Cristi Minculescu şi Iris, “Din nou împreună” la Galaţi

*Concertul din 1 octombrie face parte din turneul perioadei 18 septembrie – 15 octombrie 2015, dn 14 oraşe din România şi la Chişinău

afis concert Iris         Turneul “Din nou împreună” ajunge la Galaţi, cu un concert de excepţie marca „Iris” pe 1 octombrie 2015, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. După trei ani de absenţă, Cristi Minculescu revine alături de trupa „IRIS”, împreună cu care a scris o pagină importantă în istoria muzicii româneşti, timp de 35 de ani. Turneul va avea loc în 14 oraşe din România şi la Chişinău, în perioada 18 septembrie – 15 octombrie 2015, şi aşa cum sugerează însuşi numele, este o sărbătorire a faptului că trupa revine în faţa publicului în formula care i-a consacrat.Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol, în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta sau online pe www.iabilet.ro.

Întrebat recent despre oraşele dragi din România, Cristi Minculescu povesteşte despre Galaţi: “E o plăcere să revin pe malul Dunării, la Galaţi. Aici avem prieteni de suflet, care ne duc mereu la cea mai bună masă de peşte de pe faleză”.

Cine nu îşi aminteşte versurile pieselor precum “Baby”, “Nu mă uita”, „De vei pleca” sau “Strada ta”? Cristi Minculescu şi „IRIS” invită toţi gălăţenii să retrăiască alături de ei, timp de aproape două ore, cele 4 decenii de succes, într-un show pentru toate vârstele, de la nostalgici până la generaţia tânără.