MAI vrea peste 8100 de agenţi şi ofiţeri în anul şcolar 2017 – 2018

*Guvernul Mihai Tudose a adoptat o hotărâre în acest sens, la propunerea Ministerului Afacerilor de Interne, cu scopul de a reduce deficitul de personal în MAI şi de a ajuta la perfecţionarea angajaţilor  

În şedinţa Guvernului condus de Mihai Tudose (n.red. brăilean) din 30 august 2017, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost adoptată o hotărâre ce prevede creșterea cifrei de școlarizare la școlile de agenți și subofițeri din MAI la 8.190 de locuri pentru anul școlar 2017 – 2018, prin organizarea a trei sesiuni de admitere. Prevederea nu vizează Academia de Poliție ”Alexandru I. Cuza” care este singura instituție de învățământ a MAI pentru formarea ofițerilor de poliție, poliție de frontieră, pompieri și jandarmi. Până în prezent, școlilor de agenți și subofițeri din MAI le era alocat un număr 1.434 de locuri pe an, însă, în momentul de față, deficitul de personal se situează la peste 20.000, acesta fiind accentuat de ieșirile la pensie din ultimii ani. 

Hotărârea de Guvern face parte dintr-un pachet legislativ și managerial care va fi aplicat la nivelul MAI având ca scop reducerea deficitului de personal, creșterea gradului de protecție a angajaților și îmbunătățirea dotărilor pe care angajații MAI le au la dispoziție. La nivelul MAI, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, a mai fost luată decizia de reducere a perioadei de școlarizare în școlile de agenți și subofițeri de la 2 ani la 1 an, prevedere care se aplică din acest an. În acest mod, promoția 2016 – 2018 va finaliza cursurile în luna decembrie a acestui an, urmând să fie încadrată de la începutul anului viitor. Prin această modificare, promoțiile vor putea ajunge la un număr de 3.000 – 5.000 absolvenți anual. Reducerea perioadei de școlarizare a fost o măsură analizată temeinic, inclusiv din perspectiva asigurării competențelor profesionale specifice funcțiilor în care absolvenții vor fi repartizați.
       Pentru dezvoltarea pregătirii profesionale, agenții de poliție vor putea urma programe de formare continuă, așa cum este cursul de pregătire tactică, care se desfășoară în prezent la nivelul Direcției Generale de Poliție a municipiului București. Acest modul de pregătire tactică susținut de profesioniști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale are ca scop perfecționarea unor proceduri utilizate frecvent în munca de poliție, cum ar fi: legitimarea persoanelor, controlul bagajelor, oprirea autovehiculelor, folosirea armamentului etc. Cursul de pregătire a început în luna iunie a.c., până în prezent fiind pregătiți peste 700 de polițiști. Demersul, inițiat de MAI și susținut de Guvernul României, presupune un efort susținut al personalului cu atribuții în sistemul de formare profesională inițială, aspect pentru care, în perioada imediat următoare, atenția factorilor decizionali de la toate nivelurile ierarhice va fi concentrată pe susținerea asigurării resurselor instituționale necesare în procesul didactic„, se arată într-un material transmis de Direcţia Informare şi Relaţii Publice.

Eleva Andreea Gabriela Tudor, expoziţie la Casa Corpului Didactic Brăila

*În perioada august – 11 septembrie 2017; tânăra studiază la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila

       Andreea Gabriela Tudor, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila a deschis o expoziţie de artă plastică la sediul Casei Corpului Didactic (CCD) Brăila din strada Griviţei nr. 328. Manifestarea are loc în organizarea CCD gazdă cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila şi al Liceului „Darclee”.          

