Ziua Mondială a Teatrului 2017, serbată la Brăila cu Florin Piersic Jr. în spectacol


*Luni, 27 martie 2017, de la ora 19.00 *Spectacolul este un maraton cu 13 personaje interpretate de talentatul actor 

     Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie – este serbată la Teatrul „Maria Filotti” din Braila printr-o întâlnire cu Florin Piersic Jr și al său one man show, „Freak Show” luni, 27 martie 2017, de la ora 19.00 la Sala Mare. Realizat după un material scris de Florin Piersic Jr, în propria sa regie și interpretare, „Freak Show” este un one-man-show unic în România, „un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore; cei prezenți vor avea ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă; miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător de film sau profesor – acestea sunt doar câteva dintre cele 13 personaje pe care Florin Piersic Jr le aduce în lumina reflectoarelor„.
În 2014, „Freak Show” a participat ca spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Teatru Nou de la Arad – Teatrul Clasic, Gala Star de la Bacău, Gala FESTCO din București – Premiul Special al Juriului, secțiunea Off, Festivalul Ideo ideis din Alexandria, Zilele Humorului de la Gura Humorului, Festivalul Butterfly Effect de la Galați. „Freak Show” a fost prezentat cu succes publicului român din Germania  la Koln, Canada in Toronto, Calgary, Ottawa, Moreal, Belgia la Bruxelles – Centrul Cultural Bozar, Franța  la Toulouse – Theatre de la Comedie, Marea Britanie la Londra – Leicester Square Theatre și a primit aplauze îndelungi din partea spectatorilor care au umplut sala Operei Naționale din Timișoara și a Operei Naționale din Cluj Napoca.

** * Ziua Mondială a Teatrului se serbează de 55 ani încoace, mai precis din 1961, cand la Viena Institutul Internațional de Teatru a avut o astfel de initiativă. Ziua mondială a teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual organizat de Centrele naționale ale Institutului Internațional de Teatru. Si tot an de an, o personalitate din lumea Thaliei sau din medii artistice conexe este invitată să scrie mesajul Zilei Mondiale a Teatrului; de această dată, el apartine actritei Isabelle Huppert (traducere Alice Georgescu):

