Proiect european „CiNE contează pe Tine”, derulat de Consiliul National al Elevilor

* Este derulat de Asociatia Asociația Elevilor din Mehedințeni în parteneriat cu CNE și Ministerul Educației Naționale * Este co-finanţat prin Programul Tineret în Acțiune * A doua activitate, Seminarul national al presedintilor CJE, s-a desfasurat la Baile Herculane in perioada 24 – 27 aprilie 2014

CNE foto apr 2014        Seminarul național al președinților, la care au participat membrii cu drept de vot ai Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor (CNE – amanunte la pagina https://www.facebook.com/consiliulelevilor pe facebook), s-a desfășurat la Băile Herculane, județul Caraș-Severin, între 24 și 27 aprilie 2014. Aceasta reprezintă a doua întâlnire națională din cadrul proiectului „CiNE contează pe Tine”, implementat de Asociația Elevilor din Mehedințeni în parteneriat cu CNE și Ministerul Educației Naționale şi co-finanţat prin Programul Tineret în Acțiune, acțiunea 5.1 – Întâlniri ale tinerilor cu responsabili ai politicilor de tineret.

De la Braila a fost prezenta Diana Dragomir – presedintele Consiliului Judetean al Elevilor brailean (la pagina facebook https://www.facebook.com/cjebraila gasiti echipa, informatii, noutati).

Informatii despre eveniment avem de la Tudor Gaitan – secretar Departamentul Relatii Externe al CNE. afis proiect TIA al CNE

Prima activitate din proiect a fost Seminarul național de instruire a secretarilor Consiliilor Județene ale Elevilor (CJE), care a avut loc în luna februarie 2014. Derularea acțiunilor de identificare și centralizare a situațiilor elevilor cu deficiențe de adaptare a constituit etapa premergătoare întâlnirii președinților CJE. Identificarea problemelor cu care se confruntă elevii din România a fost realizată prin intermediul chestionarelor distribuite în întreaga țară, la nivel național fiind completate și centralizate aproximativ 32 000 de chestionare.

                CNE caută solutii la probleme cu care se confruntă elevii        

Pe baza centralizărilor, fiecare CJE a identificat cele mai întâlnite trei probleme cu care se confruntă elevii, acestea fiind absenteismul frecvent, problemele economice și problemele familiale, elevii manifestându-și dorința de a avea acces la mai multe informații și de a fi incluși în diferite programe de formare personală și profesională.Acest eveniment a fost completat ulterior de organizarea unei Cafenele Publice, prin intermediul cărora au fost dezbătute și diseminate rezultatele analizei realizate.

Participanții la Seminarul național al președinților au realizat, pe baza acestor statistici, o strategie de intervenție adaptată la fiecare județ care va fi implementată la nivel național până în cea de-a treia activitate a proiectului – Seminarul național al Biroului Executiv al CNE.

Tot în cadrul întâlnirii președinților CJE au avut loc sesiuni de training susținute de profesorii formatori ai CNE, ateliere care s-au axat pe team-building, pe analiza chestionarelor completate și pe eleborarea strategiei de intervenție a structurii nationale de elevilor.

* * *

CNE – structura reprezentantivă a elevilor din România, urmăreşte  identificarea grupurilor vulnerabile de elevi care nu au acces la mediul nonformal și implicarea acestora în activități care să corespundă nevoilor de dezvoltare personală.

 

Pictorul Gheorghe Naum, prezentat publicului la Muzeul Brăilei

* Despre tehnica, motivele și biografia celui care a fost, cu predilecție, un artist al meleagurilor brăilene, au vorbit Alina-Ruxandra Mircea și Maria Stoica

                  A treia întâlnire cu publicul din cadrul seriei „Aer. Apă. Artă” a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, ora 11:30, în Corpul C al Muzeului Brăilei din Piaţa Traian nr. 3 unde se află Secția artă l-a avut în centrul atenției pe pictorul și gravorul Gheorghe Naum (așa cum am anunțat la http://brailachirei.wordpress.com/2014/04/21/gheorghe-naum-mediile-pictorului-prelegere-la-muzeul-brailei/) ale cărui lucrări (peste 70) pot fi admirate în instituția muzeală brăileană. După cum au gândit inițiatorii, întâlnirea s-a numit ”Gheorghe Naum. Mediile pictorului – scurtă privire asupra tehnicii, temelor și ambianței lui”. 

               Gheorghe Naum (17 aprilie 1907 — 15 mai 1968) este considerat cel mai important pictor brăilean din prima parte a secolului XX. 1q
        2q          A prezentat Alina-Ruxandra Mircea (foto stanga – toate trei imaginile sunt de la organizatori), muzeograf, dar și dr. Maria Stoica – şef Secţia Artă, Etnografie şi Ştiinţele Naturii a Muzeului Brăilei. 

Pentru cei care îi cunosc opera, Gheorghe Naum rămâne, înainte de toate, cel mai aplicat monograf al meleagurilor brăilene. Puţini pictori au fost atât de investiţi în explorarea propriilor împrejurimi, a peisajului local cu particularităţile sale geografice, economice şi sociale, cu poezia, dar şi cu limitele sale intrinseci. Dacă este adevărat, după cum se spune, că „geografia este destin”, este sigur că Dunărea, portul şi docurile, Balta, Brăiliţa şi Comorofca au fost destinul artistic al lui Gheorghe Naum. Mai mult decât pentru alţii, mediul, pe care l-a părăsit rareori şi din întâlnirea cu care şi-a extras, aproape de fiecare dată, subiectele, a rămas esenţial pentru acest pictor care s-a încăpăţânat să facă performanţă cu datele unui loc aflat la periferia circuitului artistic naţional” – Alina-Ruxandra Mircea.

O secvență din prezentare aveți aici:

       3q         Prelegerea şi-a propus, așa cum a subliniat tânăra muzeograf, ”să reviziteze creaţia lui Gheorghe Naum având drept fir călăuzitor noţiunea de „mediu”, în cele trei accepţiuni ale sale: de procedeu al picturii, de ambianţă locală, de context artistic şi cultural mai amplu; fiecare dintre aceste accepţiuni deschide câte un culoar de investigaţie la capătul căruia aşteaptă rezultate ce ar putea să surprindă, anume: valenţele universale ale unui pictor, în aparenţă, atât de parohial”.

A doua întâlnire – amănunte la http://brailachirei.wordpress.com/2014/03/30/ion-theodorescu-sion-in-parcurs-muzeal-si-nu-numai/ –  a fost pregătită tot de tânăra Alina Mircea și l-a avut ca subiect pe pictorul Ion Theodorescu-Sion.