Apel pentru o expoziție dedicată celor 25 ani de la căderea comunismului

* Sunt așteptate în principal  fotografii – scanate – de la foști deținuți politici 

IICCMER foto detinuti         Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) face un apel public în vederea organizării unei expoziţii de fotografie la 25 de ani de la căderea regimului totalitar.

Strângem materiale pentru expoziție. scopul fiind menținerea vie a memoriei unui trecut prea recent pentru a fi uitat și prea crud pentru a fi ignorat. Îi invităm pe foștii deținuți politici, dar și pe membrii familiilor acestora, să ne trimită fotografii reprezentative din perioada anterioară arestării, poze din detenție – inclusiv cele din dosarul de încarcerare – sau realizate imediat după eliberare, însoțite de o mică descriere”, precizează inițiatorii.

Pozele scanate se vor trimite  la e-mail expozitie@iiccmer.ro împreună cu fișa de înscriere pe care o puteţi descărca de la http://bit.ly/1tyIoc5.

Termen limită: 1 octombrie 2014.

Monica Macovei candidează la președinția României

* Europarlamentarul PDL a anunțat în după-amiaza de 5 august 2014 că se înscrie în cursa prezidențială, considerând că are expertiza și forța să devină un președinte pentru o țară mai bună  * Monica Macovei candidează ca independent 

Monica Macovei               Europarlamentarul Monica Macovei  (foto stânga), membru PDL, a postat în după-amiaza de 5 august 2014 anunțul (integral mai jos dar și pe site-ul http://www.monica-macovei.ro/blog/) că va candida ca independent la funcția de președinte al României. Acesta era previzibil, după ce la congresul din 26 iunie 2014 în care s-a decis fuziunea PNL cu PDL nu a fost lăsată să vorbească și nici nu a fost inclusă în cercetarea/ sondarea pentru selectarea celor mai buni candidați la președinție.

                      ”In urmă cu două luni, nu mi-aș fi imaginat că voi veni în fața voastră cu acest anunț. Abia am terminat o campanie pentru a fi realeasă în Parlamentul European. Doream să continui de la Bruxelles, și în acest nou mandat, lupta împotriva corupției şi fraudei pentru competiție corectă în economie, care să aducă românilor investiții și locuri de muncă. Intre timp, ceva s-a schimbat însă în Romania. Și eu, ca și voi, sunt nemulțumită de opțiunile de vot care ni s-au oferit. Opțiunile de vot care ne sunt impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală națională.

                      De curând, mii și mii dintre voi m-ați chemat să intru în cursa pentru Cotroceni. Răspund acum şi candidez. Nu a fost o alegere ușoară, dar este o provocare pe care mi-o asum cu hotărâre si credință. Mi-am început cariera ca tânăr procuror, am devenit apoi avocat pentru drepturile omului, am lucrat pentru a aduce pacea și democrația in tari care trecuseră prin războaie. La sfârșitul lui 2004, am fost numită Ministru al Justiției. Era un moment în care de reforma justiției depindea intrarea noastră în Uniunea Europeană. Am pus bazele independenței justiției și am construit DNA. Acum, nu ca până în 2004, corupții plătesc pentru faptele lor.

                   Acum cinci ani, am mers la Bruxelles. Am vrut să-mi servesc țara în continuare și să contribui ca România sa fie un stat modern şi prosper în Europa. Prin eforturile mele, în curând, infractorii din toată Europa îşi vor pierde și averile nejustificate.

                 De ce candidez acum, vă întrebați. Candidez pentru că știu că putem mai mult. Trebuie să dorim mai mult şi să știm că putem mai mult ca țară. Nu avem altă șansă decât să cerem mai mult în aceste alegeri. În acest an, România este la răscruce. Putem merge înainte sau putem să ne întoarcem cu 10 sau 20 de ani în urmă. Alegerea este a noastră. Așa cum eu am decis să candidez şi voi trebuie să decideți să vă implicați. Aceasta este România voastră. Acesta este viitorul vostru. Cei care vi-l fură, vă fură mai mult decât bani din buzunar. Vă lipsesc de investițiile care fac economia mai bună, pun pe fugă afacerile care creează locuri de muncă, vă fură din banii de sănătate, din educația copiilor voștri. Fură din viitorul vostru şi din viitorul copiilor voștri.

                     România are un potențial uriaș. Ca președinte, voi asigura pentru România o economie liberă și sănătoasă, care creează locuri de muncă şi oportunități pentru tineri şi o viață decentă pentru pensionari. O Românie în care educația și sănătatea sunt priorități. O Românie care este respectată de partenerii din Europa și de peste Atlantic. Dar nu pot face asta singură. Am nevoie de ajutorul vostru. Am nevoie ca și voi să credeți că și voi puteți face schimbarea în bine. Veniți astăzi lângă mine. Implicați-vă în campania mea. Aveți de ales: îi lăsați să va distrugă viitorul sau veniți acum lângă mine sa ne câștigăm împreună viitorul”.