Despre tânăra expozantă, prezentată de artist plastic prof. Elisabeta Volcu – inspector şcolar de Arte, aflăm că are la activ peste 200 de premii la competiţii de profil, că a expus de şase ori împreună cu alţi artişti la Brăila, Sibiu, Sinaia şi a avut deja opt expoziţii personale (una a fost la Casa de Cultură a municipiului Brăila – un album foto de Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei, la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1042276402531615)

Prof. Ionel Craioveanu, Andreea Gabriela Toader, prof. dr. Cristina Elena Anton – director CCD Brăila

Orice tip de suport deevine pentru Andreea Gabriela Tudor un spaţiu plastic, pe care a învăţat să-l valorifice, prin studiu, prin exerciţiu„, afirmă Elisabeta Volcu despre eleva sa. Iar gazda manifestării, prof. dr. Cristina Elena Anton – director CCD Brăila – a spus cu admiraţie despre expozantă că e „un copil talentat cât pentru o generaţie„.

prof. dr. Cristina Elena Antpn, Andreea Gabriela Tudor, prof. Elisabeta Volcu

De asemenea, în palmares eleva de la Arte are şi câteva cărţi, ai căror autori s-au bucurat cărora să aibă desenele ei spre ilustrare.

Ca o binemeritată răsplată pentru hărnicie şi dăruire, profesorul Ionel Craioveanu a venit personal şi i-a oferit în dar tinerei câteva album de artă despre opera lui Braque, Kandinsky, Toulouse Lautrec, Vida etc.

Expoziţia, cu vânzare, este deschisă la CCD Brăila în perioada august – 11 septembrie 2017.

Concert simfonic în deschiderea stagiunii la Filarmonica „Lyra – Cavadia” Brăila

*În 20 septembrie 2017, de la ora 19.00; cu Orchestra de cameră a filarmonicii condusă de maestrul Petrea Gogu şi solist Sabin Lavinin Penea – violonist  

     Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Braila îşi deschide stagiunea 2017 – 2o18 cu un concert simfonic în seara de miercuri, 20 septembrie 2017, de la ora 19.00. Evenimentul va avea loc la Palatul Lyra (n.aut. Mi-ar fi plăcut mai mult la teatru, sala fiind mai frumoasă, cu acustică impecabilă… nici la Casa Tineretului nu se poate încă, nefiind finalizată lucrarea de reabilitare din punct de vedere al protecţiei la incendii; după cum a anunţat Iulian Francisk Chiriac – preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, se făceau demersuri acum câteva săptămâni pentru găsirea unui proiectant serios, modelarea unei instalaţii, în clădire deja construită, moderne nefiind se pare la îndemâna oricărei firme…).

Astfel, iubitorii muzicii clasice, la fel ca şi cei care doresc să se familiatizeze cu genul vor avea ocazia să se bucure de un atractiv program, bine gândit ca de obicei de prof. Ionuţ Săndel Balaban – managerul instituţiei, împreună cu col (r) prof. Petrea Gogu – dirijorul şi conducătorul Orchestrei de cameră „George Cavadia” a filarmonicii. De altfel, publicul a înţeles din felul cum a decurs stagiunea trecută că lucrurile merg foarte bine, că cei doi fac bună echipă, că orchestra sună mereu mai bine, capătă omogenitate (jumătate din instrumentişti sunt brăileni, cealaltă jumătate este alcătuită din muzicieni de la Galaţi, invitaţi de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”)  şi ritmicitatea evenimentelor – câte unul, două şi chiar trei pe lună – conferă siguranţă iubitorilor de muzică, nelăsând pasionatului de gen prea mult timp fără o întâlnire memorabilă.

Orchestra de cameră „George Cavadia” condusă de Petrea Gogu – foto din stagiunea 2016 – 2017

Invitatul serii va fi violonistul Sabin-Lavinin Penea, licențiat și absolvent de masterat sub îndrumarea maestrului Gabriel Croitoru, „cu o paletă largă de competiții, recitaluri și concerte susținute atât în țară cât și peste hotare„, alături de Orchestra de Cameră a filarmonicii, dirijată de maestrul Petrea Gogu. În program vor fi Uvertura la Opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul Nr. 3 pentru vioara si orchestra, in Sol Major de Mozart, Simfonia Nr. 104, in Do Major „London” de Joseph Haydn. Prezentarea va fi realizată tot de prof. Marilena Niculescu.

