BEI, BERD și BM vor acorda asistenta Romaniei pentru proiectele cu bani europeni


*Ajutorul a fost aprobat, prin Hotărâri de Guvern, în ședința din 16 martie 2016 *Memorandumurile de Înțelegere cu cele trei bănci sunt valabile până la 31 decembrie 2023 * Guvernul își propune, in principal, să crească rata și calitatea absorbției Fondurilor Europene Structurale și de Investiții * Vor primi sprijin echipele de proiecte, administrațiile (pentru realizarea strategiilor, identificarea problemelor etc) 

 

Dacă nu putem singuri… atunci, să fim ajutați! Guvernul României (http://www.gov.ro/) a aprobat, în ședința din 16 martie 2016, trei hotărâri ce reglementează acordarea de asistență tehnică din partea Băncii Europene de Investiții (BEI – http://www.eib.org/), a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD – http://www.ebrd.com/) și a Băncii Mondiale (BM – http://www.worldbank.org/) pentru modernizarea administrației publice, sprijinirea reformelor structurale și pentru pregătirea și implementarea proiectelor finanțate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI), în scopul creșterii ratei de absorbție în perioada de programare actuală 2014-2020 și pregătirea perioadei următoare de programare. Cele trei instituții financiare internaționale vor oferi expertiza lor, mai ales că România are nevoie în continuare de asistența tehnică pe care BEI, BERD și BM o pot furniza autorităților de management și principalilor beneficiari instituții publice implicate în realizarea reformelor structurale și investițiilor publice. România a primit și până acum asistență tehnică din partea celor trei instituții financiare internaționale în implementarea proiectelor în baza unor Memorandumuri de Înțelegere semnate în 2012 cu BEI, BERD și BM, care și-au încetat valabilitatea la 31 decembrie 2015.  tabel incasari bani europeni in 2014

Finanțarea proiectelor prin Fondurilor Europene Structurale și de Investiții (FESI) pentru perioada de programare 2014-2020 (și anume, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de Coeziune (FC), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) reprezintă „o oportunitate pentru creșterea performanțelor economice ale României prin investiții în transport și infrastructura de mediu, eficiență energetică, tehnologia informației și comunicațiilor, cercetare și dezvoltare, educație și formare profesională, competitivitate și dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaștere și inovare„, se arată in comunicatul transmis de Biroul de presă. Astfel, Guvernul își propune să crească rata și calitatea absorbției FESI și să pregătească perioada următoare de programare printr-o mai bună gestionare, eficientizare și executare a investițiilor, solicitând în acest sens asistență din partea BEI, în calitate de instituție de finanțare a Uniunii Europene, pentru a-și consolida capacitatea de formulare a politicilor și strategiilor, de planificare sectorială și de planificare, elaborare și implementare a proiectelor.

BEI sigla     Memorandumul de Înțelegere cu Banca Europeană de Investiții este valabil până la 31 decembrie 2023 (dacă pe parcursul implementării partea română identifică și alte arii sau domenii unde BEI ar putea furniza expertiză, acest lucru se va putea face fără modificarea Memorandumului dacă BEI dispune de resursele necesare) și stabilește acordarea de asistență tehnică țării noastre pentru două arii de intervenție: necesități orizontale – sprijin pentru întărirea capacității administrative a Autorităților de Management și a beneficiarilor pentru identificarea, pregătirea și implementarea proiectelor; sprijin pentru închiderea Programelor Operaționale Sectoriale de Transport și Mediu 2007-2013; consultanță pentru echipele de proiect și departamentele implicate în pregătirea, managementul și implementarea proiectelor; instruire; sprijin pentru identificarea problemelor de guvernanță și adaptarea legislației naționale pentru creșterea absorbției Fondurilor Europene Structurale și de Investiții (FSEI); sprijin pentru îndeplinirea condiționalităților ex-ante; necesități specifice referitoare la implementarea programelor operaționale – sprijin pentru monitorizare, evaluare, pregătire și implementare; punerea la dispoziție a unor experți care să sprijine pregătirea documentelor necesare pentru pregătirea și implementarea proiectelor; sprijin pentru implementarea instrumentelor financiare în România.

BERD sigla      În ceea ce privește asistența tehnică pe care România o va primi din partea BERD, Guvernul a identificat trei domenii în care consideră necesar sprijin suplimentar pentru intensificarea implementării de proiecte: strategii sectoriale şi programe de investiţii sectoriale – sprijin pentru realizarea strategiilor pentru obiectivele din cadrul domeniilor majore de investiţii; livrarea proiectului – sprijin pentru pregătirea şi implementarea proiectelor deja identificate, ce urmează a fi finanţate în perioada 2014 – 2020; capacitate instituţională – identificarea problemelor de guvernanţă aferente instituţiilor publice şi sprijin pentru implementarea reformelor guvernamentale, sprijin pentru creşterea capacităţii instituţionale, sprijin pentru reformele structurale, sprijin pentru monitorizarea şi evaluarea programelor şi proiectelor implementate prin FESI.

În măsura în care sunt identificate domenii suplimentare de sprijin în implementarea de proiecte, acestea pot fi convenite prin schimb de scrisori între BERD și Ministerul Fondurilor Europene. Valabilitatea Acordului de asistență tehnică dintre Guvern și BERD este până la încheierea perioadei de plăți pentru FESI din perioada de programare 2014-2020, prevăzută în prezent a fi data de 31 decembrie 2023.

BM sigla        Banca Mondială va oferi României asistență pentru modernizarea administrației publice și pentru realizarea reformelor structurale. Asistența oferită de Banca Mondială va viza în principal creșterea absorbției Fondurilor Europene Structurale și de Investiții, creșterea eficienței și capacității administrative, promovarea prosperități, reducerea sărăciei și incluziunea socială. Și în acest caz, în cazul identificării unor arii de intervenție noi, Guvernul se poate adresa Băncii Mondiale cu o solicitare de servicii în orice sector sau domeniu relevant nou. De asemenea, România poate primi asistență tehnică din partea Băncii Mondiale în baza acestui Memorandum până la 31 decembrie 2023.

* * *

N.aut (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Asta inseamnă să avem un premier care a fost comisar european! Si nu orice comisar, ci unul – Dacian Cioloș – care s-a făcut remarcat prin calitatea la superlativ a muncii in Comisia Europeană, fiind apoi cooptat in echipa de consilieri speciali pe langa noul lider (ales in 2015), Jean-Claude Juncker (care s-a grăbit să vină in Romania după ce Cioloș a devenit prim-ministru)!

In perioada 2007-2013, din totalul de peste 19 miliarde euro alocați de UE, Romania a folosit 52 la sută, dar o parte s-a dovedit că reprezintă sume incasate fraudulos prin proiecte nefezabile etc. De fiecare dată s-a spus si că birocrația este o piedică. In 2014, s-au incasat doar puțin peste 9 la suta din totalul fondurilor europene alocate (a se vedea tabelul din dreapta, sus)…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s