România și SUA, bună colaborare în domeniul securității și luptei împotriva terorismului

*A fost una dintre aprecierile făcute de directorul Comunității de Informații la întrevederea cu premierul Dacian Cioloș

James R. Clapper  (foto dreapta, preluare de la http://www.rt.com/) – directorul Comunității de Informații (Director of National Intelligence) din Statele Unite ale Americii (SUA) – a efectuat o vizită in România, prilej cu care – in 12 august 2016 – a avut azi o întrevedere, la sediul Guvernului României, cu premierul Dacian Cioloș (foto stanga). james-clapper

Dacian Ciolos       „Discuțiile au vizat teme de interes comun din cadrul parteneriatului strategic al României cu SUA, teme de actualitate privind contextul geostrategic de la Marea Neagră, din Siria, dar și din vecinătatea estică a României. Partea americană și-a arătat aprecierea pentru cooperarea foarte bună dintre România și SUA în domeniul securității și luptei împotriva terorismului și a menționat colaborarea și parteneriatul celor două țări din Afganistan. De asemenea, șeful Comunității de informații a SUA a salutat respectarea angajamentelor pe care România le-a luat în cadrul NATO privind bugetul acordat domeniului apărării. Premierul Dacian Cioloș a mulțumit părții americane pentru sprijinul din cadrul NATO și a salutat cooperarea bilaterală în menținerea securității regionale, inclusiv în domeniul specific al securității cibernetice„, se arată in comunicatul transmis de la Biroul de presă al Guvernului.

Ziua Porților Deschise la Flotila Fluviala

*Duminica, 14 august 2016, pe esplanada de pe faleza Dunării în dreptul Morii Violatos

DSCN6847      „Fie ca suntem parte din marea familie a marinei, fie ca sunteți legați sufletește de marină, fie că va plac apele bătrânului fluviu sau doar admirați valurile sale, cu toții ne raportăm mai mult sau mai puțin, mai des sau mai rar, la întinderea nemărginită a mării sau la simfonia Dunării. Marinarii își trăiesc sărbătoarea în văzul lumii, în mijlocul urbilor, alături de populație și fac astfel din sărbătoarea marinarilor, sărbătoarea întregii țări. Marinarii Flotilei Fluviale s-au preocupat să creeze premizele unei sărbători frumoase în întreaga perioadă premergătoare Zilei Marinei Române, fiind prezenți în Complexul Comercial Brăila Mall pe data de 7 august 2016 (n.red. Evenimentul prezentat la https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/06/flotila-fluviala-ia-cu-asalt-braila-mall/), dar și pe 11 august 2016 pe faleza Dunării în Galați. Ambele “debarcări” în mijlocul populației s-au facut printr-o serie de activități ce au avut scopul de a aduce crâmpee din viața militarilor de la fluviu: expoziții de navomodele, expoziții de obiecte marinărești, prezentarea ofertei educaționale a instituțiilor de învățământ din Forțele Navale, executare de fotografii în cadrul specific marinăresc, proiecții de filme din activitatea Forțelor Navale, ateliere de noduri si lucrări de matelotaj, mânuiri de armă specifice primului și celui de-al doilea Război Mondial executate de Asociația Tradiții Militare. De ziua lor, marinarii Flotilei Fluviale așteaptă reacția dumneavoastră, să fiți alături de ei și să participați la următoarele activități organizate: duminică, 14 august 2016, în intervalul orar 9.00 – 13.00  la ziua Porților Deschise, care va avea loc pe esplanada Dunării în Brăila, la Moara Violatos și luni, 15 august 2016, începând cu ora 9.00 în același loc la Brăila, iar la Galați ora de începere va fi 18.00. Militarii Flotilei Fluviale au nevoie de recunoașterea și sprijinul țării, poate în egală măsură în care Țara are nevoie de ei„, se precizeaza in comunicatul-invitatie transmis de capitan Nicoleta Burlacu de la Compartimentul Informare si relatii Publice din Flotila Fluviala.

Foto (Armanda Filipine, revista de cultura si informative Braila Chirei) de la evenimentul din 7 august 2016, de la mall Braila, cand a cantat si Fanfara Militara condusa de col. Petrea Gogu.

