Nicu Alifantis, concert la Brăila natală

*  Luni, 31 martie 2014, la Teatrul ”Maria Filotti”, de la ora 19.00

afis Nicu Alifantis             Turneul național al cantautorului Nicu Alifantis intiulat sugestiv „Mozaic – 40 de ani de muzică” ajunge la Brăila sa natală. Luni, 31 martie 2014, la Teatrul ”Maria Filotti”, de la ora 19.00. Sper să fie sala arhiplină, să-i arătăm dragului nostru prieten cât îl îndrăgim!

Așa cum am anunțat la http://brailachirei.wordpress.com/2014/01/20/turneu-national-cu-nicu-alifantis-40-de-ani-de-muzica/,  muzicianul și-a propus să serbeze cele patru decenii de apartenență, cu strălucire, la domeniu prin întîlniri cu reprezentanții publicului. Și, așa cum mi-a scris zilele trecute într-un mesaj o doamnă (Tania Rosu Corodan – ”Ieri am fost la spectacolul concitadinului dumneavoastră, Nicu Alifantis! A fost o adevărată sărbătoare. Muzică, poezie, sentimente. Fiecare cântec e un poem, un sonet, o poveste… M-am bucurat că sala era plină de spectatori de toate vârstele.E un tur de forță pentru care îl felicit și îi doresc același succes pe care îl are de 40 de ani”), bucuria auditoriului este dublată de fermecare… Da! Publicul e fermecat de melodiile cântate/ compuse de Nicu Alifantis (născut la 31 mai 1954 la Brăila, din familie cu certe origini grecești, de aceea Muzeul Brăilei – Centrul Diversității Culturale – a deschis capitolul de personalități cu numele său volumul ”Un grec, Doi Greci, trei greci” – http://www.muzeulbrailei.ro/images/docs/Volum_Greci.pdf – al proiectului omonim finanțat AFCN).

Până la întâlnirea cu dragul nostru prieten, să ascultăm o piesă ( grație existenței canalului You Tube) – și aleg un titlu postat de Nicu Alifantis, zilele trecute, pe pagina sa facebook: Îți poți închipui – Nicu Alifantis / Guillevic & Bulat Okudjava, album „Voiaj”, 1995

La Muzeul Brăilei, lansare de carte – ”Un Camino perpetuu/ Jurnal de pelerin”

* Pe 31 martie 2014, de la ora 18.30 * Autorul, Mihai Fluerer (Aurelian Popoacă, numele real), a mai lansat și volumul  “Un căscat în jurul lumii”, în noiembrie 2012, tot la instituția muzeală brăileană 

Luni, 31 martie 2014, ora 18.30, la sediul Muzeului Brăilei (municipiu, Piaţa Traian nr. 3), are loc lansarea volumului „Un Camino perpetuu / Jurnal de pelerin” Mihai Fluerar. Cartea a apărut la Editura „Mondoro”, cu sprijinul eEditurii „Gramar”. Prezintă prof. univ. dr. Ionel Cândea – managerul Muzeului Brăilei. carte

2012-11-19 candea, mihai fluerar, datcu            Autorul, Mihai Fluerer (Aurelian Popoacă, numele real), a mai lansat și volumul  “Un căscat în jurul lumii”, în noiembrie 2012, tot la instituția muzeală brăileană. Au vorbit atunci despre carte Ionel Cândea și scriitorul Vasile Datcu (foto de la acel eveniment, din 19 noiembrie 2012, din arhiva revistei Brăila Chirei). Pasionat de călătorii și descoperind importanța acestora pentru suflet, spirit și chiar pentru parcursul unui intelectual care se respectă, Mihai Fluerar a ținut atunci o pledoarie pentru turismul… de cunoaștere a planetei pământ.

Nota aut. Îi dau dreptate autorului nostru, cu o mențiune. Să nu fie călătorii doar pentru bifarea unor destinații… Dar dacă sînt ca cele ale lui Paul Bronton, spre exemplu, atunci da! De acord!

Prof. Alain Supiot, în conferință la Institutul Francez din București

* În 2 aprilie 2014, de la ora 17.00 la New Europe College

În luna aprilie, Institutul francez din București îl invită pe prof. Alain Supiot (foto în afișul alăturat) pentru o conferință pe tema „Metamorfozele ideii de justiție socială”, în data de 2 aprilie 2014, ora 17.00 la New Europe College (Strada Plantelor, nr. 21, Bucureşti). afis_supiot

Evenimentul este inclus în programul datorat parteneriatului, inedit, între Institutul Francez din România și prestigiosul Collège de France, cicluri regulate de conferințe specializate, dar și pentru publicul larg vor fi organizate în 2014 și 2015 pentru a încuraja răspândirea gândirii franceze în străinătate și promovarea dezbaterilor.

