… pentru ca e toamna, sa fie POEZIE; azi, una semnata Dana Banu


*Poate si pentru ca este cu un… Armand (deh! tizul meu… ha!) *Public aici poemul si pentru ca mai exista un tiz, inca mic, dar pentru care in curand povestile si poemele vor deveni, sigur, atractii

Poem de Dana Banu (foto; site la https://danabanuelian.wordpress.com/; pagina Facebook la https://www.facebook.com/dana.banu1)

Povestea funigelului Armand și a poștalionului său plin cu vise de toamnă

se spune că trăia odată unii ar spune chiar niciodată  dana-banu-lecturand-poeme-din-carte-proprie
într-un burg imaginar-arămiu cu metereze din castane coapte
și gutui aromate
un funigel imberb cu falnic surtuc croit din frunze de viță de vie
stăpân al samovarelor grele ce stau în gară
așteptând orient-express-ul către iarnă
domn al gondolelor venețiene ce-și poartă-n taină mirosurile aspre prin vise de alcoov
funigelul Armand avea un aer demn de principe european
și un joben din timbre dezlipite de pe scrisori
ce-n veci n-au fost trimise dar scrise-au fost
iar asta el chiar consemnase cu sârg în calendarul său imperial
trecea prin lume doar la ceasul când soarele
obosit de vara lui prea lungă se trezea
sau când amurgul neavând ce face
cădea peste mestecenii-mbrăcați în alb lăptos de nori pe cer curat
avea un poștalion și mai avea ascunse în poștalionul său
toate visele noastre de toamnă
auriu aromate trăite scurt și-apoi uitate
visele noastre purtate prin lume de atâția alți povestitori
care-au trăit cândva
nu se mai știe când și cum
e toamnă prin lume va pleca se va întoarce
dar funigelul Armand cu siguranță va avea el grijă de visele noastre
de scrisorile scrise și netrimise
de toate
când de parcă noi nu am fi trăit niciodată alții visele noastre
le vor visa
crezând că nu au mai fost visate vreodată
e toamnă prin lume dar funigelul Armand va veni va pleca
apoi iar și iar cu siguranță se va întoarce

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s