Recital de muzica spaniola, la Filarmonica „Lyra – George Cavadia’

*Sambata, 9 iulie 2016, de la ora 19.00 la sala de spectacole a palatului Lyra *Intrarea libera

afis recital Lyra         Filarmonica „Lyra-George Cavadia” Braila invita iubitorii artei muzicale la un recital special in care „vedeta’ va fi muzica spaniola. Evenimentul are loc sambata, 9 iulie 2016, incepand cu orele 19.00, in Sala de Concerte Dr. Nicu Teodorescu a Palatului „Lyra”. DSCN2750DSCN2754

Va fi cu totul altceva decat concertul cameral propus in 22 iunie anul curent – cateva date la https://brailachirei.wordpress.com/2016/06/23/concertul-cameral-de-la-lyra-george-cavadia-un-cadou-muzical-de-vara/ – derulat de filarmonica braileana bugetata de la Consiliul Judetean Braila. Foto de Armanda Filipine la concertul cameral din 22 iunie 2016, din albumul postat pe pagina Facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei la https://www.facebook.com/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1085344188224836

Programul propus de prof. Ionut Balaban – managerul Institutiei de Spectacole „Lyra’, Filarmonica „Lyra – George Cavadia’ – cuprinde un recital sub genericul „Noches en los Jardines de Espana” sustinut de mezzosoprana Claudia Codreanu si chitaristul Costin Soare cu lucrari pentru voce si chitara solo din creatiile lui Frederico Garcia Lorca, Manuel de Falla, Francisco Torrega, Fernando Sor, Isaac Albeniz si nu numai.
Intrarea la acest concert de vara este libera – in limita locurilor salii de spectacole „Dr. Nicu Teodorescu” din palatul Lyra.

110 ani de la nasterea acad. Gheorghe Mihoc

* Întemeietor al şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică

Gh Mihoc, acad        Gheorghe Mihoc (7 iulie 1906, Brăila – 25 decembrie 1981, Bucuresti), licențiat in matematica în 1928, și-a luat doctoratul in 1934 cu teza „Asupra proprietăților generale a le variabilelor statistice independente”. A fost profesor la școala de Statistica, Actuariat si Calcul, la Academia Comercială (actual A.S.E.) , șef al Catedrei de Calculul Probabilităților si Statistica Matematica la Facultatea de Matematica-Fizica a Universității din București, rector al acestei Universități, director general al Institutului Central de Statistica ai al Centrului de Statistica al Academiei Romane.

In anul 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane iar în 1963 membru titular. A intrat în istoria matematicii prin contribuțiile sale remarcabile în teoria probabilităților și aplicațiile ei, fiind autor a peste 180 de lucrări, studii si comunicări. A abordat teoria lanțurilor Markov, dependenta cu legături complete și aplicațiile teoriei probabilităților în actuariat, statistica matematica si cercetări operaționale. Împreună cu acad. Octav Onicescu este considerat întemeietor al școlii românești de teorie a probabilităților si statistica matematica, înființând prima catedra de probabilități din România si una dintre primele din lume.

Dintre lucrările sale: „Calculul probabilităților”, „Tratat de matematici actuariale”, „Legea limita de probabilitate a numărului de iterații de lungime data”, „Matematici aplicate în statistica” (în colab,), „Modele matematice ale așteptării”, „Bazele matematice ale teoriei fiabilității”, „Tratat de statistica matematica”, manuale pentru învățământul liceal si superior.

N.red. Multumiri Andei Gheorghiu care ne-a amintit de acest ilustru brailean!