Partenerii filarmonicii brăilene în desfăşurarea evenimentelor concertistice sunt  Consiliul Judeţean Brăila (instituţia finanţatoare a Filarmonicii) şi Primăria municipiului Brăila.
Biletele se găsesc la agenţia filarmonicii din Calea Călăraşilor nr. 52 (în Casa Tineretului) de luni până vineri între 8.00 şi 18.00. Preţul unui bilet este de 20 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de 50% reducere.

Expoziţie „Apocrife” de Walter Mărăcineanu, la Galeriile de Artă Brăila

*Vernisaj în 2 septembrie 2017, de la ora 12.00

       Walter Mărăcineanu (n.aut. Noi ne întâlnim mai des cu tatăl lui, artistul prof. Hugo Mărăcineanu) vine acasă ca să expună. Provocarea sa este de aceaastă dată o amplă expoziţie personală, intitulată „Apocrife”, ce va putea fi vizionată/ la Galeriile de Artă din Brăila, Piaţa Traian nr. 2. O parte din lucrările de pictură care se vor afla pe simezele brăilene în următoarea perioadă au fost postate de artist pe pagina sa din reţeaua Facebook https://www.facebook.com/walter.maracineanu

Tânărul Walter Mărăcineanu a participat şi la multe expoziţii de grup organizate de Filiala Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici condusă de scenograful Gh. Mosorescu, la Saloanele anuale ale brăilenilor etc.

N.aut. Aşa cum am observat, artistul (despre care îmi amintesc că a studiat Artele plastice – restaurare… parcă ceva în genul ăsta; nu am nimic în note desre CV-ul său) este pasionat de semne, simboluri şi mitologie. Pasionaţii genului vor avea din nou adevărate provocări în faţă, Walter Mărăcineanu invitându-i la meditaţie şi căutări atât în propria biografie, dar mai ales în istorie. În plus, dacă privim un pic şi titlul expoziţiei  ce semnifică el din punct de vedere lingvistic (din definiţia cuvântului „apocrif”), cred că ne provoacă şi la un joc al minţii: noi ştim că el este autorul, bănuim că ne introduce în mistere (exact cum făceau maeştrii şcolilor de cunoaştere, de filosofie în trecutul străvechi) şi de aici jocul, să stabilim cine sau ce se ascunde în spatele „personajului”, semnului…

Concert de promenadă cu Orchestra de suflători „Iosif Ivanovici” condusă de Petrea Gogu

Astăzi, 27 august 2017… de la ora 18.30

BRAILA CHIREI

*Duminică,  27 august 2017, de la ora 18.30 în parcul Grădina Publică, în Chioşc

        Orchestra de suflători „Iosif Ivanovici” din Braila condusă de binecunoscutul dirijor, aranjor şi profesor col (r) Petrea Gogu susţine duminică, 27 august 2017, de la ora 18.30 un concert de promenadă. Sunt invitaţi totşi brăilenii iubitori ai muzicii de fanfară şi nu numai, în Parcul Gradina Publică unde are loc evenimentul, ştiut fiind că orchestra şi conducătorul ei prezintă cu succes piese din întreg repertoriul muzical – de la compoziţii speciale de fanfară până la piese din muzica uşoară românească şi universală, din clasică, din muzica populară românească şi a altor popoare.

din concertul susținut de Orchestra de suflători „Iosif Ivanovici” condusă de Petrea Gogu în 2 iulie 2017

Concertul face parte din programul proiectului „În parc fanfara cânta” derulat în acest an de Asociaţia Culturală „Voces Concordiae” al cărui preşedinte este…

Vezi articolul original 158 de cuvinte mai mult

“Peștele cu aripi” de Răsvan Popescu, lansare la Biblioteca Judeţeană Brăila

*Joi, 31 august 2017, de la ora 17.00

      Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila (Piaţa Poligon nr. 4) găzduieşte joi, 31 august 2107, în sala „Fănuş Neagu” de la etajul trei lansarea cărţii “Peștele cu aripi” de Răsvan Popescu, apărută la Editura Cartea Românească. Evenimentul va fi moderat de bibliotecar dr. Claudiu Eduard Brăileanu – şef Serviciu la bibliotecă, şi va începe la ora 17.00. Prof. dr. Viorel Mortu (critic literar, nume de autor Viorel Coman) va fi vorbi despre carte şi autor.

