Proiectul european „Fii activ la orice varsta!”, final la AJOFM Braila


*Campania derulata ANOFM cu fonduri europene in perioada septembrie 2014 – noiembrie 2015 continua cu aplicarea de masuri active de ocupare existente in legislatia romaneasca; in acest sens, angajatorii sunt invitati sa integreze pe piata muncii si persoane care au trecut de 45 ani * Materialele informative – brosuri, pliante – editate in proiectul strategic  „Fii activ la orice varsta!” sunt disponibile la sediile AJOFM din tara

      IMG_0607         La sediul Agentiei Judetene de Ocupare si Formare Profesionala (AJOFM) Braila a avut loc joi, 12 noiembrie 2015, o conferinta de presa in care Laurentia Vasilescu (de la Compartimentul Analiza pietei muncii, programe de ocupare si implementare masuri active al AJOFM, foto in stanga) a oferit amanunte referitoare la proiectul strategic  „Fii activ la orice varsta!” derulat de Agentia Nationala de Ocupare si Formare Profesionala (ANOFM) in perioada septembrie 2014 – noiembrie 2015 finantat din Fondul Social European (FSE) in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POS DRU), Axa 4 – „Modernizarea Serviciului Public de Ocupare” (mai multe pe site la http://www.fiiactiv.eu/; material despre lansare la http://www.fiiactiv.eu/evenimente-organizate/poze-lansare-proiect). Jurnalistilor le-au fost prezentate si cateva din materialele editate in proiect – brosuri, pliante, documente ce vor fi oferite, gratuit, tuturor celor interesati de informatii cu privire la modul cum isi pot gasi un nou loc de munca, despre scrierea unui Curriculum Vitae si prezentarea la un interviu de angajare etc.

Prin Programul de ocupare a forţei de muncă pentru anul 2015, AJOFM Brăila şi-a propus identificarea unui loc de muncă pentru 5.000 de persoane din judeţ. În primele nouă luni au fost încadrate 4.714 persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 95% din ceea ce ne-am propus pentru anul în curs. Pentru integrarea pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sunt impementate o serie de măsuri active adresate acestora, dar şi angajatorilor, reglementate de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare. În  primele 9 luni ale anului 2015 au fost cuprinse in masuri active 8.167 persoane, dintre care 972 (11,9 %) au vârsta peste 55 ani. În aceeaşi perioadă au fost ocupate 446 de persoane cu vârsta peste 55 de ani, reprezentând 9,5% din totalul persoanelor angajate în judeţul Brăila. Persoanele cu varsta peste 55 ani, au participat la servicii de mediere a muncii, servicii de informare si consiliere, cursuri de formare profesionala, completarea veniturilor salariale ale somerilor care se incadreaza inainte de expirarea indemnizatiei pentru somaj, stimularea mobilitatii fortei de munca pentru incadrarea la o distanta mai mare de 50 de km, servicii de consultanta si asistenta  pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri, iar angajatorii au beneficiat de subventii pentru incadrarea in munca someri peste 45 de ani„, a subliniat Laurentia Vasilescu.

În evidenţa AJOFM Brăila, la data de 30 septembrie 2015 se aflau înregistraţi 9.029 şomeri, dintre care 1.559 (17,3 %) persoane cu varsta peste 55 ani.

”Este foarte important pentru orice agenţie de ocupare, în calitate de mediator între persoanele neocupate peste 55 de ani şi angajatori, să facă toate demersurile necesare în vederea facilitării încadrării pe piaţa muncii a acestei categorii vulnerabile, cu atât mai mult cu cât datele statistice arată că, în viitorul apropiat, populaţia vârstnică va atinge un procent îngrijorator. În acest sens, AJOFM Brăila participă la implementarea proiectului strategic “Fii activ la orice varstă!” al cărui beneficiar este Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 şi urmăreşte, pe de o parte conştientizarea clienţilor SPO (şomeri peste 55 de ani şi angajatori) cu privire la importanţa conceptului de îmbătrânire activă pe piaţa muncii, iar pe de altă parte, oferirea de instrumente informative, necesare structurilor teritoriale ale SPO pentru a putea asigura servicii personalizate. Pentru atingerea acestor obiective, instituţia noastră s-a alăturat campaniei de informare derulată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe toate canalele media (tv, radio, presa scrisă, online, inclusiv pe bloguri)”, precizeaza Monica Bratu – director executiv AJOFM Braila.

Măsurile de stimulare acordate şomerilor au ca scop creşterea şanselor de ocupare a acestora şi se realizează în principal prin informarea şi consilierea profesională, medierea muncii, formarea profesională, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, completarea veniturilor salariale ale angajaţilor, stimularea mobilităţii forţei de muncă.

Din bugetul asigurarilor pentru somaj se pot subventiona cheltuielile cu forta de munca  pentru incadrarea in munca si a urmatoarelor categorii de persoane (in care regasim si someri cu varsta peste 55 ani): someri in varsta de peste 45 de ani sau someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale – angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, someri apartinand categoriilor mentionte anterior primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare (500 lei), cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni; persoane cu handicap – angajatorii care, in raport cu numarul de angajati, si-au îndeplinit obligatia, potrivit legii, de a încadra în munca persoane cu handicap, precum si angajatorii care nu au aceasta obligatie legala, daca incadreaza in munca pe durata nedeterminata persoane cu handicap si le mentin raporturile de munca sau de serviciu cel putin 2 ani, primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare (500 lei); someri care in termen de 5 ani de la data angajarii indeplinesc, conform legii, conditiile pentru a solicita pensia anticipata partiala sau de acordare a pensiei pentru limita de varsta, daca nu indeplinesc conditiile de a solicita pensia anticipata partiala (preponderent someri cu varsta peste 55 ani) – angajatorii care incadreaza in munca, potrivit legii, someri din categoria mentionata anterior, beneficiaza lunar, pe perioada angajarii, pana la data indeplinirii conditiilor respective, de o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare (500 lei). Nu beneficiaza de subventiile mentionate anterior angajatorii care in ultimii 2 ani au fost in raporturi de munca sau de serviciu cu persoanele angajate din aceste categorie.

3 gânduri despre „Proiectul european „Fii activ la orice varsta!”, final la AJOFM Braila”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.