Jandarmii brăileni, amplu exerciţiu public de antrenament


*Exerciţiile s-au desfăşurat la sediul AJFP Brăila, la Serviciul Fiscal Orăşenesc Făurei, Ianca şi Însurăţei

 

20170128_090144   În dimineaţa de 28 ianuarie 2017, echipe ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila s-a desfăşurat un amplu exerciţiu de antrenament al efectivelor, cu scopul de a gestiona potenţiale situaţii de risc. Exerciţiile au avut loc la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Brăila, dar şi la Serviciul Fiscal Orăşenesc Făurei, Ianca şi Însurăţei. Foto: IJJvlcsnap-2017-01-28-13h49m38s127

De la Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al IJJ, avem scenariul exerciţiului: „Doi bărbaţi, nemulţumiţi de plata unei taxe, solicită primirea în audienţă, însă, pe un hol al instituţiei, o agresează pe angajata care-i conducea în camera special amenajată în acest sens. Se acţionează butonul de panică, iar grupa de intervenţie intervine şi imobilizează persoanele în cauză, care sunt conduse la sediul inspectoratului, în vederea luării măsurilor legale. Jandarmii brăileni au trecut cu brio de provocarea unei acţiuni de intervenţie şi imobilizare a unor indivizi, care, prin acţiunea lor, pot pune în pericol siguranţa unor persoane sau pot degenera şi periclita siguranţa obiectivului păzit„.

Acest exerciţiu este o dovadă în plus care confirmă colaborarea, fără disfuncţionalităţi, care a existat de-a lungul timpului, între cele două instituţii.

Mihaela Ciorăşteanu

Mihaela Ciorăşteanu

Mulţumesc jandarmilor brăileni pentru că s-au aplecat asupra elementelor de risc care pot să apară în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Brăila, unde, după cum bine ştiţi, se manipulează valori foarte mari”, a declarat, la sfârşitul exerciţiului, Mihaela Ciorăşteanu (foto arhiva revistei Braila Chirei) – şeful AJFP Brăila.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s