* * *

Doctor în drept, profesor la facultățile de profil juridic, doctor honoris causa al Universității din Louvain, Alain Supiot a fost în mod succesiv profesor la Universitatea din Poitiers, apoi la cea de la Nantes și membru senior al Institutului universitar din Franța, înainte de a fi ales la Collège de France în 2012. A fost președintele Consiliului național al dezvoltării științelor umane și sociale între anii 1998-2000. Cariera sa a fost marcată de anii de cercetare în străinătate (1981 Institute of Industrial Relations de Berkeley ; 1989-1990 : Institutul universitar european din Florența, 1997-1998 :Wissenschaftskolleg zu Berlin). La Nantes, a fondat în 1993 Maison des sciences de l’Homme « Ange Guépin » care promovează o abordare transdisciplinară a transformărilor relațiilor sociale. Va fonda apoi în 2008, Institutul de studii avansate, care  găzduiește în reședința științifică savanți de pe toate continentele, care contribuie la o mai bună înțelegere a sistemului dogmatic prezent în societate. După ce a condus acest institut din 2008 în 2013, el va asigura de atunci președenția comitetului strategic. Alain Supiot este autorul a 21 de titluri, inclusiv colaborări și a contribuit la 37 de lucrări colective. Este autorul a 67 de articole în limba franceză și a 69 în limbi străine. Lucrările sale privesc două domenii complementare: dreptul social și teoria dreptului.

* * *

Collège de France este o instituție publică de învățământ superior, unică în Franța, fără echivalent în alte țări. Din secolul al XVI-lea, Collège de France răspunde unei vocații duble, fiind un centru de învățământ, bazat pe cercetarea inovatoare.  Dedicat cercetării fundamentale, Collège de France are această caracteristică singulară de a difuza, în parteneriat cu CNRS, INSERM și numeroase alte instituții de renume, o cunoaștere pe cale să se constituie în diverse domenii: litere, științe sau arte.

Primul summit UE consacrat comunitatii roma, la Bruxelles

* In data de 4 aprilie 2014 * Printre vorbitor se afla si Traian Basescu – presedintele Romaniei

                           Politicienii și liderii locali, naționali și ai UE se întâlnesc în 4 aprilie 2014, la Bruxelles, cu reprezentanți ai societății civile în cadrul unei reuniuni pentru a discuta progresele înregistrate în ceea ce privește integrarea romilor în întreaga Europă. Acesta va fi primul summit al UE consacrat etniei de la instituirea de către Comisie, în 2011, a cadrului UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor.

                           Înregistrarea sesiunii de întrebări și răspunsuri pe subiect poate fi urmărită la http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I088126

                          Așa cum precizează inițiatorii, și ne comunică Roxana Morea – consilier PR la Reprezentanța Comisiei Europene în România, obiectivul summit-ului este realziarea unui bilanț privind modul sunt puse în aplicare strategiile naționale privind romii, strategii prezentate anual de statele membre în temeiul cadrului UE, dar și analiza modului în care aceste strategii îmbunătățesc în practică condițiile de trai ale comunităților țigănești.

                        Conform agendei evenimentului, Traian Băsescu – președintele României – face parte dintre vorbitorii ce se vor adresa participanților la summit în sesiunea de deschidere. Indiferent de ce va spune presedintele tarii, si ceilalti vorbitori, problema tiganilor – faptul ca e nevoie de multa perseverenta pentru a-i convinge (pe cei multi care nu prea sunt cum cred ei) sa adopte normele de bun simt, macar – rămâne una care trebuie rezolvată, în România, în Franța și alte țări europene care resimt efectele acestor ”probleme”.

                         Începând cu anul 2010, Comisia Europeană a introdus cu fermitate integrarea romilor pe agenda politică. Privind înapoi la summitul de la Cordoba consacrat romilor, de la care au trecut doar patru ani, pot să spun că tema integrării romilor nu se afla pe ordinea de zi a majorității statelor membre. Odată cu apropiatul summit de la Bruxelles consacrat romilor, la care vor participa politicieni din numeroase state membre, vedem că lucrurile se schimbă. Acest fapt este încurajator, a declarat dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru justiție. „Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor a reprezentat o realizare majoră în ceea ce privește asumarea de angajamente la cel mai înalt nivel de către guvernele naționale de a depune eforturi pentru îmbunătățirea integrării romilor. Aștept cu interes discuțiile fructuoase cu privire la modalitățile cele mai eficace de a acționa la nivel local pentru integrarea romilor și de a avea un impact asupra situației de pe teren. Sunt convinsă că împreună putem declanșa schimbări în beneficiul celei mai mari minorități etnice din Europa. Statele membre trebuie să acționeze pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a comunităților rome din Europa în ceea ce privește educația, ocuparea forței de muncă, asistența medicală și locuințele. Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape acțiunile concrete ale statelor membre și va conlucra cu acestea pentru a garanta utilizarea optimă a fondurilor UE care sunt disponibile în următorii șapte ani în vederea îndeplinirii acestui obiectiv. Summitul este o bună ocazie de a discuta cu mulți dintre cei implicați în mod direct în eforturile de a obține rezultate concrete pentru comunitățile rome, în special în ceea ce privește asigurarea faptului că fondurile necesare ajung la nivel local”, a precizat László Andor (foto preluată din dailymail.co.uk) – comisar pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune.  László Andor

