Concert vocal-simfonic la Lyra, invitaţie pentru 30 iunie 2017

BRAILA CHIREI

*Cu soprana Adelina Diaconu, tenorul Adrian Mărginean şi Orchestra de cameră a Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” dirijată de col. Petrea Gogu; de la ora 19.00 la Palatul Lyra

       Nu mai puţin de trei evenimente a pregătit pentru această lună calendaristică prof. Ionuţ Săndel Balaban – manager Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Brăila, un spectacol cu piese  de swing şi jazz şi muzică interbelică, protagonişti fiind pianistul Alexandru Burcă şi solista Diana Tudor (https://brailachirei.wordpress.com/2017/05/31/belles-chansons-des-boulevards-concert-la-lyra/), un recital cameral cu pianista Mădălina Claudia Dănilă, Mariana Maţian la violoncel, cvartetul „Pro Musica” (https://brailachirei.wordpress.com/2017/06/12/recital-cameral-la-lyra/) şi urmează în 30 iunie 2017, de la ora 19.00, un concert vocal-simfonic la sala de concerte a Palatului Lyra.

Acest concert îi are ca protagonişti pe soprana Adelina Diaconu, tenorul Adrian Mărginean – solişti ai Teatrului de Operetă „Nae Leonard” din Galaţi şi Orchestra de cameră a Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” dirijată de col…

Vezi articolul original 78 de cuvinte mai mult

„Ideologii ale prezentului”, expoziţia lui Marius Burhan la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Sâmbătă, 1 iulie 2017, de la ora 18.00 la Galeria de Artă „Gh. Naum” 

       Echipa Secţiei de Artă – şef secţie Maria Stoica – a Muzeului Brăilei „Carol I” invită publicul iubitor de artă sâmbătă. 1 iulie 2017, la întâlnirea cu pictorul Marius Burhan la vernisajul expoziţiei sale, „Ideologii ale prezentului”. Evenimentul are loc la Galeria de artă „Gh. Naum”.

            Marius Burhan împlineşte 40 de ani, este oltean, a învăţat la Bucureşti, a absolvit Şcoala Doctorală la Timişoara, a fost bursier al Centrului Cultural Român, cu rezidenţe la Veneţia şi la Roma. Lucrează în serii tematice, tablouri de mari dimensiuni (160×140 cm), inspirate din actualitate, dar nu se fereşte să citeze elemente din arta europeană a epocilor trecute. Este vizibil faptul că pictura este domeniu de cercetare pentru Marius Burhan.