Clubul de vacanta de la Biblioteca Judeteana Braila se incheie cu mare petrecere


*Vineri, 12 august 2016, de la ora 19.00 in curtea interioara a sediului din Piata Poligon

petrecere final Club vacanta la biblio        Copiii si tinerii, in primul rand ei, vor fi eroii principali in intalnirea de vineri, 12 august 2016, ora 19.00 la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila care finalizeaza cele șase săptămâni (deschis in 4 iulie) de activități ale deja tradiționalului Club de vacanță. Un Mega-Party cum le place organizatorilor sa-l numeasca. In fond, vor fi prezenti cei peste 1200 de elevi (cu varste de la 7 la 14 ani) din orașul și județul Brăila, dar și din alte localități din țară și străinătate (copii aflați în vizită la bunici) care au frecventat cele 45 de ateliere ale Clubului de vacanță: limbi străine (engleză, franceză, germană), artistice (artă vocală în teatru, balet, dansuri grecești, dansuri sportive, desen și modelaj, fotografie, instrumente muzicale – chitară, pian, istoria artei religioase, pictură, teatru de păpuși), de loisir (Go, „Hoinărind prin Brăila,” Jiu-jitsu brazilian, „Piticot în Franța”, sah), științifice (astronomic, radioamatorism, ecologie, informatică, istorie – prinți, prințese și castele, sticlărie, „Tărâmul experimentelor”), practice (bricolaj, hand made, miniart pentru pici, „Să învățăm să coasem”, sănătate, Școala micilor bucătari și cofetari). Foto din arhiva revistei de cultură si informatie Braila Chirei de la altă petrecere similară.

             „Și în acest an am avut la Club peste 300 de vizitatori/zi, cifră care ne situează în topul bibliotecilor din țară. Petrecerea de vineri seară va conține: un concurs pe echipe, inspirat din lumea poveștilor, în care copiii vor căuta binele, frumosul și își vor alunga frica, precum și momente artistice susținute de absolvenții atelierelor de canto, chitară, balet, dansuri sportive și dansuri grecești, din cadrul Clubului de Vacanță. Invitați speciali vor fi membrii Ansamblului de dansuri grecești <Pandora> al Asociației BrailART, care vor încânta publicul cu ritmurile din Elada. Nu vor lipsi nici acordurile de zumba, instructoarea Claudia Popeea fiind gata să ne arate mișcările atât de apreciate ale acestui dans. Vocile talentate se vor putea auzi în cadrul sesiunii de karaoke, după ce Doru Ciutacu, Diana Țigănuș și Alexia Stan vor cânta și ei pentru publicul numeros pe care-l așteptăm”, declară Eduard Claudiu Brăileanu – șef serviciu Relații Publice și coordonatorul Clubului de vacanță.

1 comentariu

  1. […] Clubul de vacanta de la Biblioteca Judeteana Braila se incheie cu mare petrecere […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s