Șapte noi stele pe Aleea Celebrităților, la FITS 2016


*Marcarea lor s-a petrecut in ultima zi a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, editia 23 *

 

Aleea Celebrităților de la Sibiu (Sibiu Walk of Fame) este un proiect inițiat de Primăria municipiului Sibiu întru recunoaștere publică a meritelor celor mai importante personalități care au contribuit la dezvoltarea fenomenului cultural de la Sibiu. Inaugurată la XX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) – https://brailachirei.wordpress.com/2016/06/09/festivalul-international-de-teatru-de-la-sibiu-2016-editia-xxiii/ coordonat de Constantin Chiriac, cu primar Klaus Johannis, Aleea Celebrităților a fost amenajată în Parcul Cetății (în imediata apropiere a Sălii Thalia, primul teatru construit pe actualul teritoriu al României (1788), şi de-a lungul zidului de apărare al vechii cetăţi a orașului) și „este gândită ca un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta, Sibiul fiind o cetate medievală care nu a putut fi cucerită„, afirmă organizatorii. stele

Cele șapte stele acordate în a XXIIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu sunt pentru Alvis Hermanis – director artistic al Teatrului New Riga din 1997, regizor de teatru si operă; a fost recent numit printre cele zece cele mai influente personalități de teatru european a ultimei decade de către DU Magazine, revistă elvețiană pentru artă și cultură; Christoph Marthaler – elvețian; a studiat flautul şi oboiul înainte de a se îndrepta spre teatru; a regizat peste 70 de piese; Evghenii Mironov – actor de teatru şi film rus; Luk Perceval – în 1998, Perceval a fost numit director al Teatrului Național din Anvers, pe care l-a restructurat ca „Het Toneelhuis”; ca regizor de operă, a lucrat cu Opera de Stat din Stuttgart, Opera de Stat din Hanovra și Opera de Stat la Unter den Linden din Berlin; Thomas Ostermeier – actor, regizor german; succesul la publicul francez și prezența frecventă a pieselor sale în Franța au fost recompensate de Ministerul Francez pentru Cultură și Comunicare în februarie 2015, fiind numit Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres; Tim Robbins – american, actor – distins cu premiul Oscar, scenarist, regizor şi producător de filme; în festival este prezent cu piesa „Visul unei nopți de vară” pe care a regizat-o; Victor Rebengiuc – actor (n. 10 februarie 1933); absolvent UNATC “I. L. Caragiale” București în 1956, clasa prof. Aura Buzescu și Beate Fredanov.

591 george banu  Au mai primit stele pe Aleea Celebrităților la FITS Ariane Mnouchkine (n. 3 martie 1939 la Boulogne) – regizor și director al Théâtre du Soleil, pe care l-a fondat în 1964 împreună cu prietenii săi de la ATEP (Asociația Teatrală a Studenților din Paris); Declan Donnellan (născut în 1953) – regizor de film, teatru, autor și cofondator, împreună cu Nick Ormerod, al companiei de teatru Cheek by Jowl, director asociat al Teatrului Naţional din Londra; Eugenio Barba (născut în 1936) – regizor, teoretician, creator de școală și fondator al legendarului Teatru Odin (1 octombrie 1964); n 1979, Eugenio Barba fondează ISTA (International School of Theatre Anthropology); George Banu (foto stanga jos); Silviu Purcărete; Nakamura Kanzaburo XVIII (actor kabuki, post mortem) –  în 2013, Martin Hochmeister (post mortem), Radu Stanca (post mortem), Peter Brook, Lev Dodin, Peter Stein, Krystian Lupa și Gigi Căciuleanu – în 2014, Eimuntas Nekrošius, toate spectacolele sale s-au bucurat de distincţii la festivalurile din Lituania și statele baltice; Joël Pommerat; Kazuyoshi Kushida – actor, regizor și director artistic al Matsumoto Performing Arts Centre, Japonia; Klaus Maria Brandauer; Neil LaBute (n. 1963) – regizor, scenarist și unul dintre cei mai controversaţi şi inovatori dramaturgi americani – în 2015.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s