Ziua mondială a apei – 22 martie


*În 2017, tema de interes este „Apa şi apa uzată”, punându-se accent pe faptul că deocamdată doar 20 la sută din apa folosită de oameni – la nivelul globului – este reutilizată, reciclată… restul întorcându-se înapoi, în natură, cu toate noxele şi elementele poluante ce conduc la degradarea mediului înconjurător şi a vieţii 

 

Sunset on the beach

„Apa și apa uzată” este tema ediţiei 2017 a Zilei Mondiale a Apei (http://www.worldwaterday.org/) care se marchează în 22 martie, dată aleasă la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurator de la Rio de Janeiro din 1992. Sărbatoarea este de o reală importanţă, mai ales, pentru că apa este una din resursele indispensabile pentru viaţa omenirii. De asemenea, această festivitate mondială este un bun prilej de a reaminti cât de periculoasă este absenţa sau poluarea apei. Sloganului ediţiei 2017 este „Why waste water?” / „De ce irosim apa?” amintindu-ne faptul că suprafaţa Terrei este acoperită majoritar de apă, dar ea este sărată şi încă nu am descoperit metode eficace, ieftine de utilizare în alimentaţie a acestei surse.

 

Se presupune că oamenii ştiu şi conştientizează importanţa apei, lichidul vieţii, dar se pare că nu e deloc aşa. Nu numai că sunt în continuare foarte mulţi oameni care suferă de lipsa apei, dar sunt şi multe locuri pe glob unde apa este poluată şi continuă să fie folosită din neglijenţă ori neştiinţă. O sursă de contaminare este poluarea cu nitraţi şi nitriţi (solul se contaminează şi de la materiile fecale), inclusiv acolo unde nu există canalizare – România are şi ea această problemă în mediul rural şi nu numai (din nefericire!). 

Se impune astfel, şi aceste aspecte trebuie coordonate de la nivelul administraţiilor, gestionarea corectă a apelor uzate, reducerea volumului de ape uzate nenepurate și intensificarea procesului de reciclare, reutilizare sigură a apei. Aceasta şi pentru că sănătatea umană este în pericol, expunerea la ape uzate conducând la  îmbolnăviri de holeră, dizenterie, febră tifoidă și poliomielită.

    La nivel mondial, apele uzate – din locuințe, orașe, industrie și agricultură – se întorc în natură în majoritate, cam 80 la sută, fără a fi epurate ori reutilizate, fiind deci sursă de poluare. Dacă apele uzate ar fi tratate, curăţate, ele ar putea fi folosite la irigarea terenurilor cultivate fie la nivel individual, fie industrial – apă de răcire spere exemplu – ori în oraşe – la udarea grădinilor, a spaţiilor verzi. 

O altă problemă care ar trebui să ne preocupe de Ziua Mondială a Apei, şi nu numai, este risipa apei: robinete deschise prea mult ori uitate deschise, robinete defecte şi lăsate să picură, ţevi sparte, exagerarea în udarea unor spaţii, piscine de lux şi jocuri cu apă etc. în dauna multiplelor situaţii în care sunt oameni şi animale care mor de sete şi pentra care nici guvernele ţărilor lor, nici alte organisme nu prea fac mare lucru.

Despre aceste subiecte familia, şcolile şi ONG-urile ar putea să facă mai mult, oferind copiilor şi tinerilor elemente concrete care să-i ajute să înţeleagă necesitatea protejării calităţii vieţii prin păstrarea curată a apei şi nerisipirea ei.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s