Ariadnae, expoziție de artă textilă la Sighişoara

*Este un proiect de grup al Filialei UAP din Tg. Mureş, a XXI-a ediţie; în perioada 3 – 17 iunie 2017

    Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor Sighişoara a Asociaţiei Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex Sighişoara găzduieşte din 3 iunie expoziţia de artă textilă cu titlul „ARIADNAE”, organizată de Filiala Tărgu Mureş a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România. Expun lucrări de artă decorativă şi instalaţii textile ale artistelor Bandi Kati, Erna Judit Berger Moise, Cigher Fernea Bianca, Csiky Szabó Ágnes, Fábián Gabriella, Maria Gliga, Hunyadi Mária, Gora Kovács Gabriella, Kolumbán Kántor Zita, Kozma Rozália, Angela Meglei, Mirela Mészáros, Molnár Krisztina, Nagy Dalma, Nagy Zsuzsa, Puskai Sarolta, Sajgó Ilona, Szakács Ágnes. 

Curatorul proiectului expoziţional „ARIADNAE” este artista Nagy Dalma, Salonul anual de artă textilă de la Tg. Mureş fiind la a XXI-a ediţie. Este prima prezenţă în acest format la Sighişoara a artiştilor din Tg. Mureş. 
O „expoziţie de text şi textil” – este jocul de cuvinte prin care şi-a rostit încântarea scriitoarea Mariana Gorczyca (foto dreapta) membră a Consiliul Director al PEN Centre România, referindu-se la conceptul inițiat de artista Nagy Dalma. La Sighişoara, la „Ariadnae” vizitatorul e supus unei călătorii magice şi iniţiatice. Obiectele textile plane sau tridimensionale cu alegorii, însemne, semne heraldice ori sintetice, vii în culoare, altele transparente sau opace provoacă activarea imaginarului. Expoziţia o „sintaxă” pentru imaginar, un spectacol exuberant cu puternică forţă simbolică atât la nivelul schemei ideatice cât şi cromatic completează structura arhitecturală a galeriei. Spaţiul din Turnul Fierarilor intensifică vizual obiectele şi reciproc obiectele, textilul, se leagă unitar cu locul comunicând delicat cu fantezia vizitatorului (dintr-o prezentare a vernisajului pe http://www.sighisoara.ro/)

Expoziția este deschisă până în 17 iunie 2017, publicul având acces zilnic în intervalul orar 9.00 – 18.00.