Isabelle Huppert

O zi, adică 24 de ore, care încep în zona teatrului Nō şi Bunraku, trec prin opera în stil Beijing şi prin Kathakali, fac popas între Grecia şi Scandinavia, între Eschil şi Ibsen, între Sofocle şi Strindberg, apoi între Anglia şi Italia, între Sarah Kane şi Pirandello, dar şi în Franţa, unde ne aflăm şi unde Parisul este, totuşi, oraşul din lume care primeşte cele mai multe trupe străine. În continuare, cele 24 de ore ale noastre ne poartă din Franţa în Rusia, de la Racine şi Molière la Cehov, apoi traversează Atlanticul pentru a se opri într-un campus studenţesc californian, unde nişte tineri reinventează, poate, teatrul. Căci teatrul renaşte mereu din propria-i cenuşă. Nu e decât convenţie care trebuie abolită fără răgaz. Aşa rămâne el viu. Teatrul are o viaţă bogată, care sfidează spaţiul şi timpul, piesele cele mai contemporane sunt hrănite de veacurile trecute, repertoriile cele mai clasice devin moderne de fiecare dată când sunt puse din nou în scenă. O Zi Mondială a Teatrului nu este, desigur, o zi în sensul banal al vieţilor noastre cotidiene. Ea face să reînvie un imens spaţiu-timp şi, pentru a evoca spaţiul-timp, aş vrea să fac apel la un dramaturg francez pe cât de genial, pe atât de discret – Jean Tardieu. Îl citez: „Pentru spaţiu, se întreabă care e drumul cel mai lung între un punct şi altul. Pentru timp, se sugerează să măsurăm în zecimi de secundă timpul necesar pentru a pronunţa cuvântul «veşnicie». Pentru spaţiul-timp, se spune: «Fixaţi-vă în minte, înainte de a adormi, două puncte oarecare din spaţiu şi calculaţi timpul necesar, în vis, pentru a ajunge de la unul la celălalt»”. Ceea ce reţin eu de-aici este expresia „în vis”. S-ar zice că Jean Tardieu s-a întâlnit cu Bob Wilson. De asemenea, putem rezuma ziua noastră mondială a teatrului amintindu-ne de Samuel Beckett care, în stilul său expeditiv, o face pe Winnie să spună: „Oh, ce zi frumoasă va fi fost asta!” Reflectând la acest mesaj ce mi s-a făcut onoarea a-mi fi cerut, mi-am amintit de toate aceste vise din toate aceste scene. Aşa că nu vin singură în această sală a UNESCO; mă însoţesc toate personajele pe care le-am interpretat pe scenă, roluri pe care crezi că le-ai părăsit atunci când seria de spectacole s-a încheiat, dar care duc înăuntrul tău o viaţă subterană, gata să ajute sau să distrugă rolurile ce vor veni după ele: Fedra, Araminta, Orlando, Hedda Gabler, Medeea, Marchiza de Merteuil, Blanche Dubois… Şi mă însoţesc, de asemenea, toate personajele pe care le-am îndrăgit şi le-am aplaudat ca spectatoare. Şi, astfel, eu aparţin lumii întregi. Sunt grecoaică, africană, siriancă, veneţiană, rusoaică, braziliancă, iraniancă, romană, japoneză, marsilieză, newyorkeză, filipineză, argentiniancă, norvegiancă, coreeancă, nemţoaică, austriacă, englezoaică, într-adevăr lumea întreagă. Adevărata globalizare asta este. În 1964, cu ocazia acestei Zile a teatrului, Laurence Olivier anunţa că, după mai mult de un secol de luptă, în Anglia tocmai se crease, în sfârşit, un teatru naţional pe care el îl dorise, de îndată, un teatru internaţional, cel puţin prin repertoriu. Ştia bine că Shakespeare aparţinea, în lume, întregii lumi. Mi-a făcut multă plăcere să aflu că redactarea primului mesaj al acestor Zile Mondiale ale Teatrului, în 1962, i-a fost încredinţată lui Jean Cocteau, desemnat ca atare pentru că este, nu-i aşa, autorul unui „ocol al lumii în 80 de zile”. Eu am făcut ocolul lumii într-un mod diferit – în 80 de spectacole sau 80 de filme. Spun „filme” pentru că nu fac nicio deosebire între a juca în teatru şi a juca în film, lucru care surprinde întotdeauna când îl spun, dar e adevărat, aşa este. Nicio deosebire. Vorbind aici, nu sunt eu însămi, nu sunt o actriţă, sunt doar una dintre atât de numeroasele persoane prin care teatrul continuă să existe. Este oarecum datoria noastră. Şi necesitatea noastră. Cum ai spune: nu noi facem teatrul să existe, mai degrabă noi existăm datorită lui. Teatrul e foarte puternic, el rezistă, supravieţuieşte tuturor obstacolelor, războaielor, cenzurilor, lipsei de bani. E destul să zici „decorul e o scenă goală dintr-o epocă nedeterminată” şi să laşi să intre un actor. Sau o actriţă. Ce va face el? Ce va face ea? Vor spune ceva? Publicul aşteaptă, vrea să afle, publicul fără de care nu există teatru, să nu uităm asta niciodată. O persoană într-o sală este un public. Nu prea multe scaune goale, totuşi! Doar la Ionesco… La final, Bătrâna spune: „Da, da, să murim în plină glorie… să murim pentru a intra în legendă… O s-avem, cel puţin, o stradă cu numele nostru…” Ziua Mondială a Teatrului există de 55 de ani. În 55 de ani eu sunt a opta femeie căreia i s-a cerut să pronunţe un mesaj, în fine, nu ştiu dacă e potrivit cuvântul „mesaj”. Predecesorii mei (masculinul se impune!) vorbesc despre teatrul imaginaţiei, al libertăţii, al originilor, au evocat multiculturalitatea, frumuseţea, întrebările fără răspuns… În 2013 – nu sunt, aşadar, decât patru ani de-atunci –, Dario Fo spune: „Singura soluţie a crizei constă în speranţa că se va declanşa o mare vânătoare de vrăjitoare împotriva noastră, mai ales împotriva tinerilor care vor să înveţe arta teatrului: astfel va lua naştere o nouă diaspora de comedianţi care, fără îndoială, va scoate din această constrângere nişte beneficii de neimaginat, printr-o reprezentare de tip nou”. Beneficii de neimaginat – iată o formulă frumoasă, demnă de a figura într-un program politic, nu?… Pentru că mă aflu la Paris, cu puţin înaintea unor alegeri prezidenţiale, le sugerez celor care par să aibă chef să ne guverneze să fie atenţi la beneficiile de neimaginat aduse de teatru. Dar fără vânători de vrăjitoare! Pentru mine, teatrul este celălalt, este dialogul, este absenţa urii. Prietenia între popoare – nu prea ştiu ce vrea să însemne asta, dar cred în comunitate, în prietenia între actori şi spectatori, în unirea tuturor celor pe care-i reuneşte teatrul, cei care îl scriu, cei care îl traduc, cei care îl luminează, îl îmbracă, îl decorează, cei care îl interpretează, cei care îl fac, cei care merg la el. Teatrul ne apără, ne adăposteşte… Chiar cred că ne iubeşte… atât cât îl iubim… Mi-aduc aminte de un bătrân regizor tehnic de modă veche, care, înainte de ridicarea cortinei, în culise, spunea în fiecare seară, cu voce fermă: „Faceţi loc teatrului!” Acesta va fi cuvântul de încheiere. Mulţumesc”.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s