Expoziția „TransMutații” de Dragoș Buhagiar, la Muzeul Național de Artă al României


*Vernisaj in 22 octombrie 2016, de la ora 12.oo

dragos-buhagiar

Dragos Buhagiar

Scenograful (nascut la Braila) Dragoș Buhagiar are la Muzeul Național de Artă al României (MNAR) o interesanta expozitie/ instalatie sub genericul „TransMutații”. vernisajul este programat in data de 22 octombrie, ora 12.00 la Auditorium (intrarea din strada Știrbei Vodă 1-3). transmutatii_afis

Instalația este o producţie a Festivalului Naţional de Teatru (21– 30 octombrie).Expozitia ramane deschisa pana pe 30 octombrie.

Pentru mine pământul românesc înseamnă părinţii mei. Familia mea, cea pe care o am în momentul acesta. Sigur că se pierd lucruri importante precum tradiţiile, pentru că lumea se concentrează pe alte lucruri, de la grija zilei de mâine până la cum să faci repede bani, că asta e preocuparea principală în România. În ceea ce mă priveşte, bunicul Buhagiar era de origini malteze. Bunica Buhagiar era grecoaică. Străbunicii mei au sosit din Malta la sfârşit de secol al XIX-lea, la Galaţi, unde au stat o vreme, apoi la Sulina, pentru ca, într-un final, să se stabilească la Brăila. Au locuit într-o casă foarte frumoasă, cu etaj, pe malul Dunării, pe care au dărâmat-o comuniştii. Ceilalţi bunici locuiau în cartierul Chercea. Un fel de mahala, un cartier ridicat de doi foşti moşieri din Brăila, pe pământurile lor. Erau oameni cu venituri mai mici, cu casa pe pământ. Copilăria mea a pendulat mereu între aceste extreme. Pe de-o parte, lumea strictă, catolică, ordonată, de la bunicii Buhagiar. Pe de alta, lumea ortodoxă, colorată şi fascinantă a bunicilor din Chercea. Dacă la primii bunici trebuia să merg duminica la biserică, să dorm la prânz şi să mănânc tot din farfurie, pe cât se poate fără să fac zgomot, la Chercea eram liber, puteam să zburd în picioarele goale şi să fac baie în canalele de pe marginea drumului. Dormeam noaptea cu uşa deschisă, doar cu o draperie de tifon, pe care o umfla vântul. Când ieşeam dimineaţa în curte să-mi beau laptele, mă întâmpina o pajişte de lăcrămioare. Seara, când venea bunicul de la pescuit, îl aşteptam cu tabla gata încinsă să punem peştele. Şi acolo existau nişte reguli, nu vorbeam la masă. Nu erau sofisticaţi, dar exista şi acolo o rânduială. Şi stăteau bine cu iubirea, ceea ce e cu mult mai important. La ei, mă simţeam protejat şi iubit”, spune într-un interviu Dragoş Buhagiar (citat preluat si de cotidianul „Jurnalul”).

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s