis Pasteur”, filiala Brăila. Au fost expuse 100 de lucrări premiate, în format mare (60 X 40 cm) – ceea ce l-a făcut pe președintele AAFR să afirme că salonul de la Brăila este unul dintre cele mai frumoase, mai reușite din România. Celelalte lucrări – din cele 3.511 înscrise, de la 326 artiști fotografi amatori și profesioniști – premiate și altele selectate de juriu au fost prezentate după vernisajul din 29 martie 2014, într-o proiecție desfășurată în sala Pro Arte a Centrului de Creație. De asemenea, toate lucrările apreciate de juriu ca fiind valoroase pot fi admirate și pe site-ul special creat pentru competiție: http://photoclub.voltin.ro. Tot aici se află și toate celelalte date, inclusiv câștigătorii. La http://www.photoclub.voltin.ro/galerie.php?lb=1&p=1 putem admira lucrarile admise, ordonate dupa tara de origine a artistilor fotografi

Aflat la ediția a II-a, salonul beneficiază de sprijinul Rotary Club – filiala Brăila, Consiliului Județean Brăila prin Centrul de Creație (care administrează Galeriile de Artă utilizate în principal de artiștii plastici profesioniști), Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila. Fotografiile pot fi admirate și în următoare perioadă, cel puțin trei săptămâni.

Un album foto de la vernisaj găsiți la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.634332406659352.1073741955.196618800430717&type=3  pe pagina facebook a revistei de cultură și informație Brăila Chirei 094

S-a concurat pe trei secțiuni: Open Color, Open Monocrom li Apele planetei. Prin intermediul paginii web concurenții au plătit taxa de înscriere și au transmis lucrările în format electronic.

089         ”Rezultatele artiștilor fotografi din România sunt cu totul deosebite în condițiile în care la salon au participat artiști din întreaga lume. Nivelul concursului paote fi apreciat ca foarte înalt dacă luăm în considerare faptul că printre participanți s-au numărat patru artiști fotografi având distincția MFIAP, nouă având distincția EFIAP/p iar numărul participanților având cel puțin disctinția EFIAP ridicându-se la nu mai puțin de 72, aproape un sfert din numărul participanților. Iar dacă considerăm că pentru AFIAP sunt necesare minimum 250 lucrări acceptate la saloane internaționale cu patronaj FIAP – plus o sumedenie de alte condiții – nu greșim afirmând că salonul brăilean a fost unul de top. Per ansamblu, am avut parte de un concurs extrem de puternic în care sita valorică a avut de unde și ce să cearnă”, a precizat cu satisfacție, dar și multă emoție, Tarquinius Vădeanu (foto stanga) – manager salon – care i-a avut alături și pe soția sa, Adriana Vădeanu, pe Maria Puscaciu – director Centrul de Creatie, dar și pe Ovidiu Dimofte – director executiv Sc Estima Motors – dealer Toyota pentru Braila si Galati, președintele Clubului Rotary Brăila cu ajutorul cărora au reușit să tipărească un album cu fotografiile premiate și să editeze CD-uri cuprinzand palmaresul competiției.

Vernisajul a reprezentat și momentul desfășurării festivității de premiere. Printre cei care au primit diplomele și medaliile s-a aflat și Aurel Gabriel Simionescu – primarul municipiului Brăila, Petruța Simionescu – director Liceul tehnologic ”Anghel Salygny” (soția domnului primar) aceștia fiind mândri părinți ai Aurorei Simionescu (i-au fost acceptate mai multe fotografii în concurs – situație deosebită, rar sunt așa norocoși competitorii). 074

ns3jeg_b2-egrets fighting             În total, s-au acordat 163 de premii (acordate de International Federation of Photographic Art – FIAP, de Photographic Society of America – PSA, de United Photographers International – UPI, de Asociatia Artistilor Fotografi din Romania – AAFR, de Voltin Braila, de Rotary Internation Foundation), respectiv 63 de medalii, 99 mențiuni de onoare, titlul The Best Author care a revenit lui Philip Kwan din Canada (o fotografie a acestuia, „Egrete zburand”).

Medalii de aur

  secțiunea Open Color: Manolis Papadakis – Grecia, Isa Ebrahim – Bahrain, Norbert Senser – Germania, Hui Ling Fan – Taiwan, Alexandra Fira – România, Seppo Rintala – Finlanda

secțiunea Open Monocolor:  Henry Nguyen – Statele Unite ale Americii, Arturo Jose Gonzales – Spania, Alexandra Fira, Jussi Helimaki – Finlanda, Norbert Senser, Yau Ming Charles Ho – Hong Kong

secțiunea Apele planetei: Sung Wee Ho – Malaezia, Hui Ling Fun, Chi Lai Hunag – Taiwan, Marco Bartolini – Italia, Maria Concetta Restivo – Italia, Wesley Law – Irlanda

Din palmares români

                    Rezultate deosebite au obținut Alexandra Fira, Gabriel Tudosescu, Rucsandra Călin, Mihai Cazacincu, Ciprian Dumitrescu, Incze Laszlo, Bathory Zsigmond, Constantin Dancoglu, Ionela Fugaretu, Grigore Roibu.