Astra Film Festival (AFF) 2016, la Sibiu


*In perioada 17 – 23 octombrie 2016 *Se deschide cu proiectia „Sieranevada’ a lui Cristi Puiu – propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin

afis-aff-2016     Astra Film Festival (AFF – site la http://www.astrafilm.ro/) 2016 are loc la Sibiu, între 17 și 23 octombrie. Selecția (din vreo 2000 de filme) ediției cu numărul 23 se remarcă prin diversitatea formatelor și a subiectelor abordate; Programul include nu doar filme de autor, premiate și apreciate în întreaga lume, ci și formate noi experimentate azi în producția de film care prezintă o situație a cinematografiei contemporane. Patru secțiuni competiționale: OutStanDox, Romania, Central & Eastern Europe și Student.

Peste 100 de filme din programul oficial AFF 2016 sunt grupate în 18 secțiuni tematice: OutStanDox, Personal/familial/social, Dis-locuire, Doc-Vlog, Trecut recondiționat, Cetățeni ai lumii online, Armânii, Islamul radical la el acasă, Destine în comunism, Povestiri din Urbania, Lumi circumscrise, Întâlniri, Realitate sub acoperire, Mari maeștri/opere recente, Proiecții speciale, Portret Frederick Wiseman, The Future is Now și Astra Film Junior – program de educaţie prin film pentru publicul tânăr şi foarte tânăr, care a luat forma unui festival independent. aff-sala

Astra Film prefigurează palmaresul Oscar 2017 prin nu mai puțin de 3 nume: Cristi Puiu cu „Sieranevada” – propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin, Gianfranco Rosi cu documentarul „Fuocoammare” – premiat cu Ursul de Aur la Berlinale 2016 și propunerea Italiei la Oscar pentru cel mai bun film străin și Frederick Wiseman – va primi Oscarul pentru întreaga sa carieră de peste cinci decenii.

Juriul AFF 2016 are 12 profesioniști din industria cinemaului european vor evalua filmele: Alexander Weiss – director artistic al festivalului Filmer A Tout Prix in Brussels, Barbara Orlicz Szczypula –  director de programare al Krakow Film Festival, Claire Aguilar – director de programare la Sheffield Doc/Fest, cineastul român Cristi Puiu, criticul de film Ileana Bîrsan, Julia Teichmann – critic de film din Germania, Martichka Bozhilova – producător la AGITPROP și director al Balkan Documentary Center, Michael Stewart – director Open City Doc Fest din Londra, Nick Bradshaw – redactor online la prestigioasa publicație Sight & Sound editată de British Film Institute, Sara Garcia – director artistic al festivalului Play-Doc din Spania, Veton Nurkollari – director artistic al DokuFest din Kosovo și membru al Parlamentului Cultural European și al Academiei Europene de Film, Vlad Petri – autor de filme documentare și fotograf.

„Sieranevada”, trailer

 

AFF din Sibiu este organizat de Astra Film – Centrul de Film Documentar şi Educaţie Vizuală – Departament al Centrului National Muzeal ASTRA din Sibiu şi de Fundaţia Astra Film. Director şi fondator este Dumitru Budrala – cineast şi doctor în antropologie vizuală.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s