MOL România, susținere financiară pentru tineri sportivi și artiști


*Sprijinul este de 354.000 de lei, prin 171 proiecte *Cinci sportivi participă la Jocurile olimpice de la Rio   

mol-promovare-a-talentelor-pot-ajuta        MOL România (http://molromania.ro/ro/despre-mol/responsabilitate-sociala/)  și Fundația pentru Comunitate  au anunțat rezultatele ediției a XI-a a Programului MOL de promovare a talentelor. Fondurile alocate, în valoare de 354.000 de lei, vor ajuta 360 de tineri talentați. Cinci sportivi susținuți inclusiv prin Programul MOL de promovare a talentelor participă la Jocurile Olimpice de Vară 2016 de la Rio de Janeiro.

         Sportivii prezenți la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, beneficiari ai Programului MOL de promovare a talentelor, sunt Radu Marius – natație, finanțat la 6 ediții ale programului, Robert Glință – natație, finanțat la 5 ediții, Andrea Miklós – atletism, finanțată la 3 ediții, Bernadette Szőcs – tenis de masă, finanțată la o ediție și Ana Dascăl – natație, declarată câștigătoare la ediția actuală. rio olimpic 2016 logo

“Simţim o bucurie specială în acest an olimpic. Motto-ul olimpic <Altius. Citius. Fortius> se traduce în muncă multă, asiduă, consecvenţă, formare de caractere umane, rezilienţă. Toate acestea nu vin niciodată de la sine. Talentul nu este de ajuns, trebuie să existe şi acea perseverenţă, acces la echipamente, condiţii de pregătire pentru a fi mai buni, mai puternici. Şi bucuria noastră vine din faptul că timp de 11 ani am putut să fim lângă tinerii talentaţi astfel încât unii dintre aceştia să poată reprezenta România la Jocurile Olimpice. Felicitările noastre speciale în acest an pentru cei 5 foşti sau actuali beneficiari ai Programului MOL de sprijinire a talentelor care sunt o parte a echipei României la Rio de Janeiro. De asemenea, felicitări antrenorilor lor pentru aceste performanţe. Pe lângă sprijinul continuu în aceşti 11 ani, în domeniul artelor şi sporturilor – ne mândrim cu acei tineri talentaţi care se numără printre cei mai buni atât în țară cât și peste hotare. Munca lor dar şi munca tinerilor aflaţi la început de drum, a acelora pe care încă poate nu-i cunoaştem, merită să fie susținută prin parteneriate stabile, prin programe de durată al căror rezultat să bucure o ţară întreagă”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.

Al doilea deceniu al Programului MOL de promovare a talentelor a debutat cu un număr record de 534 de proiecte înscrise, prin care s-a solicitat finanțarea a 1.859 de tineri sportivi și artiști cu suma totală de peste 3.300.000 de lei. Alocarea fondului de 354.000 lei s-a făcut în urma propunerilor juriilor de sport și artă, fiind declarate câștigătoare 171 de proiecte prin care obțin finanțare 360 de tineri talentați.

În domeniul artelor au fost selectate 50 de proiecte susținute cu 120.000 de lei, iar la categoria sport au fost alese 103 de proiecte care au obținut în total suma de 164.000 lei. La categoria de vârstă de peste 18 ani – unde sunt invitaţi să se înscrie beneficiarii ediţiilor precedente ale programului, care au împlinit vârsta majoratului – suma totală de 70.000 lei a fost împărţită între 18 proiecte.

„Mecanismul de înscriere în acest program este relativ simplu.  Numărul documentelor care trebuie completate este redus, iar colaboratorii noștri oferă informațiile necesare pe tot parcursul anului pentru cei interesați. Numărul mare de proiecte înscrise dovedește că este ușor accesibil și totodată cunoscut în toată țara”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate.

Printre tinerii artiști care beneficiază de finanțare la această ediție a programului se numără Mălina Ciobanu și Mircea Dumitrescu – vioară, Botond Szőcs – pian, Ada Ciontu – arte plastice, Zirbo Cornelius – violoncel și Corul de copii „Kodály Zoltán”. Din Din Brăila a obținut finanțare trupa Lyl Style de dans hip hop. Rezultatele integrale sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

                  ***

În Programul MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a 11-a, 164.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului. În cei 11 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de 2.871.000 lei, pentru 1.848 de tineri sportivi și artiști, din care unii au obţinut finanţare în cadrul mai multor ediţii. Aceste sponsorizări au fost acordate în cadrul celor 1.266 de proiecte câştigătoare, finanţate în aceşti ani.

Membrii juriului de artă: Márkos Albert – violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus – actriță al Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan – grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț – profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk – organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport: Violeta Beclea Székely – campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Laura Cârlescu Badea – campioană olimpică și mondială la scrimă, Ivan Patzaichin – multiplu campion olimpic, Simona Richter – antrenorul secund al lotului național feminin de judo, prima medaliată olimpică din România la judo, Doina Sava – antrenor al loturilor naţionale de nataţie.

***

MOL România este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 țări, din care 206 în România.

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s