Ziua Marinei Române 2017, serbată la Brăila şi Galaţi de Flotila Fluvială

*Program în perioada 12 – 15 august, în Zilele municipiului Brăila şi în 13 şi 15 august, la Galaţi   

 

Flotila Fluvială (sediul la Brăila, str. Împăratul Traian nr. 8) organizează numeroase evenimente pentru a sărbători Ziua Marinei Române (15 august, la data când în calendarul creştin ordodox este celebrata Sfânta Maria, ocrotitoarea marinarilor), în perioada 12 – 15 august 2017. După cum anunţă Biroul Informare și Relații Publice de la Flotila Fluvială, în localitățile Brăila și Galați a fost gândit următorului program:

 La Brăila

sâmbătă, 12 august 2017, în intervalul 09.00-13.00, expoziție de nave militare fluviale, tehnică și armament, ateliere interactive organizate de Comandamentul Flotilei Fluviale pe Faleza Dunării, în dreptul Morii Violatos;

Ziua Marinei la Mall Brăila

sâmbătă, 12 august 2017, în intervalul 9.00- 21.00, militarii Flotilei Fluviale vor fi prezenți la Brăila Mall (foto din arhiva revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei de la alte evenimente similare), cu expoziții de navomodele și obiecte marinărești, ateliere interactive de noduri și matelotaj, întâlniri cu zeul Neptun, pirați și nimfe, demonstrații de mânuiri de armă și reprezentații ale Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila;

marți, 15 august 2017, orele 9.00- 13.30, exercițiul demonstrativ FNR 17, pe Faleza Dunării.

 La Galați

duminică, 13 august 2017, în intervalul 9.00 – 13.00, expoziție de nave militare fluviale, tehnică și armament, ateliere interactive, organizate pe Faleza inferioară a Dunării, în zona “Elice”;

marți, 15 august 2017, intervalul 17.00 – 19.00, exercițiul demonstrativ FNR 17, pe Faleza Dunării.

Reclame

Festivalul şi concursul internaţional de canto „Hariclea Darclée” 2017, încheiat în apoteoză

*Soprana Mariana Nicolesco – preşedintele juriului, confirmă ce am simţit cu toţii: „Am trăit o exaltantă sărbătoare a muzicii” * Marele Premiu Darclée 2017 a revenit mezzosopranei Florentina Soare, brăileancă, şi sopranei Ludmilla Miranda Bauerfeldt din Brazilia

 

Ludmilla Miranda Bauerfeldt şi Florentina Soare, cu Mariana Nicolesco

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” şi Cursurile de Măiestrie Artistică „Master Classes” oferite de soprana Mariana Nicolesco ocupă un loc unic în lume în rândul manifestărilor similare, aşa cum sublinia şi Josef Hussek – director al Festivalului de la Salzburg: „Nu cunosc niciun alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele şi manifestările sale la un nivel atât de înalt ca acela dedicat memoriei Haricleei Darclée. Această manifestare e mai mult decât un concurs de canto obişnuit, este totdeodată competiţie, Master Class şi adevărat festival al muzicii. Iată ce o face incomparabilă şi unică”. Foto stânga sus, laureatele Marelui Premiu Darclée 2017, soprana Ludmilla Miranda Bauerfeldt şi mezzosoprana Florentina Soare, împreună cu Mariana Nicolesco

Faptul că în chiar perioada în care la Brăila se desfăşura ediţia 2017 (https://brailachirei.wordpress.com/2017/07/22/festivalul-si-concursul-international-de-canto-hariclea-darclee-2017-la-braila/) a acestor minunate manifestări era înregistrată cea de a treia prestigioasă victorie a unui laureat „Darclée” la Concursul „Operalia” patronat de tenorul Placido Domingo, vorbeşte de la sine, şi nu a scăpat atenţiei internauţilor: Concursul „Operalia” a fost câştigat acum de soprana româncă Adela Zaharia, în 2015 de tenorul român Ioan Hotea şi la o ediţie anterioară de un alt tenor român, Ştefan Pop.     