Programul Zilei Porților Deschise – 14 august și al Zilei Marinei Române – 15 august 2016 oferit de Florila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”                    .

14 august 2016

8.45 – 9.00 Ceremonialul ridicării pavilionului şi a geacului; 9.00 – 12.00 Prezentarea navelor, armamentului şi tehnicii din dotare. Vizitarea navelor militare; 12.00 – 13.00 Jocuri marinăreşti (alergarea în sac, aruncarea bandulei, tras la parâmă„)  Prezentarea de filme cu activităţile desfăşurate de navele UM 02042 și UM 02080 (CP Dâmbovița)

15 august 2016

9.00 – 9.45 Întâmpinarea şi primirea la bordul C.P DÂMBOVIŢA a invitaţilor;  9.45 – 9.55 Întâmpinarea reprezentantului eşalonului superior şi a oficialităţilor locale; 9.5510.05 Ridicarea pavilionului, geacului şi a marelui pavoaz; 10.05 – 10.10 Trecerea în revistă a navelor şi felicitarea echipajelor; 10.10 – 10.15 Citirea mesajului comun al ministrului Apărării Naţionale şi al ministrului Transporturilor privind aniversarea Zilei Marinei Române; 10.15 – 10.30 Ceremonialul religios. Lansarea la apă a ancorei de flori; 10.30 – 11.00 Parada navelor militare. Exerciţii navale; 11.00 – 11.10 Parada navelor civile; 11.10 – 11.20 Concurs de canotci; 11.20 – 11.30 Sosirea zeului „Neptun”; discursul, botezul marinarilor, deschiderea concursurilor şi jocurilor marinăreşti; 11.30 – 11.50 Concursuri de bărci; 11.50 – 12.10 Jocuri marinăreşti pe apă: porcul la şcondru, vânătoarea de rate; 12.10 – 12.20 Închiderea jocurilor şi concursurilor marinăreşti; retragerea zeului „Neptun”.

Gradinita PP nr. 37 Braila, final de proiect Erasmus+

*Echipele de proiect din Bulgaria, Italia, Letonia, Polonia, România, Turcia au promovat prin proiectul „Experiments – the best learning science” metode interesante de predare a stiintei catre prescolari si elevii foarte mici folosind experimente

 

Gradinita 37 foto b   În perioada 1 septembrie 2014 – 31 august 2016, Grădinița cu Program Prelungit (PP) nr. 37 „Dumbrava minunată” din Brăila, director prof. Doina Jălăveanu, a fost parteneră la derularea proiectul european „Experiments – the best learning science” (Experimentele – cea mai buna metoda de invatare a stiintei), proiect din categoria parteneriate strategice între școli din programul Erasmus+, proiect cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Au fost 6 organizații școlare partenere, din Letonia, Italia, România, Bulgaria, Polonia, Turcia, fiecare identificand – si dezvoltand prin proiect – cele mai potrivite modalități de a preda preșcolarilor și școlarilor mici elemente de știință folosindu-se de experimente. În proiect, fiecare organizație parteneră a avut responsabilitatea de a desfășura cu preșcolarii activități de explicare a unor fenomene științifice făcând experimente practice și de a organiza seminarii de învățare pe anumite teme: Letonia (coordonatoarea proiectului) – experimente de chimie, Italia – experimente despre univers, România – experimente de fizică, Bulgaria – experimente în bucătărie, Polonia -Experimente cu culori, Turcia – experimente cu materiale naturale. vizita italiana 2 Gradinita 37

