Rotary Club Brăila, sărbătoare la 20 ani de activitate


*În perioada 14 – 17 septembrie 2017; evenimente business, de agrement, culturale etc. 

 

 

       Clubul Rotary Brăila (https://www.facebook.com/RotaryClubBraila/) serbează 20 de ani de activitate şi, astfel, în perioada 14 – 17 septembrie 2017 au loc în oraşul de la Dunăre activităţi şi evenimente business, de agrement, culturale organizate de Rotary District 2241 Romania si Republica Moldova. Oaspeţii se vor caza la Hotel Saint Germain, Hotel Traian sau la Grand Hotel Orient.   
În plus, vor avea loc Forumul Vocațional Rotary, First Inbound Meeting, YEP 2017, weekend Pescăresc la Braila, tururi ghidate, plimbare cu nava „Borcea”. Agenda evenimentelor arată cam aşa:

Joi, 14 septembrie 2017
la Hotel „Traian” (Braila, Piata Traian) 14.00 – 19.00 Înregistrarea participanților pentru Forumul Vocațional Rotary;

la Restaurant „Privighetoarea” (Braila, Gradina Publica) 17.00 Întâlnirea Guvernatorului și a Comitetului Districtual; 18.00 – 19.00 Întâlnirea Guvernatorului cu membrii Clubului Rotary Braila

Vineri, 15 septembrie 2017
la Teatrul „Maria Filotti” (monument istoric, inclus în albumul UNESCO, o adevărata bijuterie arhitectonică), în Sala Mare (Braila, Piata Traian):
9.15 – 9.30 deschiderea Forumul Vocațional Rotary și Cuvântul DG Emil Sopoian; 9.30 – 10.45 Rotary Keynote Guest Speakers; 10.45 – 11.00 vizită la Centrul Cultural „Nicăpetre” unde de la 11.30 au loc mese rotunde vocaționale (Afaceri, Educație, Medicină, Artă și cultură, Drept și Administrație Publică) şi după prânz, de la 14.00, mese rotunde vocaționale (Afaceri, Educație, Medicină, Artă și cultură, Drept și Administrație Publică);

la Muzeul Brailei „Carol I” (Braila, Piata Traian) 16.00 – 16.30 concluziile FVR prezentate de moderatorii secțiunilor vocaționale; 16.30 – 17.00 cuvântul District Governor 2017-2018: Emil Sopoian; 17.00 Închiderea lucrărilor Forumului Vocațional Rotary;

la Restaurantul „Carol” (Braila, Piata Traian) 19.30 – 20.00 ceremonia de sărbătorire a 20 de ani de activitate a Clubului Rotary Braila;  20.00 – 24.00 cina festiva care include un program artistic oferit de Comunitățile Greaca si a Rusilor Lipoveni din Brăila, dar şi un program artistic popular românesc.

De asemenea, pentru oaspeţii rotarieni din ţară şi străinătate vor fi organizate tururi ghidate – „La pas prin zona veche a fostei Cetăți a Brailei”, vor fi vizitate numeroase monumente istorice si clădiri de patrimoniu (sec. XVIII – început de sec. XX), încărcate de povesti si legende din istoria veche si recenta a Brailei. Notă. In Braila a funcționat începând cu 1882 „Bursa de Cereale a Europei”. Centrul Istoric al Brailei are o suprafața de 160 ha si este un adevărat muzeu arhitectonic in aer liber; Braila avea la începutul sec. XIX 13 consulate si viceconsulate, fiind primul oraș iluminat electric din Regatul României (1899), cu tramvai electric din anul 1900.

 

Sâmbătă, 16 septembrie 2017
8.30 – 10.30 Tur ghidat „Brăila, Oraș Multietnic”; 10.30 – 15.00 Îmbarcarea participanților pe nava cu zbaturi „Borcea” (navă muzeu, construită in 1914, fiind cea mai veche navă cu zbaturi din ţară, cu propulsie proprie pe abur, construită de români, in prezent complet restaurată si functională. Cu o lungime de 40 de metri, a fost pe rând yacht al Regelui Ferdinand, atelier mecanic în Primul Război Mondial şi navă de pasageri.= pentru o plimbare pe brațele Dunării, in Parcul Natural „Balta Mica a Brailei”, sit Ramsar (zonă umedă de importanță internațională, protejată prin The Ramsar Convention on Wetlands, care cuprinde insule, canale, paduri, mlastini, turbarii, lacuri etc.); 11.00 – 12.00 First Inbound Meeting (program exclusiv Youth Exchange Program); 15.00 – 22.00 eveniment pescăresc la Restaurantul plutitor „Peskano” (Braila, Faleza Dunarii)
– meniul cu specific pescăresc va fi alternat cu un fel de mâncare turcesc – frigărui la tandâr.

Duminică, 17 septembrie 2017
10.00 – 13.00 Tur ghidat „Brăila, Oraș Multietnic”.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s