“Familie sănătoasă – cămin fericit”, proiect antidrog la Brăila


* Se desfășoară în perioada 20 iulie – 20 decembrie 2014 * Inițiat de Centrul Antidrog local, cu parteneri Fundaţia „Surorile Clarise ale Sf. Sacrament” şi Asociaţia „Diaconia” – Căminul Speranţei

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila, în parteneriat cu Fundaţia „Surorile Clarise ale Sf. Sacrament” şi Asociaţia „Diaconia” – Căminul Speranţei, implementează în perioada 20 iulie – 20 decembrie 2014 proiectul de prevenire în mediul familial a consumului de tutun, alcool şi alte droguri – denumit generic:“Familie sănătoasă – cămin fericit”.

Proiectul se adresează copiilor şi tinerilor – 80 de beneficiari direcţi, cu vârste între 5 şi 23 ani din cele două instituţii rezidenţiale dar şi familiilor substitut, educatori, adulţi implicaţi direct în oferirea de servicii familiale  (17 angajaţi ai Asociaţiei „Diaconia”, nouă angajaţi ai Fundaţiei „Surorile Clarise ale Sf. Sacrament”şi zece părinţi ai copiilor din Centrul de Zi). Grupul ţintă format din  copiii proveniţi din familii defavorizate/dezorganizate sau lipsa familiei – este vulnerabil în privinţa consumului datorită factorului vârstă şi a mediului habitual care adesea este perceput  ca un stigmat pentru unii dintre ei. De asemenea, familiile de origine unde se întorc copiii seara (cei ocrotiţi în Centrul de Zi) prin atitudinea favorabilă faţă de alcool şi tutun pot transmite modele de comportament care vor încuraja debutul la copil a substanţelor psihotrope. ”Alţi factori de risc familiali ţin de metodele de educaţie slabe şi inconstante, violenţa intrafamilială pe fondul consumului de alcool, comunicare ineficientă părinte – copil, ataşament nesigur sau chiar dezorganizat. A vorbi despre cauzele consumului de droguri însemnă să ne aventurăm pe un drum sinuos. Diversităţii de factori cunoscuţi i se adugă faptul că nici unul dintre ei nu reprezintă o cerinţă necesară şi nici suficientă pentru  a motiva începerea consumului. În fiecare caz avem de-a face cu o combinaţie originală de factori care explică traiectoria particulară a fiecăruia. De aceea este mai potrivit să vorbim despre condiţiile care favorizează acest proces, despre factorii de risc care cauzează un consum probabil”, subliniază Olga Condrat – coordonator CPECA Brăila, psiholog.

Foto de la un alt proiect CPECA Brăila derulat împreună cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brăila la Școala Gimnazială ”Anton Pann” unde învață mulți copii proveniți din familii de etnici țigani și cu resurse materiale infime – amănunte la http://brailachirei.wordpress.com/2011/10/20/la-scoala-%E2%80%9Danton-pann%E2%80%9D-program-cu-cjrae-si-cpeca-in-sprijinul-familiei-elevilor/   În imagine, Olga Condrat flancată de psihologul școlar Alberto Aichelo și prof. Mihaela Cici Bolovan – directorul Școlii ”A. Pann” Aichelo, Condrat, Bolovan  100_5945

Sunt două componente în proiect – una familială şi alta destinată copiilor şi tinerilor din cele două sisteme rezidenţiale. Pe parcursul celor cinci luni de derulare a proiectului se urmărește  creşterea factorilor de protecţie şi reducerea factorilor de risc cu privire la consumul de substanţe psihoactive în mediul de dezvoltare oferit de cele două sisteme rezidenţiale.

Justificarea obiectivelor proiectului: ”…necesitatea  capacitării adulţilor care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor şi tinerilor ocrotiţi în cele două instituţii rezidenţiale, cu abilităţi de abordare adecvată  a subiectului şi metode de intervenţie timpurie pentru a da un răspuns adecvat problemei reprezentate de consum (tutun, alcool sau alte substanţe psihoactive); familiile substitutive, care sunt de fapt persoanele de referinţă în viaţa acestor copii şi tineri, trebuie sensibilizaţi la problematica consumului de  substanţe, la semnele de recunoaştere a consumului în vederea adoptării unei atitudini deschise pentru discuţii pe tema efectelor dăunătoare ale consumului de alcool, tutun sau droguri şi trebuie să aibă în vedere faptul ca propriul mod de viaţă devine exemplu pentru copiii de a căror creştere, educaţie şi îngrijire se ocupă. Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi. Aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înnăscute şi/sau nu apar atunci când devii părinte. De multe ori, părinţii au întrebări la care nu au răspunsuri sau observă comportamente ale copilului la care nu ştiu cum să reacţioneze. Este cunoscut faptul ca există anumite aspecte ale vieţii de familie care cresc riscul apariţiei unei probleme legate de consumul de droguri: divorţul părinţilor, lipsa de supraveghere a copiilor, comunicarea neadecvată între copii si părinţi, o insuficientă stabilire a normelor şi aşteptărilor  cu privire la comportamentul copiilor, stilul educativ inconsecvent, neadaptat nevoilor acestuia”, după cum confirmă inițiatorii.

Practic, vor fi întâlniri periodice, conform calendarul proiectului, cu grupuri de beneficiari selectaţi după criteriul vârstă, pentru adaptarea tematicii şi cunoştinţelor transmise. Întâlnirile sunt interactive, bazate pe jocuri de rol, discuţii în perechi, brainstorming, studii de caz,  elaborarea de scenarii posibile şi găsirea de soluţii optime de rezolvare a situaţiilor ipotetice, verificarea cunoştinţelor asimilate. Olga Condrat: ”Acest mod de abordare a problematicii, paralel pe cele două componente (familială şi cea adresată copiilor) va genera întărirea factorilor de protecţie familială şi scăderea factorilor de risc care induc consumul, obiectivul final aşteptat fiind neînceperea consumului de droguri sau cel puţin întîrzierea vârstei de debut în consum”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.