                         Nota aut (Armanda Filipine, revista de cultură și informația Brăila Chirei) . Dacă mă gîndesc la evoluția, pozitivă, a activităților din Școala Gimnazială ”Anton Pann” din Brăila – unde un director inimos, prof. Mihaela Cici Bolovan, face tot posibilul ca să atragă copiii la școală –  aș spune că s epot face multe pentru comuniatea țigănească. La fel, dacă îmi amintesc că muzicienii de calibru internațional Sergiu Celibidache, Ion Voicu, Johnny Răducanu sînt reprezentanți ai etniei țigănești atunci am putea să credem că  există șanse ca țiganii să se poată integra. Dar, dacă îmi amintesc ce am văzut la Paris – o metropolă invadată de cerșetori și hoți țigani (nu e stație de metrou sau tren sa nu fie… nu e zonă turistică importantă să nu joace alba-neagra, să nu intre în sufletul – cum se psune – al turiștilor)… atunci mă mai gândesc dacă am sau nu încredere… Și dacă mă gândesc la cei, din etnia țigănească – pe care îi văd zilnic prin centrul urban brăilean – majoritatea nedorind să muncească, să învețe, vocali grosier și cu tupeu, nesimțiți și nedorind să accepte normele de bun simț – atunci, la fel, devin sceptică… Și nu mai vorbesc deloc de proiectele europene în care s-au cheltuit bani pentru pliante și învățarea, chipurile, a unor etnici țigani să deschidă computerul, să își scrie un CV european…

Trecem la ora de vară

* Sîmbătă noaptea, ora 3.00 va deveni ora 4.00

three-oclock-four         Ora oficială de vară este valabilă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră în noaptea de sîmbătă, 29 martie 2014 – 3.00 devine 4.00. Astfel, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.

S-a recurs la această schimbare din motive economice, pe perioada verii cînd ziua e mai lungă, tocmai pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial. România folosește ora de vară din 1979.

Liberalii promit motiune de cenzura

* Atentionarea, afirma senatorul Catalin Boboc, are legatura cu promisiunile guvernantilor de a reduce CAS-ul si neimpozitarea profitului reinvestit * In CLM Braila, viceprimarul Alexandru Danaila Zaharia nu are de ce sa fie deranjat de „atacuri” anapoda * Despre prefect, deputatul Vasile Varga afirma ca r fi fost bine sa fie ales dintre mai multe propuneri * Provocare de la liberali pentru toti competitorii de la europarlamentare: o campanie curata!

In conferinta de presa organizata vineri, 28 martie 2014, la sediul organizatiei de la Braila a Partidului National Liberal (PNL, senatorul Catalin Boboc – liderul formatiunii judetene de partid – a precizat ca reprezentantii liberali din parlament se pregatesc de motiune de cenzura daca guvernul (in formula actuala, fara liberali) nu-si respecta promisiunile din perioada cind PSD si PNL faceau parte din coalitia USL, si anume reducerea CAS-ului si neimpozitarea profitului reinvestit. „Vom cere colegilor, dar si altor parlamentari care inteleg necesitatea acestor masuri pentru bunul mers al economiei romanesti, sa voteze  motiunea de cenzura. Daca pina la 1 mai aceste masuri nu se aplica, vom forta astfel guvernul sa se tina de cuvint prin intermediul motiunii„, a precizat Catalin Boboc.

