Concurs interjudețean de materiale didactice 2017, la Casa Corpului Didactic Brăila


*Au participat cu materiale 307 profesori din România – judeţele Alba,  Brăila, București, Călărași, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Olt și din UE – ţările Polonia, Italia si Turcia

 

     La Casa Corpului Didactic (CCD) Brăila a avut loc Concursul Interjudețean de Materiale Didactice 2017 (derulat în anul școlar 2016 – 2017 şi organizat de instituţia gazdă), scopul competiției fiind acela de a dezvolta creativitatea cadrelor didactice din educație și de promovare a inovării didactice.

În concurs au fost înscrise materiale elaborate, în perioada mai 2016 – aprilie 2017, de către 307 cadre didactice din unităţi şcolare aparţinând județelor Alba,  Brăila, București, Călărași, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Olt și cadre didactice din unitati scolare din tari ale Uniunii Europene (UE): Polonia, Italia si Turcia.

Conform regulamentului, materialele au concurat pe secțiuniele: mijloace audiovizuale în format format electronic (film didactic, CD cu soft educațional); materiale grafice (planșe, hărți), jocuri didactice în format electronic; îndrumătoare/ caiete metodice/ ghiduri și culegeri; platforme educaționale, reviste.

Concursul a avut trei etape la nivelul unității școlare, la nivel județean și la nivel interjudețean cu participare națională/ internațională. Evaluarea materialelor didactice depuse la CCD Brăila a fost realizată de comisii formate din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ9) Brăila și CCD Brăila. Sesiunea de prezentare a materialelor didactice în cadrul casei Corpului Didactic Brăila a avut loc în perioada iunie – iulie 2017, iar premierea participanților a avut loc în luna iunie la sediul CCD Brăila. 

La învățământul preprimar, dintre cei 100 de participanți 24 au obținut Premiul I, Premiul al II-lea – 20 de participanți, Premiul al III-lea – 3 participanți, Mențiuni – 8 participanți și 45 Diplome de participare.

La învățământ primar, dintre cei 43 de concurenţi au obținut Premiul I – 23 participanți, Premiul al II-lea – 8 de participanți, Premiul al III-lea – 12 participanți.

La învățământ gimnazial și liceal, dintre cei 164 de participanți, 65 au obținut Premiul I, 30 de participanți Premiul al II-lea, 42 participanți Premiul al III-lea, 24 participanți Mențiuni și alţi 3 participanţi Diplome de participare.

La festivitatea de premiere au participat cadrele didactice premiate, din partea ISJ Brăila a fost prezentă prof. Turcu Daniela Mihaela – inspector școlar general adjunct, iar instituția organizatoare CCD Brăila a fost reprezentată de prof. dr. Cristina Elena Anton – director CCD Brăila și de profesorii metodiști prof. Neicu Costel Daniel si prof. Butea Elena Eugenia. Au fost adresate felicitări concurenților, s-au prezentat materialele premianților și a fost organizată o expoziție cu cele mai bune materiale didactice premiate. Inspector școlar general adjunct Daniela Turcu a subliniat că în acest an școlar a fost un număr mare de participanți la concurs, fapt ce scoate în evidență preocuparea deosebită a cadrelor didactice pentru îmbunătățirea și modernizarea procesului instructiv-educativ. La rândul său, prof. dr. Cristina Elena Anton, în calitate de organizator din partea CCD pe care îl conduce, a precizat că este benefică utilizarea conținuturilor dezvoltate de colegi în elaborarea materialelor didactice, atât pentru promovarea metodelor moderne cât și pentru îmbunătățirea calității educației.

Pe lângă diplome, participanții au primit mulțumiri pentru efortul depus, iar lucrările premiate sunt considerate exemple de bună practică în activitatea didactică si vor fi incluse în revista „Şcoala Brăileană” a CCD Brăila.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s