Ziua Europei – 9 mai, sărbătorită prin concursuri de elevi la Brăila


*În sala mare a Prefecturii au fost premiaţi câştigătorii Concursului judeţean „Brăila, oraş de legendă în Europa unită” şi Concursului de karting, ambele organizate de Palatul Copiilor Brăila cu sprijin de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Prefectura Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Centrul Europe Direct Brăila şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România

(De la stânga) Iulian Francisk Chiriac, Armanda Filipine, Ionel Epureanu, Răzvan Popescu

Marți, 9 Mai 2017, s-a serbat şi la Brăila Ziua Europei (ideea înfiinţării unei Europe unite a venit, acum 60 de ani, la o reuniune a preşedinţilor de state europene la Roma, cel care a subliniat acest deziderat fiind Robert Schuman – ministrul francez de externe atunci, de aceea 9 mai mai este cunoscută şi ca Ziua Shumann). Au fost premiate Concursul judeţean „Brăila, oraş de legendă în Europa unită” organizat de Palatul Copiilor Brăila, director Ghiţă Nedelcu – Cercul de Ziaristică, prof. Armanda Filipine – şi Concursul de karting organizat de Palatul Copiilor – Cercul de karting condus de prof. George Prisecaru. Cele două competiţii sunt sprijinite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila – inspctor şcolar general prof. dr. Cătălin Canciu, Prefectura Brăila – prefect Mădălina Cochino, Consiliul Judeţean (CJ) Brăila, Centrul Europe Direct Brăila (a oferit premii constând în materiale informative despre Uniunea Europeană şi diplomele) – coordonator Răzvan Popescu şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România (a oferit premii cosntând în cărţi şi materiale promoţionale UE) – coordanator Angela Cristea, coordonator centre Europe Direct – Ioana Marchiş.  

         La Concursul de karting, organizat duminică, 7 mai 2017, la baza sportivă „Perscăruşul” din parcul Monument au participat 23 de elevi care frecventează cercul de profil de la Palatul Copiilor Brăila. Toţi copiii au primit diplome şi premii – cărţi şi materiale informative despre UE.
          La Concursul “Brăila, oraș de legendă în Europa unită”, desfăşurat în perioada 1 – 9 mai 2017, au trimis lucrări la cele două secşiuni – Compuneri şi Desen – peste 150 de elevi de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” (unde funcţionează o puternică echipă a micilor jurnalişti din Palatul Copiilor) – director prof. Dorina Boiangiu, de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” (şi aici Cercul de Ziaristică are o echipă înghegată şi activă) – director prof. coregraf Nicoleta Brânzia, de la Cercul de Pictură – coordonator prof. Maricica Cârstiuc – din Palatul Copiilor, de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”. Cu unele dintre lucrările premiate la secţiunea „Desen” a fost amenajată o expoziţie. 
         „Echipa” participanţilor de la Şcoala „Mihai Viteazul” (notă. A plouat. Dar ei au venit în număr mare la festivitatea de premiere – urmată de Târgul caritabil „Bunici şi nepoţi” organizat de Primăria Brăila, CJ Brăila, Prefectura Brăila) a formulat un articol despre manifestare – exact ceea ce puteţi lectura mai jos. Fotografii de la festivitatea de premiere.
9 Mai 2017 – o altfel de zi și, totuși… aceeași din fiecare an!

        Marţi, 9 mai 2017, în jurul orei 12.00, impetuoasa sală de ședințe a Prefecturii Brăila (Consiliului Județean) a fost amfitrioana decernării premiilor participanților la Concursul “Brăila, oraș de legendă în Europa unită”, organizat de prof. Armanda Filipine de la Cercul de Ziaristică din Palatul Copiilor Brăila. Dincolo de emoția momentului care a căpătat diverse conotații, mai mulți prieteni și-au unit mâinile și talentul literar/artistic pentru a celebra valoarea din noi, frumusețea ce ne înconjoară și spațiul metaforic în care ne regăsim, deoarece suntem parte integrantă dintr-un întreg. 

         

         Un om a reușit în două-trei zile să mobilizeze mai multe școli, iar eforturile celor mici au fost răsplătite prin aplauze și premii în cărți/materiale informative despre Uniunea Europeană ce au fost oferite de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Centrul Europe Direct Brăila care, cu sprijinul lui Răzvan Popescu – coordonator (şi consilier municipal) – a oferit şi diplome tuturor copiilor participanţi.

         De la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Brăila s-au remarcat elevii claselor I B, V A, V B și V C, ei fiind însoțiți  la festiviatea de premiere de doi dintre profesorii coordonatori, Coteț Daniela și Stroe Daniela, cărora li s-a alăturat cu aceeași susținere și directorul acestei unități de învățământ, profesor Boiangiu Dorina.       

           Întreaga atmosferă a fost una de sărbătoare, iar cuvintele alese pe care le-au primit cu atâta căldură toți participanții din partea domnului Chiriac Francisk Iulian – președinte al Consiliului Județean Brăila, a domnului Ionel Epureanu – vicepreşedinte la CJ Brăila, a domnului Răzvan Popescu de la Europe Direct Brăila, au întregit portretul unei zile pentru care ne-am născut cândva. 
         Mulţumim din suflet doamnei profesor Armanda Filipine pentru această şansă de a fi împreună şi de a aniversa istoria pe care o trăim, dar pe care nu o ştim cu sufletul!
Anunțuri

1 comentariu

  1. […] cu Cercul de Ziaristică, din marea familie brăileană care a serbat Ziua Europei anul acesta (https://brailachirei.wordpress.com/2017/05/10/ziua-europei-9-mai-sarbatorita-prin-concursuri-de-elev…). Felicitări şi pentru minunatul loc prim de la […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s