Despre volumul “Peștele cu aripi”, autorul afirmă că “este dedicat condiției artistului și raportului cu alți oameni. Sunt proze noi și mai vechi, un fel de ecouri literare ale întâmplărilor care m-au marcat. Pretențios spus, este o devenire prin literatură”. 

Răsvan Popescu

       N.aut. În 2014, Răsvan Popescu şi-a lansat la Brăila volumul „Cutia cu maimuţe” (mai multe la https://brailachirei.wordpress.com/2014/05/29/despre-jurnalul-cutia-cu-maimute-de-rasvan-popescu-la-braila/).

** * Născut la 31 mai 1962, Răsvan Popescu este scriitor, jurnalist și scenarist de film. Până în 2000, când și-a început activitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a lucrat ca jurnalist de presă scrisă și radio BBC, redactor șef la TVR și purtător de cuvânt al Guvernului și apoi al Președinției României. Răsvan Popescu a absolvit Facultatea de Geologie din București în 1987 și a obtinut o diplomă în Jurnalism la Universitatea de Stat din California. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, autorul volumelor ”Subomul” (1991), “Omul cu cioc și gheare” (1994), “Prea târziu” (1996), ”Purtătorul de cuvânt” (jurnal, 2002), “Femeia visurilor” (2004), “Niște ciori vopsite-n roșu” (publicistică, 2006), “Oameni care nu contează” (2015). A scris scenariile filmelor ”Prea târziu”, după romanul omonim, în regia lui Lucian Pintilie, “Terminus paradis”, regia Lucian Pintilie; “Război în bucătărie”, după o povestire din volumul de debut, “Subomul”, film TV, regia Marius Barna; “Faimosul paparazzo”, după romanul “Omul cu cioc și gheare”, regia Nicolae Mărgineanu, “Noro”, regia Radu Gabrea, “Femeia visurilor”, regia Dan Pița.

Festival coral internaţional la Ohrid, în Macedonia

*Până pe 28 august 2017; participă 26 de formaţii din Belarus, Bosnia-Herțegovina, Republica Cehă, Cipru, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Turcia

 

cor Trison

Localitatea Ohrid, în Macedonia, găzduiește un interesant Festival coral internaţional în perioada 24 – 28 august 2017.

Participă formații de profil, 26 la număr – după cum se poate observa și pe site la http://www.ohridchoirfestival.com – din Belarus, Bosnia-Herțegovina, Republica Cehă, Cipru, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Turcia. Majoritatea statelor au mai multe coruri/ formații participante. Astfel, din România sunt prezente Basil Anastasescu din Târgu Neamț, Partium din Oradea, Promusica din Târgoviște, Trison (foto) din Brăila reprezentând Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” (subordonată Consiliului Județean Brăila) unde activează în prezent corul condus de profesorii Marcica Lupu și Ștefan Lupu.

cor Trison

În prima zi, formațiile au participat la un spectacol popular, oferind recitaluri în centrul orașului și pe faleza lacului Ohrid. A doua zi, corul Trison a oferit un concert de muzică sacră la Catedrala „Sf. Chiril şi Metodie” (foto dreapta) din orașul macedonean. A treia zi, concursul se desfășoară la Hotel Gorica – Diamond Hall. Ultima zi este consacrată deopotrivă competiției, dar și pentru o conferință de profil.

Liderul PNL Brăila către primarului Dragomir: tentativa de achiziţie din Calea Galaţi nr. 2, netransparentă etc.