Muzica învinge furia naturii

       Inaugurarea manifestărilor din acest an a evenimentelor Darclée, în 25 iulie 2017 (https://brailachirei.wordpress.com/2017/07/26/deschiderea-festiva-a-festivalului-si-concursului-international-de-canto-hariclea-darclee-2017/), părea să fie ameninţată de urgia naturii. În loc de Dunăre apăruse un fluviu de nori negri, vântul dobora copaci uriaşi, iar curentul electric s-a întrerupt de mai multe ori. Dar, ca prin miracol, muzica a calmat spiritul agitat al vremii, astfel că sala arhiplină a teatrului în care Hariclea Darclée debutase la 1881 îi aclama pe soprana Silvia Micu şi pe tenorul Ioan Hotea, laureaţi ai Premiului I şi, respectiv, al Marelui Premiu Darclée 2015, acompaniaţi la pian de Alexandru Petrovici. Au urmat zilele de foc ale competiţiei, la care s-au înscris în acest an un număr record de 200 de tinere talente din 19 ţări: Austria, Belgia, Brazilia, China (nu mai puţin de 80 de concurenţi), Coreea de Sud, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Mexic, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Spania, Statele Unite, Turcia, Ucraina şi România. Foto dreapta: în jurul Marianei Nicolesco, la finele reprezentaţiei extraordinare cu opera „I Pagliacci” de Leoncavallo, baritonul sud-coreean Matteo Suk, tenorul italian Antonino Interisano, baritonul Alexandru Constantin, soprana Irina Baianţ şi tenorul Ioan Hotea 

Juriul Internaţional prezidat de Mariana Nicolesco – cu nume de prestigiu ca Marco Balderi, Flavio Trevisan şi Eugenio Girardi din Italia, Baoyi Bi din China, Stanislaw Daniel Kotlinski din Polonia, Myron Michailidis din Grecia, Stephan Poen din Israel şi Felix Serraclara din Spania – a avut misiunea dificilă de a departaja talente deosebit de bine pregătite.

81 de concurenţi din 17 ţări au fost admişi în etapa a doua a concursului şi numai 54, din 15 ţări, în etapa a treia: 24 de soprane, patru mezzosoprane, nouă tenori, un contratenor, 10 baritoni, doi bas-baritoni şi patru başi. Ei s-au întrecut în această fază a competiţiei acompaniaţi de Orchestra Festivalului Darclée dirijată de maestrul Marco Balderi, în faţa unui public fascinat de atâtea voci frumoase, dar căruia nu-i era îngăduit să aplaude, de vreme ce era vorba de un concurs în desfăşurare. Din rândul acestora, juriul i-a desemnat pe laureaţii premiilor Darclée din acest an.

Omagii Hariclea Darclée, Nicolae Herlea şi Dinu Lipatti

          În paralel cu concursul propriu-zis, toate manifestările, de un nivel deosebit de ridicat, au cucerit inimile publicului. Astfel, a fost aplaudat îndelung „Omagiul” cu videoproiecţii în conferinţa susţinută de dr. Stephan Poen, omagiu adus memoriei minunatului bariton Nicolae Herlea – artist atât de apropiat ani şi ani de zile de manifestările Darclée şi care ar fi împlinit acum 90 de ani. La fel, au fost apreciate de public şi concurenţi au videoproiecţiile cu arii din repertoriul Haricleei Darclée interpretate de Mariana Nicolesco, salutate cu nesfârşite aplauze şi ovaţii. 