001a         Foto: de la dreapta, Vasile Varga, Catalin Boboc, Alexandru Zaharia

Si taxarea de 7 eurocenti care intra in vigoare de la 1 aprilie ar putea sa fie motiv de „atac” politic la adresa premierului Victor Ponta si PSD. „Initial, s-a spus ca aceasta noua taxa va aduce bani care sa fie directionati catre constructia de drumuri. Din pacare, acum se vede ca nu e deloc asa, ca banii vor intra in bugetul general‘, a afirmat Catalin Boboc. Si pentru acest subiect va fi formulata o cale de atac. adtfel incit guvernul sa se gandeasca la masuri de remediere a situatiei: retragerea legii si inlocuirea ei cu o ordonanta in care sa fie precizata clar formula de colectare directionata a taxei, fie renuntarea definitiva la masura de suprataxare care va aduce scumpiri la absolut toate bunurile si serviciile, conducind la scaderea nivelului de trai in Romania.

Un alt subiect al conferintei a fost numirea noului prefect, la propunerea Partidului Conservator, in persoana Vasilicai Vilcu – economist (amanunte la http://brailachirei.wordpress.com/2014/03/26/noul-prefect-de-la-braila-vasilica-vilcu-la-investire/). Deputatul Vasile Varga, prezent la conferinta, a precizat ca ar fi fost de preferat sa existe o consultare a partenerilor (in teritoriu USL nu s-a dezmembrat!), eventual mai multe propuneri si dintre acestea ales omul cu experienta in domeniu: „Avem un an greu, cu organizarea alegerilor europarlamentare… urmeaza si alegerile pentru presedinte„. Intrebat daca nu i s-a parut normal ca invitatia de a participa la ceremonia de investitura a venit prin… SMS, deputatul Varga a raspuns ca i s-a parut, intra-adevar, ciudat, dar crede ca anomalia/ anormalitatea vine mai degraba de la cei care se afla in formula cabinetului prefectului: „Oricum nu aveam cum ajunge la ceremonie, eram in Bucuresti”, a confirmat Varga.

Ultimul subiect dezbatut la conferinta a fost legat de ” incidentul” din Consiliul Local Municipal (CLM – sedinta ordinara din 27 martie 2014) cind consilierul ales ca independent Simona Draghincescu (acum candidat la europarlamentare pe lista PDL) l-a „atacat” (din nou!) pe viceprimarul liberal Alexandru Danaila Zaharia referitor la o propunere pentru Asociatiile de Proprietari. „Nici nu am inteles ce vorbea. Si a fost oricum nelalocul ei. A plecat si nu a asteptat un eventual raspuns„, a spus Alaxandru Danaila – presedinte al organizatiei PNL Braila la municipiu, subliniind ca Simona Draghincescu a recunsocut ca nu stia despre ce este vorba in actul propus dezbaterii, si ca nici reprezentantul Uniunii Asociatiilor de Proprietari nu a inteles despre ce era vorba in propunerea administratiei locale. Vasile Varga a tinut sa ne aminteasca, in context, ce dezbateri interesante erau pe vremea cind in CLM aerau oameni ca Ionel Mihalache, Mihaela Picu ori Dumitru Popa (toti de la PDL) si cum a degenerat situatia din ce in ce mai mult.

Despre campania care va incepe in curind, pentru alegerile europarlamentare, liberalii au afirmat ca vor o campanie curata, constructiva. Catalin Boboc: „Lnsam o povocare tuturor formatiunilor politice. Sa ne asezam la o masa rotunda si sa promitem ca luptam cu miinile curate, ca facem o campanie de bun simt”.

Lansare de carte la Casa „Goangă” Brăila

* Duminică, 30 martie 2014, de la ora 11.30
carte            Casa Memorială ”Petre Ștefănescu-Goangă” (unde activează Casa municipală de cultură a municipiul Brăila, în Piața Poligon) este gazda unei lansări de carte duminică, 30 martie 2014, de la ora 11.30.

Volumul care se prezintă publicului este ”Naufragiații din Brăila” de Elena Nentwig-Dumitrescu (româncă emigrată în străinătate, acum locuiește în Portugalia). Cartea a apărut la Editura Limes a profesorului Mircea Petean (și el un prieten al Brăilei, cel puțin așa îmi palce mie să cred – când ne-am întâlnit, la un eveniment de la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, a  făcut o donație generoasă bibliotecii și a oferit, de asemenea, multe volume unor elevi).

Prezintă profesorul scriitor Maria Cogălniceanu și conf. univ. dr. Valentin Popa – filosof și scriitor. Moderator va fi prof. Veronica Dobrin (fost director al Teatrului ”Maria Filotti”). Evenimentul este sprijinit de Primăria Brăila.

Nota aut (Armanda Filipine, revista de cultură și informație Brăila Chirei): autoarea, artistă lirică a cărei carieră a fosy încununată de succes pe scenele lumii – a revenit și în urbea natală în mai 2011, împreună cu soțul – artistul plastic Franz Ferdinand Nentwig – care a avut o expoziție de pictură la Teatrul ”Maria Filotti”.