*Alexandru Dănăilă Zaharia răspunde primarului brăilean nu doar la acuzele injuste pe care acesta din urmă le-a adus liberalilor în postarea pe Facebook, ci îi cere socoteală şi pentru faptul că de când se află la cârma oraşului municipiu a început puţine proiecte şi încă nu se vede preocuparea sa reală pentru binele urbei şi al locuitorilor ei

Intenţia, tardivă se pare, a Primăriei Brăila de a achiziţiona un teren fără construcţii situat în municipiu, la adresa Calea Galaţi nr. 2, a stârnit deja o mică furtună politică. După şedinţa de îndată a Consiliului Local Municipal (CLM, vezi https://brailachirei.wordpress.com/2017/08/21/consiliul-local-municipal-braila-sedinta-de-indata-in-21-08-2017/) din 21 august 2017, la care primarul Marian Viorel Dragomir nu a participat, şi în care nu s-a putut adopta hotărârea CLM care ar fi dus la continuarea tratativelor cu proprietarul, consilierii liberali abţinându-se de la vot şi astfel neputându-se întruni majoritatea necesară, au urmat declaraţii. Consilierul municipal Sorin Ion Ioniţă a transmis un comunicat de presă în care explică refuzul echipei liberale din CLM de a vota Pentru în cazul unei achiziţii care părea imporbabilă şi puţin neclară (se poate lectura integral textul la https://brailachirei.wordpress.com/2017/08/22/intrebarea-liberalilor-de-ce-sa-fi-fost-achizitionarea-terenului-din-braila-calea-galati-nr-2-o-problema/). Imediat, primarul Dragomir a ripostat pe Facebook cu un text cam urâţel în care îi acuză pe liberali, la grămadă, că ar fi cu toţii nişte hoţi care vor să facă mereu afaceri imobiliare ilicite (n.red. Apropo, eu aş fi propus ca documentele notariale să treacă pe la firma deputatului Vasile Varga, nu la cea a lui Ralea, cum este trecut în hârtii – aşa ştiau şi liberalii tot ce se întâmplă în cazul achiziţiei!).

Marian Viorel Dragomir
Alexandru Dănăilă Zaharia

Evident că era necesară o replică la atacul lui Dragomir şi aceasta vine de la Alexandru Dănăilă Zaharia – preşedintele PNL Brăila, fost viceprimar al municipiului, care ştie unde să se uite pentru că a absolvit facultatea de Drept şi are deja experienţă administrativă. Cuvintele sale scot la iveală tristeţea unui om care a lucrat împreună cu social-democraţii la Primăria Brăila şi ştie că nu e simplu să faci treabă atunci când nu toţi „boii trag la aceeşi căruţă” (n.red. Nu mai detaliez… cetaţenii au văzut de-a lungul vremii câte ceva…). Iată, mai jos – integral, comunicatul liberal încheiat cu o întrebare amară: „  Sunteți mândru, domnule Dragomir, de ce ați făcut într-un an pentru comunitatea pe care o conduceți?„.

                     Ipocrizia primarului Marian Dragomir îl umple de ridicol

        Prins cu ”ocaua mică”, pentru modul lipsit de transparență și care ridică serioase suspiciuni, în care a gestionat tentativa de achiziție a celor peste 1.300 de metri pătrați de teren de pe Calea Galați nr. 2, situat lângă clădirea Muzeului Brăilei ”Carol I”, primarul Marian Dragomir se încurcă în argumente lipsite de fundament și recurge la atacuri nedemne de poziția pe care o ocupă.

        Într-un răspuns dat pe o rețea de socializare la întrebările concrete și directe pe care Partidul Național Liberal le-a ridicat pe marginea acestui subiect, primarul Dragomir și-a pierdut de tot busola. Nu are nici o justificare pentru faptul că Primăria nu a exprimat dreptul de preempțiune pentru achiziția terenului și s-a răzgândit după trei zile, nu poate să explice de ce a ascuns acest lucru Consiliului Local Municipal și se ascunde în spatele unor argumente care arată o crasă lipsă de maturitate și incapacitate de a lua decizii: azi nu vrem, mâine, ne mai gândim! Bun model pentru un edil al unui oraș de dimensiunea Brăilei! Dovadă de multă maturitate, experiență și viziune!

