Independence Day – Ziua SUA, ediţia 2017 la Brăila


*Marţi, 4 iulie 2017, de la ora 18.30 în faţa sediul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică; manifestare organizată de Primăria Brăila 

    O nouă ediţie Independence Day – Ziua Statelor Unite ale Americii (sărbătoarea națională a SUA. la 4 iulie 1776 fiind decalarată independența noilor teritorii față de Regatul Marii Britanii) – are loc la Brăila, marţi, 4 iulie 2017, ora 18.30, în faţa sediului Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică. Organizator este Primăria municipiului Brăila.  

Din programul zilei: momente muzicale cu Grupul folk „Generaţii” de la Casa de Cultură a municipiului Brăila, grup condus de prof. Dumitru Popescu, recital oferit de Orchestra de suflători (fanfara) „Iosif Ivanovici” a Asociației „Voces Concordiae” – dirijor Petrea Gogu, președinte al asociației, momente de street dance cu membri ai Clubului de dans „Lyl Motion”. De asemenea, organizatorii promit că va fi și o tratație, cumva, în stilul unei petreceri de gen – o cafea americană și clătite cu dulceață.  

Foto, cu grupul „Generaţii”, Lucian Sabados – manager Teatrul „Maria Filotti”, Camelia Gușatu – director Direcția Cultură, Învățământ, Sport, Turism din Primăria Brăila de la ediţia precedentă a manifestării – mai multe imagini la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1093165054109416 pe pagina Facebook a revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei.

Notă. În această zi de sărăbătoare, la petrecerea oferită de Ambasada SUA în București participă patru oaspeți deosebiți: Jackie Robinson – baschetbalist și trei vedete ale acestui sport atât de iubit în SUA – Scott Erickson, LaTroy Hawkins şi Marlon Anderson. Jackie Robinson a spart bariera rasială în Liga Profesionistă de Baseball (acum 79 de abi în urmă). Invitații speciali și Sharon – fiica lui Jackie, s-au întâlnit în 3 iulie 2017 cu tineri români pentru a vorbi despre baseball, toleranță și diversitate și au vizionat împreună filmul “42”, dedicat vieții lui Jackie Robinson.

Excelența Sa, Hans Klemm – ambasadorul SUA la București – a fost la Brăila în două rînduri, în 10 august 2016 când a inaugurat Raftul American la Biblioteca Județeană “Panait Istrati“ Braila si in ianuarie 2017, o vizită cu caracter economic.

Anunțuri

1 comentariu

  1. […] Independence Day – Ziua SUA, ediţia 2017 la Brăila […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s