„Şezătoarea, nostalgia tradiţiilor” – la Şcoala Ţăcău


*Gândită ca proiect de activitate extracurriculară, intâmplarea a reunit elevi, profesori şi părinţi pe temeiul că „Şcoala este cea care trebuie să conştientizeze necesitatea perpetuării obiceiurilor şi tradiţiilor, să trezească în elevi mândria de a fi român, să-i facă pe elevi să dorească să fie continuatori şi păstrători ai tezaurului minunat numit folclor” * Copiii de la structura Şcolii Gimnaziale Măraşu au dansat, au lucrat, au spus ghicitori, snoave

Copiii, din clasele I – VIII, de la Şcoala Gimnazială Măraşu – director Ionica Burduhosu, structura Ţăcău au serbat Ziua Copilului in formulă inedită, interesantă şi educativă: au fost la… şezătoare. Evenimentul a fost gândit ca proiect de activitate extracurriculară, a avut loc in curtea scolii şi a reunit elevi, profesori şi părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale.

Coordonată de profesoarele Petruţa Cain şi Ioana Jeni Similache, după o bibliografie de gen (Tatiana Panait, „Culegere de cusături populare”, Editura Ceres, Bucureşti, 1989; Alois Gherguţ, „Evaluare şi intervenţie psihoeducaţională, Terapii educaţionale, recuperatorii şi compensatorii”, Editura Polirom, 2011), activitatea s-a derulat după tipicul unei adevărate sezatori, cu dezbateri, proverbe, zicători, ghicitori, lucrul elevelor (cusături artizanale româneşti, tricotat, depănat, croşetat), cântece populare, dansuri populare, mâncăruri tradiţionale. O elevă, prin intermediul unui monolog, a deschis activitatea:„Vă chemăm la şezătoare/ Să petrecem împreună/ Şi să fim cu voie bună./ Noi suntem încă-n formare,/ Să greşim nu-i de mirare./ Dacă, cumva s-a-ntâmpla,/ Faceţi bine şi-ţi ierta”.

20160601_174251

20160601_132122      Decorul a fost unul impregant de tradiţia populară, elevii au imbracat costume populare – si care nu a avut, a ales ceva care să iasă prea mult in evidenţă. Au fost puse in evidenţa si activităţile tradiţionale: cusut, brodat etc. Practic, organizatorii vor ca elevii „să-şi dezvolte abilităţile de comunicare şi inserţie socială, să comunice impresii şi idei pe baza observaţiilor efectuate, să recunoască obiceiuri populare specifice zonei, să respecte succesiunea momentelor desfăşurării unei şezători, să recepteze melodiile populare, să cânte cântece vechi şi să spună snoave şi ghicitori, să-şi coordoneze mişcările pentru manevrarea corectă a instrumentelor de lucru, să participe activ şi conştient la executarea tehnicilor de lucru manual şi tehnicilor de lucru specific artei decorative, să aprecieze propria lucrare precum şi pe cele ale colegilor„.20160601_175824

De fapt, argumentul proiectului este sugestiv: „Pornim de la premisa că elevii trebuie să capete cunoştinţe noi despre cultura populară, reliefată ȋn arte.  Şcoala este cea care trebuie să conştientizeze necesitatea perpetuării obiceiurilor şi tradiţiilor, să trezească în elevi mândria de a fi român, să-i facă pe elevi să dorească să fie continuatori şi păstrători ai tezaurului minunat numit folclor, întrucât un popor care îşi pierde identitatea naţională nu există. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană acest pericol este şi mai mare. Suntem tentaţi să preluăm de la alte popoare sărbători, obiceiuri şi tradiţii şi să le uităm pe ale noastre. Ni se pare că nu suntem destul de europeni, dacă nu facem acest lucru. Elevii trebuie să înţeleagă că a fi în marea familie a Europei  înseamnă a păstra tot ceea ce este specific românesc: limba, obiceiurile, tradiţiile, costumul popular, muzica populară, dansul popular, umorul, şezătorile, religia, obiceiurile culinare, identitatea naţională. Şezătorile începeau odată cu lăsarea postului până la Crăciun şi mai rar între Bobotează şi prinderea postului de Paşti, în zilele de luni, miercuri şi vineri, mai cu seamă pentru torsul lânii şi a cânepei dar fetele veneau şi cu alte lucrări: croşetau ciorapi sau coseau acele minunate modele pe veşminte. Se strângeau mai multe femei la câte o gazdă, mai spre seară după cină, unde stăteau până noaptea târziu după miezul nopţii. Lucrul mâinilor era însoţit de cântec, mai cu seamă doine pe tema scurgerii vieţii omului, dragostei, înstrăinării prin căsătorie sau plecare în armată, poveşti, de păcăleli, de jocuri tinereşti. Fetele mergeau la şezătoare doar cu acordul părinţilor care le cereau de multe ori să vină mai repede acasă. Prezenţa feciorilor la şezători era dorită şi aşteptată cu mare bucurie de fete care încercau să provoace sosirea celor îndrăgiţi prin tot felul de practici. Şezătoarea era considerată  şcoala vieţii. Avem sfânta datorie de a feri de noianul timpului şi al uitării datinile strămoşeşti„.

La sfârşitul activităţii s-a organizat o expoziţie cu lucrările realizate la şezătoare şi cu cele de artă plastică decorativă.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s