          După ce a demonstrat un comportament sfidător și suficient la adresa consilierilor locali aleși de brăileni, cărora le-a prezentat la mapă niște documente expirate, care nu puteau constitui argumemte pentru luarea unor decizii, Marian Dragomir o scaldă din nou, asemenea unui puști prins cu țigara în gură de profesor, în spatele școlii, în pauza mare. Și ”scapă” domul Dragomir, încolțit de realitate, ceea ce reprezintă fundamentul problemei: terenul în cauză e spațiu verde și așa se dorește să rămână. Atunci de ce, domnule Dragomir, l-ați încadrat și l-ați evaluat la teren construibil, la un preț mult mai mare decât cel cu destinația de spațiu verde? Spuneți că, pe mandatul dumneavoastră nu se vor face ”golănii imobiliare”! Cum rămâne, atunci, cu supraevaluarea acestui teren, motivul pentru care noi, liberalii, am refuzat să aprobăm sumele de achiziție, deși am fost de acord și cu procedura de cumpărare, precum și cu exercitarea dreptului de preempțiune? Domnule primar, ipocrizia și lipsa de asumare vă acoperă de ridicol! Criticați orice demers al opoziției, deși unul cum este acesta vă pune deoparte de pericolul de a da cu subsemnatul! Măcar nu vă mai ascundeți: asumați-vă că sunteți urmașul fidel al lui Bunea Stancu, care nici el nu suporta opoziția, și nu vă mai chinuiți să vă construiți imaginea unui lider democrat și transparent.

         Încolțit de realități și fără argumente, ce poate face mai bine primarul Dragomir decât să împroaște cu mizerii în liberali, cei care nu au fost de acord să voteze un matrapazlâc? Aruncă primarul cu tot felul de acuzații, cu tot felul de aluzii penibile. Dacă ne-am coborî la nivelul propus, ar trebui să îl întrebăm și noi pe Marian Dragomir dacă își amintește câți oameni și-au pierdut terenurile sau au fost mutați pentru ca firma Concivia a lui Bunea-Stancu să construiască un magazin, coordonat de actualul primar? Am putea să ne amintim și noi de tot felul de asocieri dubioase din curtea PSD și a lui Marian Dragomir, dar nu o facem.

         Pentru că noi credem că altele sunt lucrurile pentru care trebuie să răspundă cu subiect și predicat, și nu cu vorbe învelite în fum, la un an de la preluarea mandatului, actualul primar: Vă place, domnule Dragomir, cum arată orașul în care trăiți? Vă place, domnule Dragomir, să conduceți pe Calea Galați? Vă plac străzile pline de gropi? Vă place mizeria de la ghenele de gunoi? Vă place mirosul din oraș? Vă place câte locuri de muncă noi au fost create în ultimul an? Vă place că terenul dintre Brăila și Galați nu este în niciun fel în beneficiul brăilenilor? Vă place lipsa de perspectivă pentru tineri? Vă place falimentul firmelor brăilene și vă plac salariile mici ale locuitorilor orașului? Vă place cum arată faleza Dunării? Vă plac oportunitățile de petrecere a timpului liber?

            Sunteți mândru, domnule Dragomir, de ce ați făcut într-un an pentru comunitatea pe care o conduceți?

Alexandru Dănăilă-Zaharia

Președinte PNL Brăila

Concert de promenadă cu Orchestra de suflători „Iosif Ivanovici” condusă de Petrea Gogu

*Duminică,  27 august 2017, de la ora 18.30 în parcul Grădina Publică, în Chioşc

        Orchestra de suflători „Iosif Ivanovici” din Braila condusă de binecunoscutul dirijor, aranjor şi profesor col (r) Petrea Gogu susţine duminică, 27 august 2017, de la ora 18.30 un concert de promenadă. Sunt invitaţi totşi brăilenii iubitori ai muzicii de fanfară şi nu numai, în Parcul Gradina Publică unde are loc evenimentul, ştiut fiind că orchestra şi conducătorul ei prezintă cu succes piese din întreg repertoriul muzical – de la compoziţii speciale de fanfară până la piese din muzica uşoară românească şi universală, din clasică, din muzica populară românească şi a altor popoare.

