* „O execuţie politică în stilul lui Bunea Stancu” – senatorul Cătălin Boboc; „O greseala a celor din actualul arc guvernamental” – deputatul Vasile Varga; „Un nou abuz la nivelul administrațiilor locale făcut de același tandem cu metehne bolșevice Dragnea-Ponta” – deputatul Alexandru Nazare
„Schimbarea prefectului, o execuţie politică în stilul lui Bunea Stancu, ordonată de politicieni care ne spun că ei nu sunt continuatorii lui Bunea Stancu„. este concluzia co-preşedintelui noului PNL la Brăila, senatorului Cătălin Boboc (foto):
„Schimbarea prefectului, Vasilica Vîlcu, nu reprezintă decât o execuţie politică mârşavă, ca-n vremurile când Gheorghe Bunea Stancu stăpânea acest judeţ, ordonată de politicienii care, în ciuda a ceea ce afirmă public, dovedesc că sunt continuatorii veritabili ai unui tipar politico-administrativ de tristă amintire. Este profund necinstit să le vorbeşti brăilenilor despre <altceva decât ce a fost> şi să faci întocmai tot ceea ce a trăit, mai urât şi mai nociv, administraţia brăileană, în ultimii 10 ani. Schimbarea reprezentantului Guvernului în teritoriu, un profesionist care a dovedit că nu discută legea ci o aplică, doar pentru că a luat decizii care nu coincideau cu ceea ce considera PSD a fi corect, mi se pare o nedreptate clară. PNL dezaprobă fără putinţă de tăgadă decizia Guvernului Ponta şi a majorităţii PSD-UNPR-PC, cea care a iniţiat această schimbare fără temei. Este trist şi primejdios faptul că PSD înţelege că prefectul, <garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local”, trebuie să fie garantul acţiunilor abuzive ale unui partid politic>”.
Deputatul liberal Vasile Varga (foto), despre același subiect: „Referitor la anunţata schimbare a prefectului Vasilica Vilcu, consider ca este o greseala a celor din actualul arc guvernamental. Nu vad de ce trebuie schimbat un om care pana acum si-a facut treaba. Sau poate tocmai de aceea… În legătură cu problemele care țin de majoritatea parlamentară, acestea vor fi discutate la momentul la care vom veni cu programul de guvernare și îl vom prezenta public. Până atunci, nu vom face nicio negociere contra funcții executive, nici discuții privind nume și formule guvernamentale„.
Nu în ultimul rând, deputatul Alexandru Nazare (foto) – fostul lider al PDL, co-preşedinte in noul PNL Brăila, are următorul punct de vedere referitor la această schimbare:
„Dacă această înlocuire peste noapte se confirmă, vom avea de-a face cu un nou abuz la nivelul administrațiilor locale făcut de același tandem cu metehne bolșevice Dragnea-Ponta care a intrat cu bocancii în votul cetățenilor legalizând traseismul politic printr-o ordonanță declarată neconstituțională. Principiul după care se ghidează cei doi este <cine nu este cu noi, este împotriva noastră>, chiar dacă în cazul prefecților legea prevede clar depolitizarea actului public. Prin această iminentă demitere Ponta și Dragnea ne dau de înțeles că prefectul Vîlcu trebuie pedepsit pentru faptul că nu a acționat la ordinele de partid în ceea ce privește mascarada de la Consiliul Județean după suspendarea din funcție a lui Gheorghe Bunea Stancu. Guvernul are prerogativa demiterii din funcție a prefecților atunci când aceștia nu asigură aplicarea la nivelul județelor a legilor și hotărârilor de guvern, când nu își exercită corect atribuțiile privind coordonarea situațiilor de urgență sau, în general, când aceștia nu își îndeplinesc atribuțiile legale. În cazul posibilei înlocuiri a prefectului de Brăila încă nu s-au dat astfel de explicații, ci doar s-au proferat amenințări publice de către ministrul Liviu Dragnea într-un caz în care acesta reclama o implicare politică a prefectului. Suntem în situația în care ministrul Dragnea care acuza <abuzurile> prefectului de Brăila ar putea comite acum un abuz prin înlocuirea discreționară a unui om care nu a respectat ordinele de partid. Este, din păcate, o acțiune axiomatică din partea actualei puteri PSD care ne arată un comportament politic învechit și neadaptat rigorilor actuale ale legii. Le cer public ministrului Dragnea și premierului Ponta să respecte în ceasul al doisprezecelea litera și spiritul legilor care guvernează administrația locală și să nu comită un asemenea abuz care ar fi o nouă palmă dată brăilenilor și o altă dovadă a bătăii de joc cu care puterea PSD tratează brăilenii„.