Viata strazii. Poezia Orasului


DSCN0090     Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa trec pe langa frumusete fara sa nu ma opresc (macar simbolic, daca altfel nu am vreme). Dar la ceasul monumental din actuala Piata Traian (fosta Tiriplic, fosta Piata Sfintii Arhangheli etc… ) din centrul vechi al Brailei, e musai sa fac popas pret de o clipita la inserat. Nu doar pentru ca ma atrage teribil albastrul constructiei metalice adusa de departe in secolul XIX si montata aici in 1909 ca urmare a dorintei unui generos brailean – Petru Naum, a lasat prin testament bani municipalitatii cu rugamintea sa se comande, achizitioneze si monteze acest obiect de mobilier urban cu rang de emblema astazi. Si nici pentru feeria luminoasa care se naste atunci cand atmosfera are o anume densitate. Nu… Ci pentru poezia care imi picura in urechi povesti… parca aud glasul Chirei Chiralina cantand in surdina, infiorator de trist; parca vad domni si doamne, eleganti, traversand grabiti sa ajunga la concert sau la spectacol in superbul Teatru Rally (actualul Teatru „Maria Filotti”) – alt monument de generozitate, pentru ca dupa ce l-a achizitionat Dumitru Ionescu (si fost primar al urbei), l-a lasat prin testament municipalitatii; parca mi se insinueaza in corp un fior ca acela ce l-a indemnat pe Nicapetre sa plece in lume ca sa ajunga mare sculptor (acum ii admiram mare parte din opera la Centrul Cultural ce-i poarta numele, in casa Embericos – alt monument al generozitatii, nu doar prin faptul ca protejeaza donatia artistului, ci si prin aceea ca familia proprietarului de drept al fostei Case a Colectiilor de Arta – sectie a Muzeului Brailei „Carol I’ – a permis institutiei muzeale sa-si continuie nestingherita activitatea, nesolicitand intrarea in drepturi asa cum au facut, spre exemplu, cei de la Muzeele Literaturii Romane de la Iasi si Bucuresti, lasandu-le fara sedii… ).

Poate ca altii nu se opresc sa faca o reverenta Poeziei Orasului, dar mie mi se pare si o datorie de onoare sa facem aceasta (simbolica) plecaciune istoriei, macar din cand in cand, in amintirea si intru glorificarea celor care au trudit cu respect pentru profesii (arhitectura, constructii, drumuri, industrii, comert, banci, literatura, muzica, dramaturgia, scoala etc. – chestiuni care ne fac mandri cand vorbim la trecut despre Braila…) astfel incat prezentul sa nu fie imposibil de privit, pentru ca viitorul sa aiba o urma de decenta si de mandrie…

Sa existe, deci, imi tot repet – in speranta ca vor face si altii aidoma – macar cate o reverenta simbolica si poate ca ne vom abtine de la a distruge ceea ce inca mai exista… o umbra, o iluminare sau o strafulgerare…

La buna vedere, dragilor! Imaginea de mai sus – sau una asemanatoare – va face parte din expozitia pe care o pregatesc (vermisajul, in curand)…

…si in 2o21, cand ne vom bucura – sper – de bunastarea capitalei europene a culturii sa mai auzim, tot asa, povesti de bine despre Oras, despre Poezie, despre noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.