din concertul susținut de Orchestra de suflători „Iosif Ivanovici” condusă de Petrea Gogu în 2 iulie 2017

Concertul face parte din programul proiectului „În parc fanfara cânta” derulat în acest an de Asociaţia Culturală „Voces Concordiae” al cărui preşedinte este Petrea Gogu, program finanţat de Consiliul Judeţean Brăila din fonduri alocate prin Programul pentru finantare nerambursabila a activitatilor nonprofit de interes judetean-cultura sport, pentru anul 2017. Partener în derularea programului concertistic al asociaţiei este şi Primăria Brăila. Orchestra de suflători „Iosif Ivanovici” este parte a Asociaţiei „Voces Concordiae” Brăila – detalii despre proiectul „În parc fanfara cânta” la https://brailachirei.wordpress.com/2017/06/27/in-parc-fanfara-canta-seri-muzicale-camerale-nou-proiect-al-asociatiei-voces-concordiae-la-braila/  

Spre exemplificare, avem aici o secvenţă postată pe Facebook dintr-un alt concert al Orchestrei brăilene „Ivanovici” susţinut tot în Chioşcul din Grădina Mare (n.red. Actualul parc chiar a fost cândva… secolul XVIII şi începutul sec. XIX… o adevărată grădină; o atestă documente ale vremii!) şi în care este interpretată, în variantă orchestrală de fanfară, celebra piesă „Valurile Dunării” a clarinetistului (aşa cum este şi Petrea Gogu), dirijorului şi compozitorului Iosif Ivanovici (Jovan Ivanović, născut în 1845 la Timişoara, pe atunci în Imperiul austriac – 16/ 28 septembrie 1902, Bucureşti), cel care a fost ales să dea şi numele fanfarei brăilene.

 

Primarul brăilean Dragomir raspunde dur liberalilor pe tema terenului din Calea Galati nr. 2

*Aici, edilul recunoaste ca initial Primaria a avut alta idee privind achizitionarea terenului in cauza… si abia in ultima clipa a transmis catre proprietar intentia de a-si exercita dreptul de preemtiune

 

Marian Viorel Dragomir

Viorel Marian Dragomir – primarul social-democrat al municipiului Brăila, îi atacă pe liberalii brăileni într-un mesaj postat pe pagina sa din reţeaua socială Facebook referitor la subiectul vânzării terenului din Brăila, Calea Galaţi nr. 2. Se referă aici şi la comunicatul (https://brailachirei.wordpress.com/2017/08/22/intrebarea-liberalilor-de-ce-sa-fi-fost-achizitionarea-terenului-din-braila-calea-galati-nr-2-o-problema/) transmis presei de Sorin Ioniţă – consilier municipal din partea PNL Brăila – după şedinţa de îndată a Consiliului Local Municipal din 21 august 2017 (https://brailachirei.wordpress.com/2017/08/21/consiliul-local-municipal-braila-sedinta-de-indata-in-21-08-2017/).

Redau mai jos, integral, textul postat de primar pe Facebook, în care nu explică totuşi de ce şi cum, din punctul său de vedere, liberalii ar fi la baza unor aşa-zise afaceri imobiliare dubioase… mai ales că în cazul exemplelor pe care le dă nu există dovezi că ar fi fost aşa…

