Sigur nu mai trebuie subliniat, decat ca sa se rezolve… dar se va rezolva, oare, ceva, cata vreme aproape nimeni nu mai iese sa-si curete zapada din fata casei/ firmei? Cine sa dea o mana de ajutor astfel incat pe strazi sa se poata circula in voie dupa ce zapada a pus stapanire pe oras?
Nici macar nu mai viscoleste, asa ca… nimeni nu mai intelege de ce nu se intampla asta… Cum se paote observa in imagine, e cam… simpatic/ alunecator pe trotuare…
Si ca sa nu ziceti ca am – numai eu – ceva contra (acelora care sunt platiti sa vegheze ca lucrurile sa fie bune in oras si locuitorii lui sa nu aiba de suferit) – am sa folosesc un text scris de altcineva (postat pe Facebook):
„După 5 zile de la codul roșu, orașul arată postapocaliptic. Alb-murdar. Trotuarele nu sunt curățate nici în proporție de 10 % (păi la ce ne mai trebuie nouă trotuare, mai merge cineva pe jos în ziua de azi?!), străzile secundare la fel. Valuri de zăpadă cenușie, bătătorită de tălpi și frământată de roțile mașinilor care nu prea își mai găsesc loc de parcare. Bătrâni aduși de spate, târându-și galoșii obosiți pe carosabil, printre mașini, cu o sacoșă sărăcăcioasă în mâinile tremurânde. Câini, mulți câini. În vârful nămeților de zăpadă, care se iau la întrecere cu grămezile de gunoi. Fețe dubioase pe la colțuri, cu mâinile bine înfipte în buzunare. Bâlbâieli murdare, fluierături. Magazine cu rafturile goale. Curse anulate, drumuri județene pe care se circulă pe o singură bandă. Neoficial. Oficial, totul e bine. Petrecem, bem, mâncăm, jucăm. Suntem fericiți. Foarte fericiți, cum numai în urări se poate. Sănătoși, prosperi, bogați, încrezători, cu visuri și speranțe împlinite, nu ne mai trebuie nimic, avem de toate. Așteptăm vreun sfânt Haralambie, cu gândul la următoarea zi liberă legală. Pică într-o sâmbătă, păcat!” – locuitor din municipiul Braila, o impresie din data de 3 ianuarie 2015.