Rare sunt azi, oriunde în lume, ocaziile de-a asculta un pianist genial ca Matei Varga sau cântul senzaţional al interpreţilor operei <I Pagliacci> care au strălucit la Brăila”, a declarat Mariana Nicolesco. Recitalul pianistului de excepţie Matei Varga, anume venit de la New York, a onorat memoria lui Dinu Lipatti la 100 de ani de la naştere, iar în reprezentaţia de neuitat cu opera „I Pagliacci” de Leoncavallo au strălucit tenorul italian Antonino Interisano,  baritonul sud-coreean Matteo Suk, soprana Irina Baianţ, tenorul Ioan Hotea şi baritonul Alexandru Constantin, laureaţi în trecut ai Concursului Darclée. Ei au fost acompaniaţi de Corul Filarmonicii „George Enescu” pregătit de Iosif Ion Prunner şi de Orchestra Festivalului Darclée, sub bagheta maestrului Marco Balderi, care aveau să se ilustreze cu brio şi pe Esplanada Dunării, sâmbătă 5 august 2018, la marele Concert intitulat „O Celebrare a Capodoperelor”, ca şi la Gala Laureaţilor. Foto stânga: o veche poveste de iubire – Mariana Nicolesco a intuit geniul artistic al lui Matei Varga pe când acesta avea numai 11 ani şi i-a stat alături de atunci încoace; acum Matei, star internaţional, a venit la Brăila pentru un minunat recital dedicat lui Dinu Lipatti, la 100 de ani de la naşterea acestuia.

            Reîntâlnire cu marele public

          Artiştii chinezi prezenţi la evenimentele Darclée au interpretat două melodii celebre din ţara lor, îndelung aplaudate de miile şi miile de spectatori, printre care Excelenţa Sa Domnul Feihong Xu – ambasadorul Chinei la Bucureşti care, la invitaţia Marianei Nicolesco, a urcat pe scena de pe Esplanada Dunării şi, cu o frumoasă voce de bariton, a cântat împreună cu tinerii săi compatrioţi. După salutul artiştilor chinezi, Concertul Extraordinar a continuat, la 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, cu „Oda Bucuriei” din „Simfonia a IX-a” de Beethoven, devenită „Imn al Europei”. Au urmat pagini ilustre compuse de Strauss, Bizet, Puccini, Chopin, Mozart, Rossini, Mascagni, Verdi, Donizetti sau Enescu, un moment emoţionant fiind acela în care soprana Ana Camelia Ştefănescu şi mezzosoprana Oana Andra – câştigătoarele Marelui Premiu la prima ediţie a Concursului Darclée, în 1995, au cântat un superb duet, Barcarola, din opera „Les Contes d’Hoffmann” de Offenbach. Foto: alături de Mariana Nicolesco, pe scena de pe Esplanada Dunării, Xu Feihong – ambasadorul Chinei şi mezzosoprana Baoyi Bi în mijlocul grupului format de zeci de tinere talente din ţara lor

Laureaţii ediţiei 2017

         Gala Laureaţilor a încheiat în apoteoză duminică 6 august ceea ce Mariana Nicolesco a numit “o exaltantă sărbătoare a muzicii”.

Marele Premiu Darclée a revenit ex-equo sopranei braziliene Ludmilla Miranda Bauerfeldt şi mezzosopranei Florentina Soare din Brăila, care urca astfel victorioasă pe scena însăşi pe care la 1881 debuta Hariclea Darclée. Premiul I a revenit bas-baritonului austriac Alexander Grassauer, sopranei Irina Baianţ şi tenorului mexican Fabian Rodriguez Lara. Premiul II – tenorului spaniol Mateos Juan de Dios, tenorului sud-coreean Sungmin Song şi tenorului chinez Xu Sen. Premiul III – baritonului Alexandru Chiriac, sopranei Olena Stroia şi basului Andrei Nicoară. Considerând că lucrul cel mai important e să ne depăşim în permanenţă propriile limite, Mariana Nicolesco a ţinut ca şi la această ediţie a Concursului Darclée să fie premiaţi cât mai mulţi artişti de talent care au primit Premiul celui mai bun tânăr interpret, Premiul Fundaţiei Darclée, Premiul Special al Juriului şi Premiul de Excelenţă. Toate premiile acordate pot fi vizualizate în Gala Laureatilor 2017 (click pe documentul în format DOCX pentru detalii). După peste patru ore de strălucire muzicală şi de entuziasm general, Gala Laureaţilor s-a încheiat, ca şi în seara precedentă, pe Esplanada Dunării, cu celebrul Brindisi din „La Traviata” de Verdi, reluat de mai multe ori de tinerii artişti laureaţi, şi în care vocea Marianei Nicolesco se impunea, încă o dată, ca un dar celest.