Toata Brăila stie ca in spatele fiecărui teren cumpărat sau retrocedat dubios a fost o afacere imobiliară dubioasă. Cu implicarea unor liberali, prieteni sau membri ai familiei lor!!! A uitat cineva de Piata Concordia, Pădurea Stejarul, Teatrul cu acelasi personaj ca la Padurea Stejarul, case in Centrul istoric din Braila, afacerea din Lacu Sărat cu 26 și 30 de bani m.p. … Acum le vine greu sa creada ca in spatele intenției de cumpărare a terenului de pe Calea Galati nr. 2 (in spatele Muzeului Brailei Carol I) nu exista interese oculte sau afaceri murdare. Nu va vine sa credeti? Ma puteti acuza de multe: ca am inceput procedurile pentru eutanasierea câinilor, ca am asfaltat doar gropile de pe străzile principale și suntem in licitație pentru a cumpăra propriile utilaje, etc., si fara a enumera nimic din cele bune va spun ca niciodata primarul Dragomir si administratia PSD nu va face golanii imobiliare!!! Niciodata nu vom face ceva ilegal, chiar daca va dura mai mult si imaginea mea va avea de suferit. Niciodata nu voi intra in cardasie cu nimeni pentru nimic. Prefer să fiu criticat de voi dar corect și cinstit!!! Niciodata cu voi face intelegeri pe sub masă sau pe la notari obscuri pentru a fi bine sistemului sau gastilor.

Poate nu am explicat suficient, dar stiu ca ilegal nu este!!! Tocmai liberalii se intreaba ce interese sunt in spatele cumpărării terenului de pe C. Galati nr. 2. Unul singur pe care ei nu il inteleg. Interesul ca un teren sa isi pastreze destinația de spațiu verde multi ani și multe mandate iar dacă odată peste ani si ani se va discuta vreodata de extinderea muzeului, primarul care va fi atunci sa aiba posibilități. Da, stiu, voi va găndeati cine o sa ia terenul cu 26 de bani m.p. prin încredințare directă fara licitatie? Nimeni in mandatul meu de primar!!! Domnule Ioniță, dacă citeai ce ti-au bagat pe sub nas colegii tai liberali nu semnai un comunicat de presa in care te faci de ras. Scrie clar in documente ceea ce dumneata spui ca nu scrie. Dar ce sa faci când semnezi fara sa citesti ???
1) Pentru orice teren sau clădire din Centrul Istoric înainte de a se finaliza o tranzacție se solicită Primăriei Braila si Consiliului Județean Braila exercitarea sau nu a dreptului de preemtiune. Este vina noastra ca promisiunea de vanzare a fost făcută în ianuarie și noi am fost întrebați dacă ne exercităm dreptul de preemtiune câteva luni mai târziu? Nu!!!; 2) Initial Primăria Braila a transmis ca nu este interesată de teren ca urmare a unei cutume prin care nu a mai existat de mult o asemenea cumpărare; 3) Ulterior, in 3 (trei) zile, in termenul legal, Primăria revine și își exercită dreptul de preemtiune; 4) De ce nu de prima dată? Simplu și transparent – pentru că prima data am considerat ca nu am fost ales primar ca sa cumpar terenuri iar ulterior m-am gândit că este un teren interesant pentru păstrarea destinației de spațiu verde sau ca peste ani un alt primar sa poata extinde muzeul; 5). Prezint Consiliului Local oportunitatea. Se votează pentru. Inclusiv de liberali; 6). Se prezintă rectificarea de buget cu alocarea banilor pentru teren. Se votează. Inclusiv de liberali; 7). Dar nu votează cumpărarea terenului.

Ca era extrasul de Carte Funciara expirat de cateva zile? Se putea scoate altul la urgenta daca exista dialog. Ca odata au fost cladiri care s-au daramat cu trecerea anilor iar acum este spatiu verde? Totul se poate demonstra cu documente ale istoricului terenului. Ca ati primit documentele cateva ore inainte? Fals !!! Le-ati primit de vineri pe mail fapt ce poate fi demonstrat dar ati dorit doar scandal. Ati reusit sa blocați un proiect pentru că unora nu le ieșea nimic și astfel se incerca inducerea suspiciunii că și la Braila se fac inegalitățile din Lacu Sărat. Fals!!! In mandatul meu nu o sa iasa nimic unora sau altora pentru că nu voi fi niciodată complice la afaceri dubioase. Cu orice risc!!!

Primar PSD
Marian Dragomir”