Discuţii aprinse în CJ Brăila pe tema salarizării


*Personalul Consiliului Judeţean (CJ) şi cel al instituţiilor din subordine nu beneficiază de o salarizare unitară; faptul că preşedintele CJ a negociat aceste indemnizaţii cu sindicate şi şefi de instituţii sau birouri, a devenit subiectul de critică aprigă în şedinţa CJ din 19 iulie 2017, liberalii afirmând că astfel se încalcă prevederile legale  

 

Iulian Francisk Chiriac (centru foto), între vicepreședinții Dan Cătălin Murea și Ionel Epureanu

Mai multe proiecte de hotărâri din ordinea de zi a şedinţei ordinare a CJ Brăila din 19 iulie 2017 (întreaga ordine de zi iniţială la https://brailachirei.wordpress.com/2017/07/14/sedinta-ordinara-a-consiliului-judetean-braila-iulie-2017/) s-au referit la salarizarea unor categorii de personalul (ex. contabili, economişti, muncitori, secretare etc.) din instituţie şi de la instituţii din subordinea CJ. Pentru unele dintre acestea din urmă, ex. Muzeul Brăilei „Carol I”, Centrul Judeţean pentru Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţional (CJCPCT), Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu”, Filarmonica „Lyra – George Cavadia”) hotărârile privind salarizarea nu se regăseau în lista publicată înainte de şedinţă, ci au fost introduse în chiar plenul reuniunii, preşedintele Iulian Francisk Chiriac propunând aceasta – şi obţinând votul cu sprijinul majorităţii PSD – ALDE din Consiliul Judeţean (nota red. Cei 11 consilieri liberali reprezintă opoziţia din CJ la puterea social-democrată).

Alexandru Dănăilă Zaharia (stânga), Ovidiu Nechita în ședința CJ din 19 iulie 2017

La unele instituţii, salariile cu pricina au crescut, iar la altele – cum e cazul celor menţionate mai sus – salarizarea se menţine în limitele actuale până la finele anului 2017. Discuțiile pe acest subiect au fost aprinse, liberalii Alexandru Dănăilă Zaharia – președintele PNL Brăila, Ovidiu Nechita, Marian Sîrbu au avut poziţii în plenul CJ prin care au subliniat nu doar nedreptatea situaţiei, ci şi încălcarea legii. În replică, Iulian Francisk Chiriac (PSD) a afirmat că în prealabil a avut discuţii (n.red. Nu „negocieri”, a subliniat, cum greşit a formulat în alte ieşiri publice) cu unii lideri sindicali sau şefi de birou şi asfel s-a ajuns la propunerile salariale din hotărârile CJ aflate în mapa şedinţei. Cu votul majorităţii social-democrate şi ALDE, plus consilierii PND şi PMP – nota red. Liberalii s-au abţinut de la vot, subliniind încălcarea legii referitoare la salarizarea unitară a aceloraşi categorii de personal – propunerile de salarizare au fost votate. Unele avize din documentaţia aferentă calculului acestor salarii au la bază Legea nr. 53 din 2003 Codul Muncii, altele Legea cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, printre cei cu câştigurile cele mai mici se află casierul de la Filaermonica „Lyra – Cavadia” cu 1450 lei  salariu de bază (în acesta sunt incluse și sporurile legale), îngrijitorul de la Școala Populară 1500 lei și cel de la CJCPCT 1508 lei salariu de bază. Prin comparaţie, se observă că la Bibliotecă îngrijitorul şi muncitorul au salariul de bază 2186 lei, îngrijitorul de la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului are salariul de 2126 lei – și în acest caz, adepţii ideii de inegalitate par să aibă dreptate. Alte salarii sunt de alt nivel: secretarul CJ are peste 10000 lei salariul de bază, unii contabili șefi și consilieri juridici sau șefi de birou (din mai multe instituții) vor câștiga peste 4000 lei, dar consilierul juridic de la muzeu are în lista CJ salariul de bază de 2609 lei, economist în muzeu – 2076 lei.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s