*Eleva de la Colegiul National „Gh. Munteanu-Murgoci’ din Brăila nu este la prima performanta de acest nivel * Prof. dr. Ana Coman, dascalul tinerei modeste si cuminti care nu se preocupa decat de studiu la varsta adolescentei, este incantata de experienta apropierii de acest minunat tanar care ar putea fi un model pentru toti colegii de generatie si nu numai
Dragii mei cititori, trebuie sa recunosc – si voi, la fel – ca uneori e si Facebook-ul bun la ceva (nu doar la tocat… felii de timp), spre exemplu atunci cand te instiinteaza ca un anume eveniment – cultural, artistic, se intelege (nota autorului: Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) – se va petrece si/ sau ca o cunostinta este implicata in concerte, spectacole ori concursuri. Un caz din ultima categorie mi-a produs zilele acestea mare bucurie, din mai multe motive. Intai, pentru ca ma obliga – moralmente – sa dau de stire ca sa afle tot poporul iubitor de bine, apoi pentru ca personajele in cauza sunt binecunoscute si le apreciez, sincer, felul de a fi si performantele, si nu in ultimul rand pentru ca sunt de la liceul meu, unde am studiat.

Se cuvine deci sa o felicit si in mod public pe tanăra Ana Maria Ţăranu care a obtinut premiul special la recenta Olimpiada Internationala de Lectura de la Constanta – festivitatea de premiere (foto dreapta) a avut loc in data de 4 septembrie 2016 (n.aut. Am sperat ca va scrie laureata cateva cuvinte despre acest nou premiu, dar modesta cum e, a refuzat! Nu vrea sa se laude, i se pare ceva normal…). Ana Maria este elevă la Colegiul National „Gheorghe Munteanu-Murgoci’ din municipiul Braila si face parte din categoria de tineri pentru care studiul este aproape singura modalitate de petrecere a timpului de elev (am mai scris despre rezultatele ei la https://brailachirei.wordpress.com/2015/04/11/eleva-ana-maria-taranu-merge-la-faza/, la https://brailachirei.wordpress.com/2016/05/03/ana-maria-taranu-si-ionela-despa-eleve-de-la-braila-cu-laurii-olimpiadei-de-limba-romana/ sau la https://brailachirei.wordpress.com/2015/09/08/ana-maria-taranu-de-la-colegiul-murgoci-braila-premiul-special-la-olimpiada-internationala-de-lectura/). Efortul i-a fost rasplatit e drept, si cu alte ocazii, ceea ce e foarte bine si, sper, sa fie un exmeplu de urmat si de alti colegi. Nu de alta, dar invatatul – spun mereu, la toti cei care au urechi de auzit! – nu face rau, oricat de mult ar fi timpul alocat acestui gen de activitate. In plus, este o actiune care are dublu efect pozitiv (daca esti Om in sensul profund al termenilor): pentru tine, pentru celalalti dupa ce aplici ceea ce ai invatat!
Foto: Ana Maria Ţăranu (stanga) cu Ana Coman, imediat dupa olimpiada si premiere
Prof. dr. Ana Coman, cadrul didactic ce controleaza (in limitele corecte ale unei relatii maestru-discipol) performantele tinerei Ana Maria Ţaranu este incantata de experienta traita de eleva sa, de acest nou premiu ce confirma si ofera, daca mai era nevoie, inca un impuls de continuu in acelasi sens al muncii de automodelare intru cunoastere si instructie serioasa, solida, deopotriva frumoasa: ce poate mai interesant sa afli mai multe despre Limba si literatura româna, matca fiintei noastre? „Timpul petrecut cu Ana -Maria Țăranu, eleva mea din clasa a XI-a B, Colegiul National <Murgoci>, este unul al discutiilor despre tot ce inseamnă existenta umană, reală sau imaginară. Identific in opiniile Anei Maria, in lucrarile ei o incordare si o mare grijă pentru adevăr, pentru regăsirea frumusetii originare a cuvântului. Uneori și tăcerea însoțește desele noastre intâlniri, semnul unei perfecte comunicări. Suprema împlinire pentru un profesor! O felicit si ii urez succes! M-am bucurat că am auzit si anul acesta la Constanța, la Olimpiada Internațională de Lectură, numele Anei (Ana -Maria Țăranu este la la treia participare, de fiecare dată obținând premii), al școlii performante pe care o reprezintă, Colegiul National <Gh. M. Murgoci>, al județului Brăila” – prof. dr. Ana Coman.
(Nota autorului, de final… sau nu) Sa ofer sincerele mele felicitari Anei Maria Ţăranu si Anei Coman e prea putin, dar cred ca e ceva… daca va invit si pe voi, dragi cititori si prieteni, sa transmitem un gand bun si sa ne consolam imaginandu-ne ca bucuria e si a noastra si ca, cine stie, vom trai clipe aidoma daca eforturile noastre similare se vor indrepta in aceleasi directii.