*La Muzeul Brailei „Carol I’, in Galeria de arta „Gh. Naum’ * Expozitia ramane deschisa pana in luna septembrie 2016 *
Asa cum am anuntat (la https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/14/in-memoriam-expozitia-de-grafica-emilia-dumitrescu-la-muzeul-brailei-carol-i/), artista plastica Emilia Dumitrescu (31 iulie 1921 – 22 septembrie 2005) este readusa in atentia publicului, la Galeria de arta „Gheorghe Naum’ a Muzeului Brailei „Carol I’, cu o expozitie cuprinzand lucrari de grafica numita „Le Grand Tour. Călătoriile de studiu ale unui artist român: 1959–1961”.
Mai multe foto din expozitie la https://www.facebook.com/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1125112860914635 pe pagina din reteaua Facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei.
Alina-Ruxandra Mircea, cea care s-a ocupat de selectia lucrailor si organizarea expozitiei, muzeograf la Sectia Arta (sef sectie Maria Stoica) a Muzeului Brailei „Carol I’, ofera mai multe detalii despre regretata artista si despre opera sa.
„Le Grand Tour” însemna, începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi până către mijlocul secolului al XIX-lea, vizitarea, după un traseu bine stabilit, a marilor monumente ale Antichităţii şi Renaşterii. Un astfel de pelerinaj cultural reprezenta, pentru artişti şi pentru tinerii vest-europeni de condiţie bună, oportunitatea de a-şi desăvârşi educaţia în contact cu cele mai importante opere de artă şi de arhitectură ale trecutului. Restrâns iniţial la Peninsula Italică (s-a numit, de aceea, şi „Marele Tur al Italiei”), fenomenul s-a extins şi s-a metamorfozat treptat pentru a cuprinde, în preziua izbucnirii Primului Război Mondial, aproape întreg Vestul şi Centrul Europei, Bazinul Mediteranean şi chiar, pentru cei mai temerari dintre călători, Nordul Africii şi Orientul Apropiat.
Comoţia adusă de cele două conflagraţii mondiale şi, mai ales, diviziunile geo-politice care le-au urmat au limitat, după cum se ştie, mobilitatea artiştilor. Se cuvine amintit, însă, că artiştii au fost, în lagărul socialist, printre primii turişti ai perioadei postbelice. Vizitele peste hotare ale artiştilor – organizate fie sub forma „documentării”, fie sub cea a „schimbului de experienţă” – prefaţează extinderea şi relativa liberalizare a turismului în ţările socialiste după aşa-numitul „Dezgheţ” al Epocii Hruşciov.
Între 1959 şi 1961, încă tânăra pe atunci Emilia Dumitrescu a avut şansa rară de a călători în Europa şi de a vizita nu numai capitalele spaţiului rusofon sovietic (Kiev, Moscova şi Leningrad), ci şi câteva capitale ale circuitului cultural tradiţional, ca Viena, Roma şi Veneţia. Anii aceia au fost pentru ea, în condiţiile de atunci, un „Grand Tour” sui generis.
În patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I” se păstrează, de pe urma acestor călătorii, un corpus de 54 de lucrări de grafică (48 de schiţe lucrate la faţa locului şi 6 elaborări ulterioare, „de atelier”), dintre care 32 au fost selectate pentru a figura în expoziţia de faţă. Lucrările prezintă un însemnat interes documentar atât pentru că înregistrează chipurile trecute ale locurilor reprezentate, cât şi pentru informaţiile pe care le aduc despre „chipul” Emiliei Dumitrescu însăşi. Arhiva personală a artistei fiind astăzi pierdută, opera sa rămâne, până la o cercetare sistematică a arhivelor publice, principala sursă pentru reconstituirea parcursului său profesional.
Interesantă este varierea progresivă a mijloacelor de reprezentare şi, odată cu ele, a funcţiei retorice a imaginii. Se observă, după 1960, abandonarea interesului pentru motivul pitoresc şi exotic, care caracterizează peisajele lucrate în 1959 la Plovdiv, în favoarea vederilor topografice, apropiate de tradiţia vedutei. O notă aparte în rândul acestora din urmă o dau cele trei mari vederi urbane din Moscova şi Leningrad. Aici, perspectiva plonjantă, compoziţiile închise, amintind de ovalul unei camee, culorile foarte vii şi tendinţa de a circumscrie formele în contururi viguroase se asociază unei viziuni preponderent decorative asupra realităţii. Remarcabilă, pe de altă parte, la peisajele urbane romane, veneţiene şi vieneze – la cele din Occident, aşadar – este preocuparea de a nota numele diverselor firme comerciale (Fische-Kons, Il Tempo, Martini, Philips, Swiss Airlines etc.) care punctează frontul clădirilor. Prezenţa lor în imagine semnalează un al doilea strat de semnificaţie, economic şi social, suprapus celui propriu-zis istoric şi cultural şi reflectă o efervescenţă a consumului şi o diversitate „capitalistă” absente dincoace de Cortina de Fier.
Aceste trăsături permit observarea, în acelaşi scurt interval de timp (1960–1961), a unei diferenţe subtile, dar semnificative. Pe de o parte, imaginea oraşelor estice este puternic stilizată şi aproape atemporală. În „Aspect din Moscova”, simplificarea şi ordonarea ritmică a volumelor fac ca oraşul să arate de-a dreptul futurist. Excepţie relativă face schiţa reprezentând Biserica Sfântului Sânge din Sankt Petersburg/Leningrad – relativă, pentru că notaţia din colţul superior al paginii are rolul de a înregistra nu atât coordonatele spaţio-temporale concrete, cât faptul extraordinar de a fi executat desenul la lumina neverosimilă a unei nopţi albe. În schimb, vederile urbane vestice păstrează, chiar şi în lucrările finite (a se vedea gravura „Annadamo”), mărci indexicale ale realităţii: nume şi elemente de identificare ce situează cu precizie, ca pe un suvenir preţios, imaginea în timp şi spaţiu.