La Brăila: curs „Introducere în Public Speaking” oferit studenţilor de Rotary Club

* A fost sustinut de Radu Zernoveanu – membru al Rotary Club Bucuresti – pentru 15 studenti ai Facultăţii de Inginerie şi Agronomie Brăila 

În perioada 17 – 19 octombrie 2014 Rotary Club Brăila în parteneriat cu Rotary Club Bucureşti a organizat în sala de lectură a Facultăţii de Inginerie şi Agronomie (FIA) Brăila, un training de iniţiere în arta discursului public sustinut de rotarianul Radu ZERNOVEANU de la Bucureşti. FIB - Rotary 2

FIB - Rotary 3             Cursul „Introducere în Public Speaking” s-a adresat unui grup ţintă de 15 tineri din FIA care au participat timp de trei zile la activităţile de predare, seminarizare şi susţinere a primelor discursuri publice din viaţa de student.

Ideea care a stat la baza organizării unui astfel de training a plecat de la un eveniment desfăşurat cu circa 5 luni în urmă, când comisiile de evaluare a lucrărilor prezentate de studenţi la Sesiunea de Comunicări ale Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, au conţinut fiecare câte un membru al Clubului Rotary Brăila, ce a avut posibilitatea să evalueze fiecare lucrare prezentată pe baza unor criterii proprii. Cu această ocazie membrii Rotary prezenţi la manifestarea studenţească au constatat că lucrările expuse au conţinut bun şi demonstrează o documentare intensă de pregătire din partea studentului, însă s-a constatat faptul că nu au capacitatea de a structura cu claritate expunerea prezentată în  faţa comisiei, sau altfel spus discursul în totalitatea lui nu a valorificat munca depusă şi rezultatele obţinute. Ca urmare, preşedintele Clubului Rotary Braila – Ovidiu DIMOFTE – susţinut de toţi membri clubului, a hotărât să organizeze un training de instruire în domeniul Public Speaking la care studenţii doritori să se poată înscrie şi să înveţe tehnicile discursului public, cu intenţia de a folosi tot ceea ce vor învăţa, fie la susţinerea examenelor orale, sau a examenului de licenţă, fie în alte situaţii cum ar fi participarea la un interviu în vederea angajării. În acest sens s-a luat legătura cu Radu ZERNOVEANU, membru al Clubului Rotary Bucureşti,  care este trainer specializat în acest domeniu şi i s-a adresat invitaţia de a veni la Brăila pentru a desfăşura pe cheltuiala Clubului Rotary Brăila, o sesiune de instruire de trei zile, în unul din weekend-urile lunii octombrie. FIB - Rotary 1Din punct de vedere tehnic, sau mai bine spus datorită timpului relativ scurt destinat instruirii cât şi verificării cunoştinţelor căpătate (scurte discursuri individuale), grupul ţintă nu a putut fi format din mai mult de 15 studenţi. Programul de desfăşurare al activităţilor a avut un total de 20 de ore distribuite în cele trei zile menţionate cu structura 8 ore, 8 ore, 4 ore şi a permis finalizarea cu succes doar pentru noua studenţi. Ceilalţi sase înscrişi nu au finalizat procesul de pregătire, fie ca urmare a faptului că în weekend-ul menţionat mai sus, au avut obligaţii de serviciu (sunt studenţi care au si un loc de munca), fie nu au reuşit să se adapteze la ritmul impus sau să realizeze un discurs convingător„, precizeaza Adrian Mihai GOANŢĂ – Responsabil comunicare la Rotary Club Brăila, dar si cadru universitar la FIA.

O secventa din eveniment

În concluzie, se poate afirma că acţiunea, în totalitatea ei, s-a subordonat atât scopului declarat al oricărui Club Rotary de a servi comunitatea locală cât şi cel puţin a unuia dintre principiile rotariene  fundamentale şi anume „A servi mai presus de sine însuşi”.