Potrivit calendarului de activități s-au desfășurat 3 întâlniri transnaționale de proiect in Dobele (Letonia), Cracovia (Polonia), Brăila (România) – cate ceva despre pregatirile vizitei la https://brailachirei.wordpress.com/2016/03/15/la-gradinita-pp-nr-37-braila-pregatirea-intalnirii-transnationale-de-proiect-erasmus/–  și patru seminarii de formare/învățare în Dobele (Letonia), Burgas (Bulgaria), Barcellona P.G. (Italia) – amanunte la https://brailachirei.wordpress.com/2015/12/15/vizita-italiana-in-experiments-the-best-learning-science-proiect-erasmus/, Balikeșir (Turcia). „La întâlniri au participat cadre didactice din grădinița care au observat modul în care se aplică curriculum pentru învățământul preșcolar în organizațiile preșcolare partenere, au făcut schimb de bune practici în domeniul educațional, au asistat la workshop-uri cu teme specifice proiectului. Pe durata celor 5 zile ale fiecărei întâlniri organizată de fiecare partener s-au desfășurat momente de observare a practicilor educaționale la nivel preșcolar, profesorii participând interactiv la diferite activități prin care au făcut schimb de exemple de bună practică din propria experiență profesională și din noile cunoștințe acumulate în urma derulării proiectului. Programul vizitelor a cuprins și momente de schimb intercultural și socializare între parteneri, prin organizarea Sărilor tradiționale în care fiecare participant prezenta momente artistice specifice propriei țării și prin vizitarea unor obiective și centre de interes cultural, istoric și religios” – din raportul final al echipei din Braila, echipă formată din profesor Ionela Fedmașu – coordonator proiect, director prof. Doina Jălăveanu și profesorii învăț. preșcolar  Liliana Rusu, Lenuța Stanciu,  Sterica Picoș, Oana Hanganu, Gina Enache, Cristina Gagu, Jenica Lungu, Felicia Stanciu, Carmen Stroe, Andreea Sîrbu.

vizita italiana 4 Gradinita 37      „Unele activitățile propuse în acest proiect s-au desfășurat cu partiparea preșcolarilor, părinților și sprijinul autorităților locale. Cadrele didactice au aplicat la propriile grupe noile cunoștințe acumulate organizând cu preșcolarii activități prin care folosindu-se experimentul ca metodă s-au putut demonstra și explica anumite fenomene științifice. Activități ca Ziua Porților Deschise, Ziua Părinților, Explorarea Hărții Experimentelor s-au putut desfășura cu sprijinul și participarea directă a părinților preșcolarilor. Reprezentanții autorităților locale din fiecare oraș în care a avut loc o activitate a proiectului au primit în vizită membrii echipelor de proiect răspunzând întrebărilor acestora despre modul în care municipalitatea se implică în sprijinirea  cadrelor didactice de a obține calitate în educație” – din raportul final al echipei din Braila.Gradinita 37 foto c

Mai multe informații despre proiect și exemple de bună practică se găsesc la https://drive.google.com/drive/folders/0B0RI4UzQH9iNenhJbU9VNmM0VFU si la http://experimentsforkids.org/ si la https://twinspace.etwinning.net/9553/home

Gradinita 37 foto a    „Succesul acestui proiect în Grădinița nr. 37 se regăsește în progresul realizat de preșcolari în a participa activ la explicarea unor fenomene științifice cu diferite teme folosindu-se de experiment cu ajutorul diferitelor materiale și instumente, profesorii au dobândit cunoștințe și abilități noi profesionale și personale, organizațiile participante și-au rezolvat  nevoia educațională de a pregăti profesorii pentru a transmite cunoștințe științifice preșcolarilor folosind experimente pe înțelesul lor” – din raportul final al echipei brailene.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și toate informaţiile reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect din Grădinița nr.37 Brăila, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu este responsabila pentru modul în care este alcătuit și folosit conţinutul acestor informaţii.

Notă. Grădinița PP nr. 37 a mai castigat, recent, proiectul – tot pe parteneriate strategice – Erasmus+ cu tema „Fearles child makes a cheesful child” cu parteneri unitati scolare din Bulgaria, Croatia, Franta, Letonia, Turcia. Proiectul se va desfasura pe parcursul a 24 de luni, din 1 septembrie 2016 pana in 1 octombrie 2018, obiectivele principale fiind de a gasi, fiecare partener in parte si apoi in comun, metode si tehnici atractive, interesante de a-i atrage pe copii catre gradinita si de a-i ajuta sa se adapteze mai rapid si mai usor la mediul educational.