Iată și mesajul video al viitorului candidat (trebuie să adune cel puțin 200.000 semnături de la susținători)

N.aut (Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei) Personal, prefer să aleg între Klaus Iohannis și Monica Macovei… Sau să fie Monica Macovei în următorul mandat președinte, Traian Băsescu premier, iar în mandatul următor Iohannis președinte și Macovei premier… Ce spuneți, stimați cititori?

Gărâna Folk 2014

* În perioada 8 – 10 august 2014

Dacă iubim folk-ul și vrem să ne aflăm într-un loc special cu unii dintre cei mai îndrăgiți soliști ai genului, atunci cu siguranță merită să fim în perioada 8 – 10 august 2014 în Poiana Lupului la o nouă ediţie a festivalului Gărâna Folk.

nicu-alifantis                     Programul ediției 2014 include concerte şi alte evenimente la care sunt așteptați și iubitorii de drumeţie în natură.

                     Vineri – 8 august: recitaluri cu Nicu Alifantis (foto stânga) & Zan, Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, Adrian Dinu Scwartz şi Horea Crişovan şi Adrian Ivaniţchi;

Zoia la Garana Fest 2014                    Sâmbătă – 9 august: recitaluri cu Pasărea Colibri, Florin Chilian, Zoia Alecu (foto dreapta) şi Adrian Sărmăşan; lansarea albumului ”Unii cântă, alţii beau” a lui  Cristian Buică;

                  Duminică – 10 august: Festivalul Berii Bavareze.

 

În perioada Festivalului Gărâna Folk 2014 va avea loc şi o prezentare de modă cu autoare Luciana Matei Plavosin.

 

Festival international „Enescu si muzica lumii”, editia a XV-a

* In perioada 5 – 27 august 2015 * Evenimente in Sinaia, Bucuresti, Busteni, Brasov, Sibiu 

afis Festival Enescu si muzica lumii                      Cea de-a XV-a editie isi propune ca unul dintre conceptele directoare ale Festivalului International „Enescu si muzica lumii” (toate datele la http://www.festivalenescu-sinaia.ro/ inclusiv programul) sa fie acela de tinerete, ce capata o multitudine de sensuri in functie de unghiul din care este privit. Festivalul aduce pe scena artisti consacrati din toata lumea, dar pune mai ales in lumina tineri talentati care prin studiu si pasiune aduc un suflu nou in interpretarea marilor clasici, intre acestia Valentin Gheorghiu, Liviu Prunaru, Maruxa Llorente, Cristian Ifrim, Dorin Marc, Marin Cazacu, Valentina Prunaru, Andrei Licaret, Bianca si Remus Manoleanu.

Manifestarea se adreseaza iubitorilor de muzica, specialisti sau simpli melomani, cu deschidere catre universul unic al emotiilor artistice , oferit de viziunea unor mari artisti ai vietii muzicale romanesti si internationale.

 

Vor fi cursuri Master Class: „Cativa dintre artistii ce ne vor incanta cu arta lor interpretativa vor impartasi tinerilor muzicieni romani din stiinta , cultura si maiestria pedagogica . Asa cum George Enescu, aici la Sinaia, a contribuit la formarea si dezvoltarea unor mari artisti , unii dintre cei mai renumiti interpreti si pedagogi vor sustine cursuri de maiestrie pentru tinerii muzicieni romani, continuand aceasta traditie , ce vor transforma orasul Sinaia in capitala muzicii si a tineretii”,a firma organizatorii.

Expoziție poloneză la Muzeul de artă Prahova

* In perioada 4 – 16 august 2014 expo poloneza, Muzeul de Arta Prahova 2* Expun Magda Szplit și Henrik Krolikowski

expo poloneza, Muzeul de Arta Prahova                 La Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” Prahova s-a vernisat luni, 4 august 2014, expoziția ”Urme de imaterial” cuprinzând linogravuri – autor Magda Szplit, printuri digitale ale artistului Henrik Krolikowski și fotografii ilustrative ale un experiment urban realizat în oraşul Kielce din Polonia.

Dacă sunteți din zonă sau călătoriți prin Ploiești – orașul natal al lui scriitorului Ion Luca Caragiale – merită să intrați în spațiul muzeal și să admirați lucrările celor doi artiști polonezi.

* * *

Magda Szplit este o cunoscută artistă din Polonia, în prezent cadru didactic la Universitatea Pedagogică din Cracovia, cu o impresionantă suită de expoziții impresionante la Galeria de Artă Modernă, Sandomierz, Polonia (2012), Piwnice Art Gallery, Kielce, Polonia (2013) și Fyns Grafiske Værksted, Odense, Danemarca (2013).

Henryk Królikowski a absolvit în 1997, Institutul Liturgic al Academiei Pontificale de Teologie din Cracovia, dar și Universitatea Pedagogică din Cracovia. Din 2000 a fost angajat la Academia Kielce, Institutul de Arte şi Educație din Kielce. A expus la Galeria de Artă Modernă, Sandomierz, Polonia (2012) la Piwnice Art Gallery, Kielce, Polonia (2013) și la Fyns Grafiske Værksted, Odense, Danemarca (2013).