Sibiu Jazz Festival 2014

* In perioada 20 – 28 octombrie 2014 * Invitati din Austria, Belgia, Brazilia, Cuba, Danemarca, Finlanda, Franţa, Israel, Norvegia, Polonia, Portugalia, SUA, Suedia

Sibiu Jazz Festival (www.sibiujazz.ro/ro) – cel mai celebru eveniment de acest gen din Romania, membru al Europe Jazz Network – se desfasoara anul acesta in perioada 20 – 26 octombrie 2014. Invitaţii provin din SUA, Brazilia, Cuba, Israel, dar şi Austria, Danemarca, Portugalia, Polonia, Belgia, Franţa, Finlanda, Suedia, Norvegia.

1112493_1 Sibiu jazz festival            „De peste ocean, din patria jazz-ului, îi veţi putea aplauda pe doi muzicieni emblematici: Chico Freeman (foto stanga jos – din arhiva revistei Braila Chirei, de la Festivalul International de Jazz „Johnny Raducanu” Braila 2014), realizator al unei impresionante serii de albume discografice şi colaborator cu o întreagă pleiadă de notorii muzicieni ai genului, revine la Sibiu unde a mai fost în 2007 cu o formula cubaneză, de astă dată ca lider de quartet. Tot din SUA chitaristul vocalist James Blood Ulmer, exponent cu ani în urmă al jazz-rock-ului dar tentat deopotrivă de blues-ul de filieră electrică, inventator al unui experiment de fuziune între free jazz şi ritmurile funk din care a rezultat mişcarea numită punk jazz sau free funk. Mesager al ritmurilor fierbinţi şi al vitalităţii frenetice a Braziliei, chitaristul, vocalistul, percuţionistul şi compozitorul Alegre Corręa în vârstă de 54 de ani, multi-premiat, aplaudat la mari festivaluri cum sunt cele de la Montreux şi Viena. Ca şi cu alte prilejuri, de pe scena Festivalului nu puteau lipsi muzicienii cubanezi care au avut şi au un cuvânt important de spus în contextul latin jazz: pianist virtuoz, compozitor, prozelit convins al ritmurilor afro-cubane, Ramón Valle, va oficia actul de devoţiune pe altarul jazz-ului împreună cu coechipierii săi de trio. Iar din Israel, în postura de lider de quartet, saxofonistul / compozitorul Eli Degibri va dovedi odata în plus ca Herbie Hancock a avut dreptate când l-a lăudat cu multă căldură şi că numirea sa ca director artistic al vestitului Festival de Jazz The Red Sea n-a fost deloc întâmplătoare ci realmente o recunoaştere a competenţelor sale. Pianistul Martin Reiter ? lider de trio apreciat pentru recitalurile susţinute pe diverse scene internaţionale, distins de juriile unor concursuri prestigioase, iar din 2012 profesor de piano-jazz la Conservatorul din Viena – şi saxofonistul / vocalistul belgian Nicolas Kummert, la rândul său răsplătit cu premii, prezent ca interpret pe podiumuri de concert din peste treizeci de ţări. Un moment surprinzător prin culoare sonoră aparte şi exotism va fi adus cu sine de vocalista (şi instrumentista la chitară şi claviaturi electronice) Carmen Souza. Quartetul acordeonistului şi compozitorului Jaroslaw Bester va fi prezent oferind exclusiv compoziţii proprii în care se regăsesc elemente de discurs provenite din muzica clasică şi din jazz-ul contemporan„, subliniaza organizatorii. Sibiu jazz 2014

De asemenea, participa instrumentişti români de jazz conduşi de pianistul Peter Sarosi care a fost prezent si pe scenele festivalurilor de gen de la Tg. Mureş şi Gărâna.

 Din Program 

Chico Freeman Quartet, mobil photo Armanda, 12 oct 2014 Braila fest jazz    23 octombrie: CHICO FREEMAN; The Elvin Jones Project; Carmen Souza – Kachupada

24 octombrie: Eli Degibri; Twelve; Nicolas Kummert Quartet; Ramon Valle TRIO – Carribean Dreams

25 ocombrie: Peter Sarosi Quartet; Martin Reiter Trio; Bester Quartet; The Golden Land

26 octombrie: Alegre Correa Quintet; James Blood Ulmer & Pierre Dorge & New Jungle Orchestra