Concursul „Să ne întrecem cu micuțul Gauss!”, a X-a ediție cu 21 școli participante


*Evenimentul organizat la Școala Gimnazială “Vasile Alecsandri” Brăila sâmbătă, 21 mai 2016, a reunit 85 de elevi, iar 21 dintre ei au reușit să obțină punctaj maxim

3        Așa cum am anunțat (https://brailachirei.wordpress.com/2016/05/20/concurs-judetean-de-matematica-sa-ne-intrecem-cu-micutul-gauss-la-editia-a-x-a/), sâmbătă dimineața s-a desfășurat Concursul județean de matematică „Să ne întrecem cu micuțul Gauss!” pentru elevii claselor a IV-a. Echipa organizatoare constituită din profesorii invățămant primar Safta Constantin, Ioana Butoi, Camelia Chirchiboi și prof. de matematică Miorița Burlacu (foto dreapta: de la stanga, Ioana B., Camelia C., Safta C., Miorița B.) s-a preocupat an de an să crească valoarea acestui concurs pornind de la întocmirea subiectelor, de la desfășurarea concursului, de la evaluarea lucrărilor până la premierea celor mai buni dintre cei mai buni. 11

Ne bucurăm că an de an se înscriu elevi din mai multe școli – anul acesta din 21 de școli, 85 de elevi – dovadă că a crescut încrederea  în acest concurs. Colegii noștri, învățători la clasa a IV-a, au făcut o prioritate în a se înscrie la acet concurs și pentru acest lucru le mulțumim! Concursurile județene la nivelul claselor primare au luat amploare, au câștigat teren și reunesc elevi fruntași în clasele lor, elevi ce devin  colegi de clasă la liceu. Am urmărit evoluția premianților și  i-am regăsit printre cei admiși la liceele de top din Brăila, la facultățile de matematică sau la Politehnică. Ne-am bucurat și de această data de prezența doamnei Carmen Ecaterina Bonciu – inspector pentru învățământul  primar în cadrul Inspectoratul Scolar Județean Brăila„, subliniază organizatorii. Cateva foto in album la https://www.facebook.com/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1065045123588076 pe pagina Facebook a revistei Braila Chirei.

1     Anul acesta au participat 85 de elevi din 21 de școli: Liceul Teoretic “George Vâlsan” Făurei, Școala Gimnazială “Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional „Ana Aslan”, Școala Gimnazială “Mihu Dragomir”, Școala Gimnazială “Mihail Viteazul”, Școala Gimnazială “Radu Tudoran” , Liceul cu Program Sportiv,  Școala Gimnazială “Fănuș Neagu” , Liceul de Arte “Hariclea Darclee” , Liceul Tehnolgic ,, Anghel Saligny”, Școala Gimnazială “Aurel Vlaicu” , Școala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu” , Școala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” , Școala Gimnazială “Ion Creangă” ,  Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” , Școala Primară “Sf. Maria”,  Liceul Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius”, Școala Gimnazială “Ion Băncilă”,  Școala Gimnazială “AL. I. Cuza”,  Școala Gimnazială “A. S. Pușkin”.

Au reușit să rezolve impecabil subiectul de la concurs 21 de elevi, obținând 100 de puncte. „Felicităm elevii, învățătorii care au lucrat cu ei și pe părinții acestor elevi pentru  faptul că au insuflat copiilor dragostea pentru matematică„, este urarea organizatorilor și a revistei de cultură și informatie Braila Chirei deopotrivă.

Felicitări tuturor elevilor care au participat! Premierea va avea loc la o dată ulterioară.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s